Administraţia Trump a contactat China pentru o nouă rundă de discuţii comerciale

NewMoney 13/09/2018 | 10:03 Ştiri
Administraţia Trump a contactat China pentru o nouă rundă de discuţii comerciale

Administraţia Trump a contactat China pentru o nouă rundă de discuţii comerciale, în condiţiile în care se pregăteşte să activeze noi tarife punitive, pentru bunuri chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari, au declarat două persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters, transmite News.ro.

Oficiali americani de rang înalt, conduşi de secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a trimis recent o invitaţie omologilor lor chinezi, inclusiv vicepremierului Liu He, pentru organizarea unei noi întâlniri bilateriale comerciale.

Momentul şi locul unde ar urma să aibă loc întâlnirea sunt neclare, au spus sursele.

Pe 22-23 august, au avut loc întâlniri între oficiali americani şi chinezi de rang mediu, fără să aibă loc acorduri.

Un purtător de cuvânt al Trezoreriei americane nu a răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii. Informaţia referitoare la această invitaţie a fost făcută publică de către Wall Street Journal.

O întâlnire între membri ai guvernelor ar putea atenua îngrijorările legate de escaladarea războiului tarifelor, care riscă să se generalizeze la nivelul tuturor relaţiilor comerciale dintre cele mai mari două economii ale lumii şi să majoreze costurile suportate de companii şi consumatoric.

Până în prezent, Statele Unite şi China au aplicat reciproc tarife pentru bunuri în valoare de câte 50 de miliarde de dolari, în conflictul legat de solicitările SUA ca China să adopte schimbări semnificative în politicile economice, între care eliminarea obligativităţii de a forma companii mixte pentru a putea desfăşura activităţi pe piaţa chineză şi tranasferul de tehnologie, eliminarea programelor de subvenţii industriale şi protejarea mai eficientă a proprietăţii intelectuale americane.

Preşedintele Donald Trump a declarat săptămâna trecută că pe lângă pregătirea tarifelor pentru bunuri chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari, poate aplica rapid tarife pentru alte produse, în valoare de 267 de miliarde de dolari.

În acest timp,  organizaţiile de afaceri americane îşi intensifică acţiunile împotriva tarifelor lui Trump, peste 60 de organizaţii lansând o coaliţie pentru a presa administraţia prezidenţială să caute soluţii alternative tarifelor.

 


FOTO: Guliver / Getty Images

← Close