Adevăratele mize ale vizitei lui Emmanuel Macron în China

O adevărată ploaie de critici a urmat declarațiilor președintelui Franței, Emmanuel Macron, la capătul vizitei sale de stat în China de la început de aprilie. Și, fără îndoială, în culisele unor state est-europene, printre care și România, s-a mai făcut un pas în plus în distanțarea față de Franța.

Așa cum s-a întâmplat și în urma interviului acordat în noiembrie 2019 săp­tămânalului britanic The Economist, din care s-a re­ți­nut numai fraza extrasă într-un mod cu totul necinstit din context: „NATO a intrat în moarte cerebrală“. Preșe­dintele francez se referea la aceea vreme exclusiv la atitudinea Turciei din nordul Siriei, situație care a pus în pericol operațiunile franceze și americane de sprijin pentru combatanții kurzi angajați în conflictul cu Statului Islamic, dar și pentru consolidarea autonomiei lor în raport cu regimul Bashar al-Assad.

TEZELE LUI MACRON. Ce anume a deranjat de această dată în sinteza publicată de americanii de la Politico? Președintele Macron a declarat următoarele (interviul complet a fost publicat de cotidianul Les Echos, ignorat cu desăvârșire): Uniunea Europeană nu trebuie să se lase pur și simplu antrenată de alia­ții și prietenii noștri americani în competiția lor cu China; Uniunea Europeană are în Indo-Pacific inte­rese complementare, dar distincte de ale Statelor Unite ale Americii; Uniunea Europeană trebuie să devină autonomă din punct de vedere strategic, altfel spus, să fie un pol de putere, alături de cel american și cel chinez.

Toto­dată, președintele Macron s-a ară­tat deranjat de politica americană față de Taiwan (primirea pre­șe­din­tei taiwaneze de către speakerul Camerei Re­pre­zentan­ți­lor), care prezintă riscul esca­ladării și al unor dera­paje periculoase. În acest ultim dosar, pre­ședintele Macron a recunoscut că europenii nu au capacitatea de a interveni.

PUTERE DE SINE STĂTĂTOARE. În mod cert, șeful statului francez a fost perfect conștient de impresia puternică pe care o vor produce spusele sale. Scopul acestora, ca de altfel și al vizitei sale în China, a fost acela de a da vizibilitate Franței, de a face ca Franța să fie receptată drept o putere de sine stătătoare, cu propriile interese, cu propriul orizont strategic și mai ales cu propriile eva­luări și autonomie de gândire.

Invitarea doamnei Ursula von der Leyen, preșe­dinta Comisiei Europene, în prima parte a vizitei, a urmărit să arate Chinei in­fluența Franței în cadrul Uniunii Europene și tot­o­dată să demarcheze Franța de Ger­ma­nia, al cărei cancelar, Olaf Scholz, s-a deplasat și el în China, dar pentru promovarea intereselor strict germane. Acest aspect reprezintă un alt semnal cu privire la riscul evoluției pe bucăți a Uniunii Europene. Detașarea tot mai accentuată a Germaniei de Franța creează un spațiu de manevră pentru unele puteri din afara Uniunii Europene, chiar dacă sunt aliate în cadrul euroatlantic, de a împiedica o con­strucție continen­tală cu anvergură globală.

Totuși, există un punct comun între Germania și Franța, revelat de recentele vizite ale lui Olaf Scholz și Emmanuel Macron la Beijing: faptul că nu sunt în prima linie a competiției cu China și nici nu sunt adepții războiului până la capăt, până la victoria totală a Ucrainei împotriva Rusiei. Falia Est-Vest in interiorul UE continuă să existe.

Spusele lui Emmanuel Macron au vizat și Rusia. Contextul nu îi mai permite referirile directe la Rusia, la necesitatea de a negocia la un moment dat cu Moscova. Totuși, introducerea unei nuanțe atât de puternice precum aluzia clară la responsabilitatea Statelor Unite în escaladarea tensiunilor cu China apropo de Taiwan reprezintă un semnal că Franța, chiar implicată puternic în susținerea Ucrainei, mani­festă o complementaritate, iar nu o subordonare totală față de interesele administrației de la Washington.

De altfel, „pe surse“, agenția de știri americană Bloomberg a revelat că Emmanuel Macron a propus Chinei un plan pentru a aduce Rusia și Ucraina la masa negocierilor „până în această vară“. Se pare că președintele francez l-a instruit pe Emmanuel Bonne, consilierul său pentru afaceri externe, să colaboreze cu principalul diplomat al Chinei, Wang Yi, pentru a stabili un cadru care ar putea servi drept bază pentru viitoare negocieri.

„PUTERE DE ECHILIBRU“. Semnalul este dat de Macron și în direcția așa-numitului „Sud Global“, care caută să se eman­cipeze în raport cu Statele Unite, prin mesajul că Occidentul nu este nici pe de­parte un bloc monolit. Aici întâlnim o puternică genă din ADN-ul strategic al Franței, cel al interesului pentru o lume multi­po­lară. Un asemenea scena­riu permite Franței să își conserve amprenta globală în calitate de „putere de echilibru“ – concept care stă la baza programului de politică externă al preșe­dintelui Emmanuel Macron.