Acord istoric post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit

Elena Marinescu 24/12/2020 | 17:47 Ştiri
Acord istoric post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit

Negociatorii europeni şi britanici au ajuns joi, după zece luni de eforturi, la un acord cu privire la viitoarea relaţie a Uniunii Europene (UE) cu Regatul Unit. Textul – de aproape 2.000 de pagini – va fi validat ulterior de către Parlamentul European.

”Tot ceea ce li s-a promis britanicilor în referendumul din 2016 şi în (alegerile) legislative de anul trecut se realizează în acest acord”, adaugă sursa citată. Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a salutat, într-o conferinţă de presă, un acord echilibrat, care va permite ”lăsarea Brexitului în urma noastră” şi evitarea unui ”no deal” potenţial devastator. ”A meritat să luptăm pentru acest acord”, a declarat von der Leyen.

”Avem, acum, un acord corect şi echilibrat cu Regatul Unit. El va apăra interesele noastre UE, va asigura o concurenţă loială şi va oferi o predictabilitate comunităţii pescarilor noştri”, a adăugat ea. ”Europa poate merge mai departe”, a subliniat von der Leyen.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a confirmat joi încheierea unui acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, postând pe Twitter mesajul „S-a ajuns la un acord”, însoţit de o fotografie cu el exultând, cu degetele mari ridicate în semn de victorie, relatează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.

Ministrul britanic al comerţului internaţional, Liz Truss, a salutat şi ea vestea pe Twitter. „Vom avea o relaţie comercială solidă cu UE şi vom aprofunda schimburile cu partenerii noştri din lumea întreagă datorită politicii noastre comerciale independente”, a scris ea.

Klaus Iohannis: România salută convenirea parteneriatului UE-Marea Britanie

Acordul va proteja interesele companiilor și ale cetățenilor români – obiective-cheie ale României în aceste tratative, afirmă Klaus Iohannis după ce Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord privind relaţiile post-Brexit.

„România salută convenirea parteneriatului Uniunea Europeană – Marea Britanie privind relațiile viitoare. Acordul va proteja interesele companiilor și ale cetățenilor români – obiective-cheie ale României în aceste tratative. Felicitări negociatorului-șef, Michel Barnier și echipei sale pentru efortul susținut”, scrie pe Twitter Klaus Iohannis.

Dosarul pescuitului, călcâiul lui Ahile

Negocierile s-au aflat de luni în mâna Ursulei von der Leyen şi premierului britanic Boris Johnson, care au discutat în mai multe rânduri la telefon, într-o încercare de a ieşi dintr-un impas în dosarul pescuitului, ultimul punct de blocaj al negocierilor.

În pofida slabei sale ponderi economice, acest sector are o importanţă politică şi socială pentru mai multe state membre – între care Franţa, Olanda, Danemarca şi Irlanda. Însă britanicii vor să reia controlul asupra apelor lor teritoriale şi au făcut din acest lucru un simbol al suveranităţii lor regăsite după divorţ.

Negocierile s-au concentrat asupra împărţirii unui pescuit în valoare de 650 de milioane de euro anual al UE în apele britanice şi duratei perioadei de adaptare a pescarilor europeni. Celelalte subiecte până acum problematice – soluţionarea diferendelor şi măsuri de protecţie împotriva concurenţei neloiale – au fost soluţionate în ultimele zile.

Acordul Comisiei cu regatul este necesar să fie validat de către statele membre, un proces care ar urma să dureze mai multe zile. În mod teoretic există suficient timp ca tratatul să intre în vigoare – în mod provizoriu – la 1 ianuarie, când regatul, care a părăsit în mod oficial Uniunea la 31 ianuarie, iese definitiv din piaţa unică europeană.

În lipsa acestui acord, schimburile între UE şi Londra ar fi urmat să fie reglementate doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), sinonime cu taxe vamale şi cote, dar şi cu formalităţi administrative susceptibile să antreneze ambuteiaje monstru şi întârzieri ale livrărilor.