Acord între Stellantis şi sindicate pentru plecarea voluntară a până la 2.000 de angajaţi din Italia

Andrei Dumitru 28/02/2023 | 10:36 Ştiri
Acord între Stellantis şi sindicate pentru plecarea voluntară a până la 2.000 de angajaţi din Italia

Stellantis a semnat un acord cu sindicatele referitor la plecarea voluntară a până la 2.000 de lucrători ai producătorului auto din Italia, în acest an, au declarat luni reprezentanţii muncitorilor, informează News.ro.

Concedierile se ridică la peste 4% din forţa de muncă actuală a Stellantis în Italia, de aproximativ 47.000 de persoane, au declarat sindicatele FIM, UILM, Fismic, Uglm şi Aqcfr, într-o declaraţie comună.

Planul vizează doar funcţii specifice, în special cele care nu sunt direct legate de producţia pe linie, au spus aceştia.

Un purtător de cuvânt al Stellantis a confirmat acordul, dar nu a mai comentat.

Stimulentele vor varia în funcţie de vechime şi de apropierea de vârsta de pensionare, au adăugat sindicatele.

Angajaţii cu vârsta de 50 de ani sau peste şi cu cel puţin patru ani sub vârsta de pensionare, care sunt de acord să plece, vor primi salarii pentru 24 de luni, nu mai puţin de 55.000 de euro (58.000 de dolari), plus 30.000 de euro.

Pachetele propuse vor fi mai mici pentru lucrătorii mai tineri, în timp ce lucrătorilor de birou li se vor oferi şi scheme de relocare, au spus sindicatele.

Acordul se adaugă la cel puţin două acorduri anterioare semnate de Stellantis şi sindicate anul trecut, pentru peste 2.500 de disponibilizări voluntare în Italia.

Sindicatul de stânga FIOM, singurul sindicat major al metalurgilor care nu a semnat acordul, a declarat într-un comunicat separat că, incluzând pierderile de locuri de muncă anunţate luni, aproape 7.000 de locuri de muncă au fost tăiate la operaţiunile italiene ale Stellantis din 2021, când a fost înfiinţat grupul prin fuziunea dintre Fiat Chrysler şi producătorul Peugeot PSA.