Ştiri

Acord între Guvern și Federația “Solidaritatea Sanitară” pentru soluționarea revendicărilor cadrelor medicale

Viorel Rotilă, manager al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, a declarat că în urma discuţiilor purtate miercuri la Guvern cu premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a convenit că Ordonanţa de Urgenţă 63/2023 necesită o clarificare tehnică privind reclasificarea unor drepturi salariale pentru ca toţi angajaţii din sănătate pe care-i reprezintă să poată beneficia de acestea.

„Cred că în acest moment putem spune că am intrat într-o negociere cu Guvernul României pe o categorie de drepturi a căror acordare ţine doar de Guvern.

Precizez că anterior am declanşat o negociere care a durat şase luni cu Ministerul Sănătăţii şi s-a dovedit deosebit de eficientă. Adică, ce am putut rezolva la nivel de Ministerul Sănătăţii, am rezolvat, în special pe zona contractului colectiv de muncă şi pe zona proiectului noii legi a salarizării, mai avem câteva aspecte de definitivat.

La acest moment s-a deschis o discuţie din punct de vedere tehnic pentru a rezolva câteva aspecte strict tehnice ce ţin de crearea posibilităţii de a acorda drepturile prevăzute în Ordonanţa 63, la care să se adauge – am vrea noi – cel puţin o categorie de drepturi.

Sunt două aspecte la ora actuală: Ordonanţa 63 necesită o clarificare tehnică, să îi spunem, deoarece au utilizat nişte titluri de drepturi salariale care au nişte efecte ce n-au fost anticipate iniţial. Noi venim să reclasificăm aceste drepturi salariale în cele două categorii stabilite deja de legea salarizării. Unele sunt drepturi aferente salariului de bază, altele sunt drepturi aferente indemnizaţiilor şi sporurilor.

Cu această modificare, dăm posibilitatea să nu mai existe nicio ambiguitate în Ordonanţa 63, adică toţi angajaţii să primească aceste drepturi”, a precizat Rotilă într-o conferinţă de presă susţinută cu ministrul Sănătăţii la Palatul Victoria.

El a precizat că discuţiile au vizat şi aspecte privind unele drepturi salariale prevăzute în Legea 153. „Am deschis pe acelaşi loc o discuţie şi sperăm…, noi sperăm să o finalizăm cu un rezultat concret pe acordarea drepturilor salariale prevăzute în Legea 153 pentru angajaţii care lucrează în ture.

Ca să vă explic mai exact, la ora actuală, angajaţii care lucrează în ture, conform Legii 153, au dreptul la ceea ce se numeşte un spor de tură, care ar trebui acordat prin raportare la salariul de bază în plată, dar care este deocamdată acordat prin raportare la salariul din 2018.

Noi am stabilit să lucrăm împreună pentru a identifica posibile surse de finanţare să acordăm şi acest drept. Aceasta este cea de-a doua parte. Deocamdată n-am ajuns la o înţelegere finală, precizez acest lucru”, a mai declarat Rotilă.

S-a convenit, de asemenea, să se deschidă un traseu de lucru pentru a conduce la posibilitatea recunoaşterii vechimii suplimentare obţinută prin lucrul suplimentar, în special de medicii care efectuează gărzi suplimentare.

„Explicat simplu, aceşti oameni lucrează, muncesc mai mult decât echivalentul unei norme. Pe calculele pe care le avem, utilizând bazele de date publice, în condiţiile în care timpul maxim de lucru al unui cetăţean din România este de 45 de ani, calculând în cazul unui medic care face gărzi în interesul public, înţelegem acest lucru: ajungem la 67 de ani de lucru”, a mai afirmat Rotilă, potrivit Agerpres.

Sindicaliştii de la Federaţia „Solidaritatea Sanitară” au protestat, miercuri, în Piaţa Victoriei din Capitală.

Elena Marinescu

Recent Posts

România a avut cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcţii

Lucrările de construcţii au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi au crescut cu 0,1%…

26 de minute ago

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin programul IMM Invest

93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest,…

o oră ago

Proprietăţi de 7 miliarde de euro vor fi oferite la vânzare la Târgul Naţional Imobiliar

Proprietăţi imobiliare în valoare totală de şapte miliarde de euro vor fi scoase la vânzare…

2 ore ago

Nou val de praf saharian deasupra României

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

3 ore ago

Bucharest Tech Week aduce în prim plan speakeri mondiali de elită la cele cinci summituri de business – Parteneriat

În perioada 10 - 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business,…

5 ore ago

Biden impune Chinei taxe vamale de 100% pentru a proteja producția locală. Când se vor vedea efectele pentru companii?

Politicilor de susținere prin finanțare pentru industria locală americană li se adaugă măsuri  de protecție…

6 ore ago

Acest website folosește cookies