Achiziţia de tramvaie în Bucureşti, ţinută la secret. Replica Gabrielei Firea

Elena Marinescu 07/11/2019 | 15:02 Ştiri
Achiziţia de tramvaie în Bucureşti, ţinută la secret. Replica Gabrielei Firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, joi pe Facebook, că îi va da în judecată pe cei care care „au introdus în bătălia politică pentru Cotroceni subiecte false” cu privire la Primăria Capitalei. 

Reacția edilului vine după ce a fost acuzată că a secretizat achiziția publică de tramvaie în București în valoare de 180 de milioane de euro.

Jurnaliştii au descoperit că „achiziția publică a 100 de tramvaie pentru București a început cu anunțul CN1007214 pe 11 decembrie 2018 ca un proces transparent și a ajuns ieri, 5 noiembrie 2019, la faza în care pierzătorii au primit un caiet cu toate rândurile înnegrite, atunci când au cerut să vadă cum a decurs punctarea ofertelor”.

Cei trei ofertanţi au fost: Astra Vagoane Călători (lider de asociere), CRRC Qingdao Sifang Co, Ltd (China) şi Durmazlar Makine Sanayi ve Ticaret (Turcia).

Gabriela Firea amenință cu proces

Gabriela Firea susține că jurnaliştii de la cotidianul Libertatea au scris ”aberații”, nu au nicio ”minimă documentare”, deşi pretind că ”se pricep la de toate, la achiziții, legislație, administrație, spitale, avioane dar și tramvaie”:

„Dragi prieteni, mai sunt 3 zile pana la alegerile prezidentiale. Din nefericire, sunt introduse in aceasta batalie politica pentru Cotroceni subiecte false si care oricum nu au legatura cu activitatea prezidentiala.

Dupa ce a incercat fara succes un mare tun de presa cu informatii false despre spitale, pentru care va raspunde in fata justitiei, o fosta mare glorie a presei sportive, care se pricepe la de toate: achizitii, legislatie, administratie, spitale, avioane dar si… tramvaie, ma obliga sa-i dau din nou intalnire in fata judecatorilor, pentru aberatiile scrise azi, fara o minima documentare si fara sa mimeze macar dorinta de a-i informa corect pe cititori.

Probabil are ordin pe unitate sa vicieze o licitatie legala, sa pierdem fondurile europene, iar bucurestenii sa nu beneficieze de tramvaie noi. Munca si straduinta mea si a echipei mele deranjeaza pe multi! Ziaristii-militanti politici dar care se prezinta ca mari deontologi sunt cea mai josnica specie! Si acum, informatiile curate, reale, pe care trebuie sa le stie toti cei care nu vor sa fie mintiti si manipulati:

NU Primaria sau Gabriela Firea au decis secretizarea sau declararea ca fiind confidentiala a documentatiilor in cadrul licitatiei pentru 100 de tramvaie! In legislația națională și europeană, avem prevăzute principiile care stau la baza atribuirii contractelor, printre care mentionez TRATAMENTUL EGAL.

Inseamna ca trebuie sa permitem tuturor potentialilor operatori economici sa participe la ORICE PROCEDURA, fara criterii discriminatorii cum ar fi tara din care provin produsele. NU PUTEM FAVORIZA OPERATORI DIN ROMANIA, UE SAU DIN ORICARE ALTA TARA.

Niciun operator economic participant la aceasta procedura nu a fost descalificat, iar oferta Astra Vagoane a fost conforma, admisibila, iar clasamentul final a fost intocmit in baza factorilor de evaluare precizati in documentatia de atribuire, ceea ce presupune atat pret, cat si factori tehnici. Procedura a beneficiat de permanenta supraveghere a ANAP si fiecare etapa a fost validata de catre expertii ANAP.

Conform prevederilor articolului 217 alin 6. din legea 98/2016 a achizitiilor publice se prevede:

Dupa comunicarea rezultatelor procedurii, autoritatea contractanta este obligata sa permita la cerere, intr-o zi lucratoare, accesul neingradit la propunerile tehnice si/sau financiare care nu au fost declarate de catre ofertanti ca fiind CONFIDENTIALE, CLASIFICATE SAU PROTEJATE DE UN DREPT DE PROPRIETATE INTELECTUALA.

Operatorul economic care a participat la licitatie, alaturi de ASTRA, si-a declarat oferta in integralitatea sa ca fiind confidentiala, asa cum ii permite legea, la momentul depunerii ofertei, martie 2019, nu ieri sau azi.

Si ASTRA VAGOANE, la randul ei, a declarat ca fiind confidentiala o mare parte a ofertei.

Am respectat in totalitate aceste prevederi, nu am ingradit accesul, reprezentantii ASTRA au avut, in termenul legal, acces la informatiile care care nu vizau aspecte confidentiale.

Deci nu Primaria sau Firea au decis secretizarea sau declararea ca fiind confidentiala a documentatiilor.

Ce s-a intamplat in aceste zile a fost in perfecta concordanta cu prevederile legale in materie: ASTRA VAGOANE a solicitat accesul la dosarul achizitie, conform prevederilor legale.

Tot conform prevederilor legale, in timp de mai putin de o zi lucratoare, li s-a permis accesul la toate informatiile care nu erau declarate de catre operator CONFIDENTIALE.

Fiecare operator are dreptul sa solicite instantei desecretizarea ofertei.

ASOCIERILE CARE PARTICIPA LA LICITATIE SUNT :

– ASTRA VAGOANE ARAD CU CRRC China

– Durmazlar Makine Sanayi Ve Ticaret SA

In plus, trebuie avut in vedere ca legea GDPR are prevederi stricte cu privire la protectia datelor cu caracter personal.

Valoare estimata a contractului este 183 milioane euro, fonduri europene POR.

Operatorii economici au 10 zile pentru depunerea contestatiilor. Nu s-a depus contestatie pana acum”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

După autobuzele Otokar și tramvaiele vor fi turcești

Primăria Capitalei a anunțat câștigătorul licitației pentru contractul de aproximtiv 180 de milioane de euro, firma turcească de autobuze Durmazlar.

”Oferta declarată câștigătoare în urma aplicării criteriului de atribuire, cel mai bun raport calitate-preț și a algoritmului de calcul asociat așa cum a fost publicat în anunțul de participare, este oferta prezentată de DURMAZLAR MAKINE SANAYI VE TICARET A.S. care s-a clasat pe primul loc și a obținut un punctaj de 99,61 puncte”, se arată în documentul ”Comunicare privind rezultatul procedurii de atribuire ”, intrat în posesia noastră.

Clubferoviar.ro a anunțat luna trecută că licitația urmează a fi câștigată de firma turcească.