Ştiri

Incident aviatic deasupra Mării Negre. Aeronave ruseşti, escortate din spaţiul aerian al NATO

Forţele aeriene române au efectuat o misiune de poliţie aeriană de însoţire a patru aeronave ruseşti care au zburat, marţi, deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian al NATO.

„Ieri a fost o misiune de poliţie aeriană realizată de forţele aeriene române, bulgare şi turce, pe măsură ce patru aeronave ruseşti au evoluat pe un traiect de zbor în apropierea spaţiului aerian NATO. Nu au intrat niciodată în spaţiul aerian NATO, forţele ruseşti au fost tot timpul în spaţiul aerian internaţional”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spînu.

El a explicat că avioanele ruseşti au venit pe deasupra Mării Negre, au intrat în zona în care ţările au dreptul să ceară aeronavelor să se identifice, iar misiunea de poliţie aeriană s-a făcut sub comandă NATO.

„Cei de acolo decid, în funcţie de traiectul de zbor, care dintre aeronavele aflate în serviciul de poliţie aeriană pot să se ridice. Prima dată au primit misiunea forţele române – s-au ridicat cu două MIG-uri 21, s-au apropiat şi au însoţit cumva aeronavele ruseşti pe traseul de zbor până când ele au ieşit din zona noastră de competenţă.

Apoi au fost preluate de două aeronave bulgăreşti, două MIG 29, după care, după ce au ieşit şi din zona de competenţă de patrulare a Bulgariei, au fost preluate de două F16 turceşti, iar după ce au ieşit şi din zona de patrulare a Forţelor Aeriene Turce, misiunea s-a încheiat”, a mai spus Spînu.

Potrivit paginii de Facebook a NATO Allied Air Command, avioanele de poliţie aeriană NATO din România, Bulgaria şi Turcia au fost lansate din cauza activităţii aeriene ruseşti aproape de spaţiul aerian NATO. Primele două avioane ale Forţelor Aeriene Române MIG-21 au decolat în întâmpinarea a două bombardiere ruseşti Tu-22, escortate de două avioane de vânătoare Su-27.

NATO este hotărâtă să-şi protejeze spaţiul aerian şi a transmis un semnal clar al capacităţii sale de a reacţie. Avioanele de luptă cu reacţie rapidă ale Alianţei se află în aşteptare 24/7 pentru decolare, în cazul unor situaţii neclare sau aproape de spaţiul său aerian”, mai scrie pe pagina de Facebook.

Elena Marinescu

Recent Posts

Vânzările de locuințe din București au crescut cu 63%, în luna aprilie

Piața imobiliară din București continuă să demonstreze în 2024 o performanță remarcabilă de la o…

13 ore ago

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro,…

14 ore ago

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Liceenii români preferă IT-ul și telecomunicațiile ca principale opțiuni de carieră (62%), iar 61% dintre…

15 ore ago

Primark continuă expansiunea în România și anunță deschiderea primului magazin din Cluj-Napoc

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că intenționează să deschidă cel de-al patrulea magazin…

15 ore ago

Raport: Producția unor materii prime de bază, precum orez, litiu sau fier, riscă o scădere dramatică până în 2050 din cauza secetei și a caniculei

Producția a nouă materii prime de bază pentru economie și populație - cereale (grâul, orezul…

16 ore ago

Studiu Investimental: 86% dintre investitorii din România investesc pe termen mediu și lung

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță finalizarea celei…

16 ore ago

Acest website folosește cookies