A venit, în sfârșit, și vremea roboților sociali? Companii precum Amazon încearcă să ne convingă că da

Arată ca un câine, umblă ca un câine și se com­portă ca un câine, dar asta nu în­seamnă neapărat și că e un câine. Cel pu­țin asta vor să ne convingă cei de la Amazon despre cel mai ambițios proiect de până acum al companiei, Astro, menit să fie următorul pas într-o direcție pe care Bezos & Co. o consideră inevitabilă, cea a roboților de companie de acasă. Cu un preț special de lansare de 999,99 dolari și dis­ponibil pentru moment doar pe bază de invitație, Astro pare la prima vedere rezultatul iubirii dintre un aspirator robo­ti­zat Roomba și un ecran inteligent Echo Show, despre care Amazon spune că poate face o mulțime dintre lucrurile pe care le-ai putea aștepta de la un robot pentru casă.

Poate cartografia întreaga casă și merge apoi la comandă oriunde îl trimiți. Poate recunoaște fețele și poate duce obiecte unei anumite persoane, fiind dotat cu o așa-numită „zonă de încărcare utilă“, cu o ca­pacitate maximă de două kilograme. Poate reda muzică și poate răspunde la în­trebări ca orice ecran Echo. Poate rătăci prin casă atunci când nu suntem acasă, asi­gurându-se (și asigurându-ne) că totul este în regulă – de exemplu, își poate ridica brațul periscopic al camerei pentru a ne arăta dacă am stins sau nu aragazul. Poate folosi accesorii de la terți pentru a în­registra date precum tensiunea arterială. Și lista a tot ceea ce poate face e lungă.

(Ne)talentatul domn Astro

Astro are cam o palmă peste o jumătate de metru înălțime și cântărește în jur de nouă ki­lo­grame. Roțile sale principale de deplasare au un diametru de aproximativ 30 de centimetri, fiind suficient de mari pentru a-i permite să treacă fără probleme peste praguri și a se mișca pe covoare, în timp ce o altă roată, din spate, îl ajută să își men­țină echilibrul. Se poate deplasa cu o vi­teză maximă de un metru pe secundă și are capacitatea de a se mișca la 360 de grade, înainte, înapoi sau în orice altă di­recție dorește. Sub carcasa din plastic se află cinci motoare – două pentru a se deplasa, unul pentru a ridica și coborî camera periscopică și alte două pentru a-și ră­suci și înclina „fața“, în fapt un ecran Echo Show 10.

De cele mai multe ori, ecranul afișează două cercuri care se comportă ca „ochi“, permițându-ne să înțelegem ce face Astro sau unde intenționează să meargă. De asemenea, poate transmite anumite stări prin aceste cercuri, contorsionându-le în dife­rite forme și unghiuri, pe modelul expresii­lor afișate deja de roboți precum Jibo sau Cozmo. Dar acele cercuri nu sunt și tehnologia propriu-zisă pe care Astro o folosește pentru a vedea și a se orienta în spațiu. Ochii săi sunt de fapt un pachet complex de senzori și camere, inclusiv algoritmi de recunoaștere facială, care îi permit să știe în fiecare moment unde se află, ce este în ju­rul lui și unde se duce.

Instrumentele de navigație ale lui Astro sunt toate în interiorul lor și nu are nevoie de indicatoare sau de linii directoare externe – pe care se bazează unele aspiratoare-robot –, fiind capabil să știe singur când este pe cale să coboare o scară sau să lovească un obiect.

În ceea ce privește controlul, Astro poate primi comenzi atât prin voce, cât și printr-o aplicație dedicată. Ca măsură de securitate care să prevină accesul sau utilizarea neautorizată, robotul poate fi asociat doar cu un singur telefon.

Dar, oricât de ambițios ar fi, Astro este doar o avanpremieră a ceea ce ar putea fi în viitor un robot de asistență pentru acasă. Pentru că Astro încă nu are brațe sau anexe. Nu poate curăța podelele. Nu poate urca scările și nu poate ieși în afara casei. După cum nu poate face o grămadă de multe alte lucruri. Acesta este, în parte, și motivul pentru care Amazon i-a limitat disponibilitatea la vânzare – chiar și după ani de dezvoltare, mai are multe de înțeles.

Deocamdată, încercarea de a înțelege cât de utile ar putea fi într-o casă obișnuită talentele de acum ale lui Astro poate fi o pro­vocare. De altfel, chiar și cei de la Amazon au în vedere un număr limitat de uti­li­zări, în cap de listă cu monitorizarea se­cu­rității la domiciliu și îngrijirea de la dis­tanță a persoanelor în vârstă. Pe de altă parte, tot ei spun că ar putea exista multe alte utilizări, care pur și simplu nu au fost găsite încă. Așa cum funcționează acum, Astro se simte mai mult ca un animal de com­panie artificial decât ca un adevărat asis­tent robotic. Poate face niște trucuri, asi­gură divertisment și poate ajuta puțin, ici și colo. Dar este încă departe de ceea ce ne-am putea aștepta de la un robot de companie.

Robot vs Robot

Cert este că Amazon este convinsă că toată lumea va avea un robot în casă în următorii cinci-zece ani. Din această perspectivă, Astro este încercarea companiei de a câștiga avans pe un teren care va deveni (prea) aglomerat de con­­curenți. (O abordare pe care gigantul online a testat-o deja cu succes în cazul Echo.) După cum este și doar prima dintre încercările sale de a aduce un robot în casa omului obișnuit; și, având în vedere resursele aproape nesfârșite ale compa­niei, nu e nevoie ca Astro să fie un succes de vânzări pentru a continua să dezvolte această idee.

Majoritatea roboților casnici pe care îi pu­tem cumpăra acum sunt mașini cu un singur scop, pe cât de precis, pe atât de prac­tic. Și asta, pentru un motiv bine întemeiat: aspiratoarele-robot precum Roomba sunt mult mai ușor de construit decât, să zicem, robotul din lungmetrajul din 2012 „Frank și robotul“. „Roomba, de exemplu, face un singur lucru, dar îl face foarte bine și rămâne cel mai longeviv robot de acasă pe care l-am văzut. Și e genul de strategie care a funcționat pentru o mulțime de ro­boți diferiți“, spune Henny Admoni, profesor la Institutul de Robotică al Universității Carnegie Mellon (SUA).

Încet, dar sigur, marile nume din tehno­lo­gie au început să proiecteze roboți me­niți să joace mai multe roluri în casele noastre. Samsung, companie care a construit până acum aproape orice fel de gadgeturi (in)ima­ginabile pentru casă, și-a petrecut ulti­mii ani întrebându-se deschis ce ar putea face o nouă generație de roboți domestici. Un prim răspuns l-a dat sub forma lui Bot Handy, un robot prezentat drept „o extensie a ta în bucătărie, în sufragerie și oriunde altundeva ai putea avea nevoie de o mână suplimentară de ajutor“, capabil să strângă hainele, să pună vasele în mașina de spălat, să aranjeze masa sau să ne toarne vin într-un pahar.

În forma sa actuală, Bot Handy este un ro­bot înalt, subțire, cu doi ochi digitali mari, care își schimbă expresiile pe mă­sură ce se mișcă. Robotul are un singur braț care poate pivota în trei puncte – umăr, cot și încheietura mâinii –, cu o „palmă“ ca o clemă la capătul acestuia. Recunoaște obiectele cu ajutorul unor camere montate pe partea superioară a corpului și a mâinii și se poate ridica pentru a ajunge la obiecte aflate la înălțime.

Și tot de la Samsung vine un concept mai puțin obișnuit, sub forma unui glob de mărimea unui grepfrut, numit Ballie, pro­iectat să se rostogolească prin casă, controlând aparatele electrocasnice inteligente, recunoscând comenzile vocale și ghe­mu­in­du-se lângă animalele de companie.

Ambele proiecte sunt încă în stadiul de prototip, dar compania sud-coreeană speră să aibă în cel mult trei ani o versiune finală destinată comercializării în masă.

Veriga lipsă obligatorie

Dezvoltat de o companie franceză numită Blue Frog Robotics, Buddy e un robot domestic ce are multe în comun cu Astro. Poate controla aparatura inteligentă din casă, poate avea grijă de vârstnici, știe să se joace cu copiii și poate să patruleze prin camere în căutarea intrușilor. Dar pentru fondatorul Blue Frog, Rodolphe Hasselvander, Buddy este diferit într-un mod esențial de concu­rentul său amazonian – este menit să fie mai ales un „însoțitor emoțional“, nu doar un gadget complicat. „Elementul-cheie pen­tru acceptarea și adoptarea în masă a roboților casnici constă în crearea unei le­gă­turi emoționale cu oamenii“, consideră acesta. O teză confirmată indirect și de unul dintre vicepreședinții Amazon, Charlie Tritschler, care explica la un moment dat că, în perioada de testare, „am fost ui­miți de numărul celor care au spus că personalitatea lui Astro i-a făcut să îl simtă ca fiind parte din familia lor și că le-ar fi dor de el dacă l-ar avea o perioadă și ar dis­pă­rea din casa lor“.

Hasselvander lucrează la Buddy din 2015 și, în ciuda câtorva suișuri și cobo­râ­șuri, robotul este aproape gata să se apuce de treabă. Blue Frog spune că a încheiat recent un acord cu Ministerul Educației Naționale din Franța, care ar urma să fo­lo­sească 1.750 de roboți pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi, aflați acasă sau spitalizați, să interacționeze de la distanță cu colegii lor din sălile de clasă.

În următoarele luni, Buddy ar urma să intre și pe piața americană. Pe lângă sarci­nile casnice pe care le poate îndeplini, Blue Frog l-a testat atât ca însoțitor pentru persoanele de vârsta a treia, cât și ca instrument educațional pentru copiii cu autism. Reacțiile au fost mai mult decât po­zitive, dar testele au demonstrat și că utili­zatorii săi își doresc ca Buddy să poată face mai mult. Un neajuns pe care echipa Blue Frog încearcă acum să îl rezolve, fă­când accesibil robotul pentru toți dezvoltatorii care doresc să-și creeze propriile apli­cații și experiențe pentru acesta.

„Oamenii își doresc să aibă conversații mai lungi, mai semnificative și mai interesante cu noile tehnologii. Ei sunt frustrați când totul este prea formal. Cred că există o foame și o dorință ca oamenii să poată interacționa într-un mod mai personal cu acestea. Un robot social trebuie construit astfel încât să ai senzația că interacționezi cu cineva, nu cu ceva“, spune Cynthia Brea­zeal, directoare a Personal Robots Group din cadrul MIT Media Lab. În opinia sa, ar trebui să ne construim roboții ținând cont înainte de toate de modul în care oamenii interacționează unii cu alții.

Pionieră în cercetarea roboților sociali, Breazeal este și unul dintre membrii echipei care l-a creat pe Jibo, robotul-vedetă ajuns pe coperta revistei Time și finanțat cu peste 70 de milioane de dolari. Cu aspectul unei lămpi supradimensionate de birou, Jibo a murit însă prematur, în 2019, când serve­rele care îl alimentau au fost închise.

La fel ca alți roboți sociali, Jibo a fost conceput pentru a ne cuceri nu atât prin funcțiile sale cognitive, cât prin personalitatea sa și sociabilitatea sa. A fost progra­mat să facă multe dintre lucrurile pe care le face un asistent cu inteligență artifi­cială, dar, mai important, și să recunoască fețele, să observe când cineva intră în cameră, să salute sau să facă o glumă. Prețul de 899 de dolari a fost însă greu înghițit pentru mulți, mai ales că Amazon, Google sau Apple lansaseră deja pe piață boxe inteligente mult mai ieftine și mai avansate, astfel că Jibo nu s-a mai putut susține ca afacere.

Totuși, moștenirea sa socială pare să trăiască în mașinile domestice precum Buddy, numai că acestea rămân departe, deocamdată, de așteptările ridicate, cu privire la ceea ce ar trebui să poată face roboții sociali, induse în mintea oamenilor de cultura populară de la „Metropolis“-ul (1927) lui Fritz Lang încoace.

Raportându-se la aceste așteptări, Henny Admoni, de la Carnegie Mellon, crede că va mai dura ceva vreme până când roboții sociali vor deveni la fel de po­pulari ca omologii lor mai practici de azi. „Nu cred că se va întâmpla în următorii doi ani“, spune ea. „Încă nu am progresat destul ca să putem construi robotul social pe care ne-am imaginat cu toții că îl putem avea în casele noastre. Dar m-aș bucura să mi se demonstreze că mă înșel.“

Acest articol a apărut în numărul 135 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty