A murit Ross Perot, miliardarul care a candidat de două ori la Casa Albă

NewMoney 09/07/2019 | 18:12 Ştiri
A murit Ross Perot, miliardarul care a candidat de două ori la Casa Albă

Miliardarul american Ross Perot, care a fost de două ori candidat independent în cursa pentru Casa Albă, a decedat la vârsta de 89 de ani, scrie marţi presa americană, preluată de AFP și Agerpres.

Ross Perot suferea de o leucemie diagnosticată în februarie, potrivit ziarului Dallas Morning News, care însă nu precizează data decesului miliardarului texan.

În anul 1992 el a reuşit să obţină la scrutinul prezidenţial 18,9% din voturi, precipitând astfel înfrângerea republicanului George Bush în faţa democratului Bill Clinton. Însă la alegerile din 1996 el avea să obţină doar 8% din voturi.

Averea lui Ross Perot este estimată de revista Forbes la patru miliarde de dolari.

FOTO: Wikimedia Commons