A fost rănit la protestele din 10 august și a emigrat în Franța unde și-a deschis o afacere similară celei din România

Autor: Carmen Constantin

Doru Oprea (42 de ani) e unul dintre miile de antreprenori care s-au străduit să reușească în România. A deschis o firmă, a adus turiști străini, și-a plătit la timp taxele și a făcut tot posibilul să re­ziste, de-a lungul anilor, avalanșei de schim­­bări fiscale care i-a trimis pe alții în faliment. Până pe 10 august 2018.

Acest articol a apărut în numărul 58 (4– 17 februarie 2019) al revistei NewMoney

Protestul din vara trecută i-a schimbat viața pentru totdeauna. „Țara pe care am dorit să o salvez a decis să mă împuște. La propriu.“ O grenadă cu gaz lacrimogen, despre care jandarmii spun că nu e periculoasă, i-a intrat în picior. A urmat operația la Spitalul Universitar de Ur­gență, obligatoria infecție intraspitali­cească, recuperarea la părinți, lângă Timi­șoara, și, apoi, plecarea.

„Decizia am luat-o la Strasbourg, în octombrie, când Viorica Dăncilă era în ple­nul Parlamentului European. Am văzut-o explicând că tot ce s-a întâmplat pe 10 august a fost legal, cum s-a luat de celelalte țări europene, spunând că «și voi fa­ceți la fel, bateți protestatarii, îi gazați»… Acela a fost momentul în care m-am decis: gata, s-a terminat!“

Nu i-a luat prea mult să descopere cum urma să procedeze. „Oricum planificasem să mai rămân în Franța o săptă­mână. Am explorat câteva zone, eu fiind în turism de 20 de ani, și mi-am dat seama că pot să fac mult mai mult acolo.“

Experiența de peste 20 de ani în domeniu a fost hotărâtoare. Cunoștea bine nișa de incoming, adică turiști care vin, nu ma­rea masă a celor care caută să plece în va­canță mai aproape sau mai departe. „În ultimii zece ani, am adus mii de turiști din afară, avem foarte multe programe în Transilvania, în Bucovina. Mă specializasem în tururi private. Am suferit tot timpul din cauza lipsei infrastructurii: șosele, parcări, toalete… Și, cu toate astea, aface­rea mergea.“

Într-o țară care nu suferă de pe urma in­frastructurii și este, an de an, una dintre principalele destinații de turism ale lumii, încă e loc pe piață. „Am decis să re­plic, pur și simplu, ceea ce făcusem în țară. Știam istoria Franței, sunt pasionat de istorie. Așa că în maximum două săp­tămâni am creat traseele: Normandia, Valea Loarei, cas­telele… În câteva zile ne-am pus la punct, am dat drumul la fir­mă. Iar de patru luni fac turism în Franța. Aducem aici americani și australieni.“

Deschiderea firmei nu a fost deloc com­plicată. „Am apelat la o firmă de contabili­tate, care s-a ocupat de absolut tot. În câ­­teva zile, firma era operațională. În orice caz, nu a fost nevoie de atâta hâr­țo­găraie cât mi s-a cerut când am deschis firmele din România. Investiția a fost de câteva mii de euro. Cea mai mare parte din bani a fost comisionul firmei care s-a ocupat de acte. Taxele către statul fran­cez sunt simbolice.“

Ca în orice firmă aflată la început, patronul le face pe toate. „Sunt mai mult sin­gur, și manager, și ghid, și șofer. Dar sunt pe punctul să angajez un șofer, caut și niște ghizi. Cam ăsta e planul, deocamdată. Firma din România, romaniacitytours.com, merge în continuare. Colegele mele sunt la birou, avem ghizi, șoferi, firma vinde în continuare aceleași produse pe care le-am creat: tururi în Transilvania și nu numai. Singura diferență e că acum o supraveghez de la distanță. Voi veni o dată pe an să văd ce se mai întâmplă și atât.“

Visurile din tinerețe privind primul mi­li­on de euro nu s-au stins. S-au mutat în Franța. „Am luat domeniul visitfrance.tours, am dat drumul la site, pagina de Facebook, Instagram, tot… Având 20 de ani de experiență în spate, a fost ca și cum aș fi avut un pachet Lego: în cinci mi­nute, am făcut jucăria. Încă de la înce­put, din 2010, am visat afacerea de un mi­lion de euro. M-am apropiat de o jumătate de milion, dar cam atât. Marja de profit e între 10 și 20%, nu e prea mult. Din pă­cate, mediul economic din România nu-ți prea permite să ajungi milionar. Din ne­fericire, oricât ai munci, la noi, la un moment dat te blochezi, nu reușești să te dez­volți. Accesul la credite e dificil, dacă băn­cile au tot timpul la îndemână un client mare, statul. Iar dacă nu ai capital, e foarte dificil să crești.“

PATRU MILIOANE. Doru Oprea și alți aproape patru milioane de români tineri contribuie azi la economiile altor țări. Un studiu Manpower, publicat la sfârșitul anului trecut, arăta că România este pe locul 3 mondial, după Japonia și Taiwan, la deficitul de „talente“, adică forță de muncă specializată. Numai în ultimul an, peste 200.000 de tineri au părăsit țara, în ciuda creșterilor de salarii consistente din sectorul bugetar.

În aceste condiții, nu e nicio surpriză că 81% din angajatorii din România spun că au mari greutăţi să-și ocupe posturile vacante. Procentul e mai mare cu 9% față de precedentul sondaj, din 2016, iar cele mai afectate sunt companiile mari.

Posturile de meseriași, urmate de cele de ingineri și cele de șoferi sunt cel mai greu de ocupat. Asta și pentru că perso­na­lul calificat pentru astfel de roluri este azi în Occident.

Primii angajați ai firmei franceze a lui Doru Oprea sunt români. „În suburbia Parisului unde m-am instalat, e o comunitate mare de români. Ne-am tot întâlnit, măcar o dată la două săptămâni.“

Niciunul nu-și face planuri să revină. „Astăzi, așa aș spune și eu, că nu mă voi întoarce. Dar știu eu ce se va întâmpla peste 10-20 de ani? Dacă m-ar fi întrebat cineva, în urmă cu un an, dacă voi emigra în Franța, probabil că aș fi răspuns: «Nu!»“

În ce condiții ar reveni, totuși? Doar dacă s-ar întâmpla ce a visat când avea 13 ani, iar în România era Revoluție. Numai că au trecut 30 de ani de atunci, iar visul de a avea „o țară ca afară“, vorba cântecului, cu autostrăzi, infrastructură, pare tot mai improbabil. „Nu-mi mai fac mari speranțe ca în următorii 20 de ani să se schimbe radical fața României. În ultimii 30, statul nu a fost în stare nici măcar să lege Tran­sil­vania de Moldova printr-o autostradă. Dacă s-ar fi făcut, ar fi venit și investițiile, iar oamenii nu ar mai fi fost dependenți de tot felul de promisiuni electorale.“

Cine vine în România

Numărul muncitorilor străini veniți oficial în România pentru a ocupa locuri de muncă disponibile a ajuns anul trecut la aproape 25.000.

• ȚĂRI DE PROVENIENȚĂ. Vietnam, Filipine și Nepal sunt țările care au furnizat forță de muncă în ultimii doi ani, după ce, inițial, mun­citorii veneau mai ales din China și din Turcia.
• TENDINȚĂ CRESCĂTOARE. Doar în 2018, România a importat 13.000 de muncitori din state non-UE. Anul acesta, contingentul ar urma să fie și mai mare: 20.000 de oameni.
• DOMENII ÎN SUFERINȚĂ. Companiile din industria hotelieră și a restaurantelor, cele din domeniul construcțiilor și firmele din retail se plâng cel mai mult că nu găsesc suficienți angajați.

• NECESARUL OFICIAL. Potrivit statisticilor oficiale, ar mai fi nevoie de 50.000 de oameni care să acopere posturile libere din economie.
• Simplificare. Pentru a-i ajuta pe angajatorii care vor să importe forță de muncă, Guvernul nu le mai cere să ofere cel puţin salariul mediu pe economie şi a simplificat procedurile de obţinere a dreptului de muncă.

FOTO: Arhiva personală