Chiar și în timpul pandemiei de Covid-19 criptomonedele continuă să atragă atenția investitorilor și anteprenorilor. Pandemia de Covid a afectat multe sectoare de activitate, iar criptomonedele nu au făcut excepție. În prima lună de la declararea pandemiei tranzacțiile de criptomonede au scăzut considerabil. Apoi, oamenii și-au îndreptat din nou atenția către a cumpăra criptomonede considerându-le o sursă sigură de investiții în timpul perioadei de izolare.
Așadar, încet, dar sigur, piața de criptomonede a început din nou să crească ajungând la nivelul de dinainte de pandemie.
Numeroase studii arată că încrederea în Bitcoin crește în pofida băncilor , a investițiilor la bursă sau a pandemiei.
Scăderea prețului de cumpărare a criptomonedelor, de la începutul pandemiei, a dus la o creștere a volumului de tranzacționare. Astfel, în prezent sunt mult mai multe persoane care dețin criptomonede decât erau la începutul lunii martie.
Piata criptomonedelor a înregistrat creșteri de 10-20% și în România, de la începutul anului până acum. Potrivit informațiilor oferite de compania românească LDV Crypto Bank-în contextul în care piețele de capital la nivel global, dar și local, s-au confruntat cu vânzări agresive, pe fondul temerilor generate de răspândirea pandemiei de COVID-19, care a înghețat mai multe sectoare economice, românii și-au îndreptat atenția către tranzacția de criptomonede, considerându-le o sursă bună de investiții.
Piața de tranzacționare a criptomonedelor este extrem de complexă și se bazează pe speculații. Astfel, investitorii interacționează folosind strategii care generează anumite prejudecăți responsabile pentru instabilități endogene. În ciuda acestor lucruri și a scăderii suferite la începutul pandemiei, numeroase studii arată că noul coronavirus a avut un impact pozitiv asupra eficienței pieței criptomonedelor.
Există diferențe clare între tranzacționarea de criptomonede și cea de acțiuni. Dacă în cazul criptomonedelor lucrurile și-au revenit mai ușor în timpul pandemiei, în cazul acțiunilor nu putem vorbi despre același lucru. Asta deoarece oamenii au fost mai precauți în ceea ce privește anumite companii, deoarece nu știau cum vor fi afectate de pandemie și de criza economică de după pandemie. Desigur, au existat și companii care au înregistrat creșteri, cum ar fi Netflix.
În același timp, compania farmaceutică Moderna, a cunoscut creșteri masive până la mijlocul lunii iulie, însă, apoi a început să scadă considerabil.
Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…
Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…
Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…
Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…
Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…
Acest website folosește cookies