Ştiri

61 de turişti români aflaţi în Grecia, infectaţi cu noul coronavirus. Unii dintre ei au cerut ca autorităţile de la Bucureşti să nu fie informate despre infectarea lor

Autorităţile din Grecia anunţă că 61 de români sunt infectaţi cu coronavirus. Ministerul de Externe a întreprins măsuri pentru a afla situaţia tuturor turiştilor români din Grecia şi transmite informaţii despre 16 persoane. Instituţia precizează că unii români au refuzat ca situaţia lor să fie comunicată autorităţilor de la Bucureşti.

”Ministerul Afacerilor Externe precizează că, urmare a declaraţiilor publice susţinute de ministrul delegat pentru protecţie civilă al Republicii Elene, Nikos Hardalias, conform cărora, până la acest moment, 61 de cetăţeni români ar fi fost depistaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 pe teritoriul Republicii Elene, Ambasada României la Atena a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile elene competente pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la situaţia acestora şi starea de sănătate.

Datele comunicate în mod public până în prezent cu privire la cazurile turiştilor români depistaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 pe teritoriul Greciei au fost obţinute de către Ambasada României la Atena şi Consulatul General al României la Salonic fie direct de la autorităţile elene, fie, în mod direct, de la cetăţenii români vizaţi. Totodată, MAE menţionează că, în anumite cazuri, cetăţenii români depistaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 au solicitat în mod expres discreţie cu privire la situaţia lor, refuzând informarea autorităţilor române cu privire la situaţia sau starea de sănătate”, a transmis, joi seară, Ministerul de Externe.

Astfel, suplimentar faţă de cele 15 cazuri comunicate de MAE anterior, un alt cetăţean român a informat Ambasada României la Atena cu privire la faptul că a fost depistat pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV2.

Acesta se află în Insula Creta şi a fost plasat în carantină într-un hotel special desemnat efectuării acestei măsuri, unde va rămâne alături de un alt cetăţean român. ”Starea persoanei infectate este bună, fiind asimptomatică. Ambasada României la Atena este în dialog cu cetăţeanul român, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de Republica Elenă în contextul generat de pandemia de COVID-19”, a mai transmis MAE.

Totodată, Ambasada României la Atena continuă dialogul cu autorităţile elene atât cu privire la situaţia turiştilor români depistaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 pe teritoriul Greciei, cât şi cu privire la asigurarea transparenţei şi predictibilităţii modului de adoptare şi implementare a măsurilor de prevenţie în contextul epidemiologic generat de actuala pandemie.

Elena Marinescu

Recent Posts

Kaufland anunță că oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu…

2 ore ago

Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

2 ore ago

Digi va distribui dividende de aproximativ 120 milioane lei

Digi Communications NV va propune acționarilor săi distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 120…

2 ore ago

MetaWealth și One United Properties semnează un acord-cadru de 20 de milioane de euro

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane Euro…

2 ore ago

Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru…

3 ore ago

Rata şomajului a scăzut în luna martie

Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în…

3 ore ago

Acest website folosește cookies