Ce este sindromul Stockholm și de unde a primit acest nume
Sindromul Stockholm este un termen folosit de psihologi pentru a desemna ataşamentul victimelor faţă de agresori. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență.
Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.
Drept consecință, victima devine hipervigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul.
Intuitiv, ideea de a arăta compasiune şi chiar a te ataşa emoţional de cineva care a exercitat violenţă faţă de noi, şi mai ales într-o formă continuă, pare greu de digerat, de aceea, susţin psihiatrii, acest sindrom se manifestă foarte rar. Experţii explică faptul că situaţiile care conduc la dezvoltarea ataşamentului victimei faţă de agresor sunt limitate, incluzând luările de ostatici, dar şi victimele cultelor religioase sau ale abuzurilor domestice.
Simptomele alarmante
În ciuda limbajului formal folosit pentru a descrie sindromul Stockholm, acesta nu reprezintă un diagnostic pe care practicienii îl folosesc pentru a descrie o serie de interacţiuni dintre victimele abuzului şi agresori, explică Steven Norton, citat de Live Science, psiholog criminalist în Rochester, Minnesota. În ultima ediţie a Manualului de Diagnoză a Afecţiunilor Mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DMS-5), acest sindrom nu este inclus.
Totuşi, organele legii, psihologii şi psihiatrii recunosc şi acordă sprijin în cazurile în care sunt identificate persoane care se încadrează în definiţiile generale ale sindromului Stockholm.
Psihiatrii descriu sindromul Stockholm ca fiind caracterizat de două mari aspecte:
1. Sentimente pozitive faţă de agresori.
2. O creştere a sentimentelor negative şi a neîncrederii faţă de forţele legii. Un raport intern al FBI din 1999 explică că victimele ajung să creadă că acţiunile poliţiştilor sau ale altor oameni ai legii ar putea să le pună în pericol.
De obicei, sindromul Stockholm implică formarea unei legături afective strânse între victime şi agresorii acestora, ajungându-se chiar la dependenţa emoţională faţă de cei din urmă. Cauza ar putea fi reprezentată de către creşterea sentimentului de frică şi scăderea atenţiei şi grijei faţă de propria personă. În aceste condiţii, victimele au tendinţa de a-şi concentra atenţia şi afecţiunea faţă de cei care cauzează abuzurile.
Steven Norton explică faptul că nu există un set de criterii unitare pentru identificarea acestui sindrom. Adesea, simptomele sindromului Stockholm se suprapun cu cele ale sindromului stresului post-traumatic.
Mecanism de adaptare în faţa abuzului emoţional şi fizic
Dee L. R. Graham, psiholog şi profesor emerit al Universităţii Cincinnati şi colegii acesteia, au ajuns la concluzia că sindromul Stockholm apare mai des în următoarele condiţii:
1. Victimele primesc mici forme de atenţie şi bunătate din partea agresorilor.
2. Victimele sunt izolate şi sunt limitate doar la perspectiva agresorilor.
3. Victimele nu pot identifica unul sau mai multe scenarii prin care ar putea să scape de agresori.
4. Victimele percep o ameninţare în ceea ce priveşte salvarea din partea agresorilor.
O posibilă explicaţie înaintată de către psihologi pentru sindromul Stockholm este legată de modul în care „începe” relaţia dintre victime şi agresori, mai exact aceasta debutează cu diferite forme de violenţă, situaţie care contribuie la instalarea fricii. În această situaţie, victimele „învaţă” că trebui să se supună capriciilor agresorilor.
Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare.
Sindromul Stockholm este recunoscut în legislația românească începând cu anul 2011.
O tulburare psihologică apărută recent
Apariţia fenomenului şi numele acestuia are la bază un eveniment petrecut în capitala Suediei, Stockholm, în 1973. Jan-Erik Olsson, un criminal cunoscut în vârstă de 32 de ani, împreună cu un coleg din închisoare, intră într-o bancă cu intenţia de a o jefui, dar pentru că ceva merge prost, aceştia iau ostatici patru muncitori: Birgitta Lundblad, Elisabeth Oldgren, Kristin Ehnmark şi Sven Safstrom.
După şase zile de captivitate, cei patru sunt eliberaţi, dar manifestă un comportament straniu. Aceştia refuză să depună mărturie împotriva agresorilor şi, după ce aceştia sunt închişi, victimele încep să-i viziteze la închisoare. Situaţia a intrigat societatea şi lumea medicală, iar povestea legăturii emoţionale dintre agresori şi victime a fost notată de mai multe publicaţii, printre care şi BBC.
Foto: Live Science
