Ştiri

295 de persoane considerate ”greu de angajat” și-au găsit un loc de muncă prin programele AFF

Până în prezent, 295 de adulți greu angajabili au fost angajați în programul de integrare pe piața muncii derulat de asociație în cadrul celor 4 ateliere de economie circulară și agricultură ecologică (educlick, remesh, ferma bio&co, logiEtic), potrivit unui comunicat de presă al Asociației Ateliere Fără Frontiere.  

Din anul 2008, Asociația Ateliere Fără Frontiere integrează pe piața convențională a muncii persoane aflate departe de piața muncii, proveniți din medii vulnerabile, având grijă față de mediu. Totodată, fermele agricole sociale, așa cum este și ferma bio&co, reprezintă o soluție reală pentru obiectivele strategice ale agriculturii românești și europene, precum și pentru cele care vizează dezvoltarea durabilă și cea incluzivă a zonelor rurale, generând locuri de muncă verzi, agricultură durabilă și creștere economică în mediul rural, dar și o alimentație sănătoasă pentru consumatori.

Prin implementarea principiului „from farm to fork” sau „de la fermă la consumator”, parte a Pactului Verde European concretizat de către Comisia Europeană, ferma bio&co, asigură un sistem alimentar sănătos și ecologic deoarece legumele bio sunt livrate direct către consumatori, fără alte metode si terți de distribuție.

Dispusă pe cinci hectare agricole certificate ecologic, dintre care 4.000 de metri pătrați de solarii (pentru o producție 52 de săptămâni pe an), ferma bio&co, dezvoltată în satul Ciocănari, din comuna Niculești (județul Dâmbovița) a obținut certificarea ecologică inclusiv pentru cele 80 de soiuri de legume cultivate, iar producția obținută săptămânal fiind distribuită către 100 de clienți din București și Ilfov. „Legumele sunt cultivate la Ciocănari de oameni vulnerabili din sat, care, înainte de a face parte din acest proiect, lucrau ca zilieri doar în sezonul cald, fără a avea contract de muncă. Asociația a creat această fermă pentru a le oferi un trai mai bun și pentru a cultiva totul așa cum se făcea pe vremuri – natural”, spune Andreea Despa, manager fermă bio&co. În prezent, la fermă sunt angajate 8 persoane care provin din medii defavorizate.

Pentru a obține certificarea bio, terenul agricol a trecut mai întâi printr-o perioadă de doi ani de curățare și decontaminare, în care nu a primit tratamente chimice de niciun fel.

La rândul său, Damien Thiery, CEO-ul Ateliere Fără Frontiere, declară: „Agricultura convențională este responsabilă pentru 12% din încălzirea globală. Vedem astăzi că este o situație, într-adevăr problematică. Și va fi și mai problematică în viitor. Trebuie să găsim un alt model alimentar pentru a ne hrăni. Un model local, un model care promovează agricultura certificată ecologic. Și, noi, când mergem la cumpărături, ar fi indicat să ne uităm la etichete. Ok, prețul este important, dar de unde vine produsul? Plătesc un pic mai mult să cumpăr ceva local, și poate un pic și mai mult să cumpăr ceva certificat ecologic, fiindcă asta este bine atât pentru planetă cât și pentru sănătatea mea.”

 

 

 

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

19 ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

19 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

20 de ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

24 de ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

24 de ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies