Va fi 2017 anul crizei?
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Anul viitor se termină în cifra 7. Dacă ești superstițios sau cu ochii pe statistici, înseamnă că te poți pregăti sufletește pentru o nouă criză financiară.
Cea mai mare depreciere într-o singură zi a Bursei americane s-a întâmplat în 1987, criza financiară asiatică – în 1997, iar cea mai mare recesiune de după anii ’30 a lovit lumea în 2007. Nu poți nota în calendar când va fi următoarea criză financiară, asta este clar. Dar este bine știut că acest gen de colapsuri sunt ciclice, iar premisele pentru următorul par să se tot adune.
Potrivit raportului privind stabilitatea financiară globală, dat publicității în octombrie, Fondul Monetar Internațional nu a dat niciun semnal de alarmă, însă a exprimat câteva îngrijorări. Riscurile pe termen scurt s-au redus, susține raportul FMI, făcând trimitere la creșterea prețurilor la bunuri de larg consum, ceea ce a stimulat anumite economii emergente cheie și a facilitat accesul la bani mai ieftini în economiile dezvoltate. Dar, spune raportul, „riscurile pe termen mediu cresc în continuare“.
Tot vina Băncilor? Atunci când nu sunt acute, riscurile acționează prin acumulare înainte să declanșeze criza. Ceea ce este indiscutabil este faptul că datoriile sunt scânteia care declanșează mai toate cataclismele financiare. Și datoriile cresc rapid. Raportat la PIB-ul global, datoria publică și cea privată din afara sectorului financiar, adunate la un loc, „sunt la un maximum istoric“, potrivit FMI. Datoriile alimentează creșterea economică, dar, în același timp, fragilizează poziția celor care se împrumută. Datornicii își păstrează banii, chiar dacă își pierd capacitatea de a-și achita datoria. Dacă nu mai pot face plăți, creditorii sunt afectați și uneori nu-și mai pot acoperi la rândul lor obligațiile. Și așa se declanșează efectul de domino.
Băncile internaționale sunt majoritatea mai solide acum decât erau în ajunul declanșării crizei financiare din 2007, dar există și câteva excepții notabile. Valoarea acțiunilor Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, s-a prăbușit cu 62% față de maximul atins în 2015, iar directorul său executiv, John Cryan, a rezistat deocamdată unei soluții de salvare care să presupună o majorare de capital (și emitere de noi acțiuni), decizie care ar dilua însă pachetul de acțiuni al actualilor acționari. Guvernul german, care, acum câteva luni, a protestat vehement față de soluția „bail-out“ (salvarea băncilor de către stat), insistă că nu va proceda diferit nici măcar în cazul propriei bănci. În Italia, între timp, împrumuturile neperformante din portofoliile băncilor au ajuns la o pondere alarmantă: o pătrime din PIB.
Chiar și în SUA, investitorii nu par să fie cu mult mai încrezători în băncile mari decât erau înainte de 2007, potrivit unui document realizat de fostul șef al Trezoriei, Larry Summers, și de Natasha Sarin, absolventă de Harvard. Prețul acțiunilor marilor bănci americane este inconfortabil de scăzut, susțin cei doi, ceea ce denotă că valoarea brandurilor lor („franchise value“) s-a erodat. Ceea ce înseamnă că, în cazul declanșării unei crize, s-ar putea să le fie foarte greu să-și poată achita datoriile vânzându-și activele.
Ratele dobânzilor extrem de scăzute nu ajută nici ele băncile în fața unei posibile crize financiare. În aceste condiții, profitul scade, dat fiind că se reduc sumele pe care le poate câștiga din împrumuturile acordate. Nu este vorba doar de nivelul dobânzilor, ci și de diferența mică dintre ratele pe termen scurt la care băncile se împrumută și cele pe termen lung la care împrumută.
Există două legi noi care vor intra în vigoare în 2018, dar care vor începe să se simtă ușor în piață pe măsură ce băncile se pregătesc să le aplice. Una, emisă de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară, limitează extrem de strict pârghiile prin care băncile pot face bani. Cea de-a doua le cere să recunoască mult mai rapid pierderile estimate din împrumuturile nerambursate. Chiar dacă noile reglementări ar trebui să facă băncile mai sigure, în mod cert le vor îngusta și mai mult profitul.
Pericolele din umbră. Vincent Reinhart, economistul șef al Stadish, divizia de asset management a BNY Mellon (The Bank of New York Mellon Corporation, n.r.) crede că oricare ar fi presiunile asupra băncilor convenționale, acestea reprezintă un risc mult mai mic comparativ cu așa-numitul sector bancar paralel (shadow banking – format din instituţiile financiare nebancare, fondurile de investiţii şi fondurile de piaţă monetară; în general, sectorul bancar paralel se dezvoltă atunci când reglementările din domeniul bancar sunt foarte stricte sau în contextul ratelor de dobândă reduse, care impulsionează investitorii să urmărească randamentele real pozitive, n.r).
Eșecul din 2010 al legii Dodd-Frank de a reforma băncile de pe Wall-Street are la bază tocmai creșterea costului de operare al unei bănci convenționale, fapt care a dus la redirecționarea unor bani către acest sistem bancar paralel, explică Reinhart.
O țară, două sisteme. În acest context, China ar putea deveni sursa cea mai periculoasă de risc pentru sistemul financiar global. Rata sa de creștere economică a fost stimulată de creditarea nesustenabil de rapidă a afacerilor și gospodăriilor, susține Tom Orlik, economistul șef pentru zona Asia din cadrul Bloomberg.
Într-un editorial publicat în presa de stat, guvernul de la Beijing a semnalat că intenționează să înceapă procesul de reducere a datoriei private. „Deocamdată, nu este clar dacă vorbele vor deveni și fapte“, nota același Orlik pe 11 octombrie.
„Băncile chineze reprezintă un risc major, un posibil detonator“, crede și Samuel Malone, director în cadrul Moody’s Analytics. Uitându-se la dimensiunile, fragilitatea și interconectivitatea dintre cele mai mari bănci ale lumii, Malone a ajuns la concluzia că vecinii Chinei de la Sud-Est, în special Singapore, sunt expuși la modul cel mai direct.
Sistemul bancar paralel din China este uriaș și puțin înțeles, iar pierderile pe care le suportă se pot transmite sistemic la nivelul întregului sistem bancar convențional.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Cine va detona criza?” color=”juicy_pink” border_width=”2″][vc_column_text css=”.vc_custom_1479464054904{background-color: #ffe8e8 !important;}”]În raportul din octombrie privind stabilitatea financiară globală din octombrie, FMI face referire la câteva riscuri.[/vc_column_text][vc_column_text]• Instabilitate. Climatul politic volatil face ca actualele probleme de fond să fie mai greu de rezolvat.
• Erodare. Prețul acțiunilor marilor bănci americane este inconfortabil de scăzut, ceea ce denotă că valoarea brandurilor lor s-a erodat.
• Îndatorare. La nivelul economiei globale, datoria publică și cea privată, adunate la un loc, „sunt la un maximum istoric“.
• Vulnerabilități. Băncile vor să reziste cu ce au, fără să caute să obțină mai mult capital de la acționari, astfel riscă să devină chiar mai vulnerabile decât sunt deja.
• Banii din umbră. Presiunea costurilor de operare asupra băncilor convenționale duce la redirecționarea unor bani către așa-numitul sistem bancar paralel (shadow banking – format din instituţiile financiare nebancare, fondurile de investiţii şi fondurile de piaţă monetară).[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Peter Coy; traducere: Mimi Noel
FOTO: 1987 – cea mai mare scădere într-o singură zi a Bursei de la New York. Sursa foto: Guliver / Getty Images
