16.306 cadre medicale, vaccinate în ultimele 24 de ore. În total, 92.706 de persoane au primit vaccinul

Elena Marinescu 08/01/2021 | 18:19 Ştiri
16.306 cadre medicale, vaccinate în ultimele 24 de ore. În total, 92.706 de persoane au primit vaccinul

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, vineri, că alte 16.306 cadre medicale au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, numărul total ajungând la 92.706. S-au înregistrat 47 de reacţii comune şi minore, dintre care 10 reacţii de tip local.

Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis că, până vineri, la ora 17.00, s-au mai vaccinat 16.306 cadre medicale, numărul total ajungând la 92.706.

”Număr de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 47 reacţii comune şi minore, dintre care 10 reacţii de tip local şi 37 reacţii generale.

Număr de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 314, dintre care: 311 reacţii comune şi minore, dintre care: 129 reacţii locale cu durere la locul injectării; 182 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie)”, au transmis autorităţile. Potrivit acestora, trei reacţii sunt în curs de investigare.