150 de milioane de euro pentru tratarea „bubei” spitalelor din România. Fonduri speciale în PNRR pentru infecţiile nosocomiale

Elena Marinescu 17/06/2021 | 20:04 Ştiri
150 de milioane de euro pentru tratarea „bubei” spitalelor din România. Fonduri speciale în PNRR pentru infecţiile nosocomiale

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzute investiţii de 150 de milioane de euro care să vină în ajutorul unităţilor spitaliceşti pentru a preveni infecţiile asociate asistenţei medicale.

Mihăilă a precizat că Ministerul Sănătăţii are în plan „măsuri de ameliorare” a subraportării infecţiilor asociate actului medical.

 

„Avem în plan măsuri de ameliorare a acestei sub-raportări (infecţii nosocomiale), unele ţin de modul de finanţare. Ne gândim să finanţăm altfel acolo unde există spitale care raportează constant, coerent şi corect aceste infecţii asociate asistenţei medicale.

Altele ţin de modul în care comunicăm importanţa acestor infecţii asociate asistenţei medicale, aşa încât şi medicii şi managerii şi presa şi populaţia generală să înţeleagă că aceste infecţii asociate asistenţei medicale sunt inerente în anumite situaţii şi nu reprezintă neapărat un caz de malpraxis.

Există în acest moment sisteme de raportare, dar este adevărat că se pot îmbunătăţi metodele de raportare, dar şi controlul raportărilor.

Avem în plan, inclusiv în PNRR prevăzute investiţii de 150 de milioane de euro care să vină în ajutorul unităţilor spitaliceşti pentru a preveni infecţiile asociate asistenţei medicale. Spitalele vor avea la dispoziţie diferite instrumente pentru a-şi realiza aceste investiţii. Fie că vorbim de investiţii în partea de sterilizare, în partea de spălare, în funcţie de cum consideră ele că au nevoie„, a susţinut ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a afirmat că, potrivit „mărturiilor primite de la Comisia Europeană”, componenta Sănătate din PNRR a fost una dintre „cele mai bune” transmise de către România, transmite Agerpres. „Din luna ianaurie până la ultima retransmitere a componentei Sănătate cred că au fost 7 transmiteri către Comisia Europeană şi 7 reveniri cu observaţii de la Comisia Europeană.

Aceste mod de lucru, acest mecanism de feedback de fapt ne ajută ca de fiecare dată să transmitem către Comisia Europeană un plan mai bun, mai detaliat şi mai concret şi mai uşor de implementat. Au fost observaţii, ele au fost numeroase.

Cele mai mult au fost rezolvate la fiecare dintre aceste retransmiteri, astfel încât această componentă Sănătate din PNRR, conform mărturiilor primite de la Comisia Europeană, a fost dintre cele mai bune din componentele transmise de către România„, a mai spus ministrul.