11 iunie, ziua în care proprietatea privată din România a fost îngropată
11 iunie 1948. Marea Adunare Națională emitea Legea 119, prin care principalele întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări și de transport erau naționalizate.
Mai precis, statul român naționaliza toate resursele solului și subsolului care nu se găseau în proprietatea sa la data intrării în vigoare a constituției Republicii Populare Române din 1948, precum și a întreprinderilor individuale, a societăților de orice fel, asociațiilor particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații.
La două zile după emiterea legii prin care proprietatea privată din România primea lovitura de grație, publicația oficială a comuniștilor, Scânteia, nota: „Întreprinderile smulse din mâinile lacome ale exploatatorilor devin bun al îngregului popor”.
Numai că „bun al întregului popor” nu deveneau și Sovromurile, întreprinderile mixte româno-sovietice prin care URSS recuperau datoriile de război ale României. Practic toate cele peste 8.900 de întreprinderi care aveau capital privat intrau sub controlul statului. Puterea comunistă pregătea naționalizare încă din 1945, când ajunsese în punctele cheie cu ajutorul sovieticilor.
Procesul de naționalizare a continuat și după 1948 prin colectivizarea în sectorul agrar. Inițial, în lege se stipula că proprietarii vor primi despăgubiri, însă acest lucru a fost făcut în funcție de interese, cea mai mare parte a bunurilor fiind pur și simplu confiscată. Între 1948 și 1950 au mai fost naționalizate și cinematografele, farmaciile, casele de sănătate, dar și o mare parte a locuințelor proprietate privată.
Citiți și: Au trecut 107 ani de la construcția Titanicului. Ce secrete ascundea legendarul vas de pasageri
Începând cu 1948 a fost creat Comitetul de Stat al Planificării, instituție care avea ca sarcină planificarea economiei naționale, după model sovietic. Chiar dacă au existat momente în care se discuta la un moment dat de dizolvarea instituției, acest lucru nu a fost posibil până la Revoluția din 1989.
Cap de listă în Legea Naționalizării se aflau Uzina Malaxa, Laromet, exploatarea de cărbune de la Petroșani, Societatea Națională de Gaz Metan București, ori Fabrica de Sticlă de la Câmpia Turzii. Naționalizarea fost susținută și de o puternică propagandă prin care se lăsa de înțeles că decizia Marii Adunări Naționale a fost primită cu entuziasm de populație.
România Liberă din 13 iunie scria: „Muncitorii mai în vârstă care au cunoscut din plin toată cruzimea și mizeria cruzimii patronale au ascultat cu emoție comunicatul Consiliului de Miniștri”. Era momentul în care modelul sovietic pătrundea în toate domeniile societății românești, iar cei care se opuneau acestor tendințe au fost eliminați din viața publică, persecutați și chiar trimiși la închisoare.
FOTO: Fototeca online a comunismului românesc
