Yemen, Iran și petrolul saudit     

Yemenul este pentru noi o realitate foarte înde­părtată. Din când în când ne parvin știri cu privire la evenimente din războiul civil, îndeosebi cu sta­tisticile referitoare la victime și pe care jurnaliștii noștri le preiau din presa internațională.

Acest articol a apărut în numărul 74 (23 septembrie – 6 octombrie 2019) al revistei NewMoney

Mai percutante sunt însă titlurile privitoare la implicarea Iranului sau a Arabiei Saudite în acest conflict, așa cum este și atacul cu drone al rebelilor șiiți houthi împotriva unor instalații saudite de exploatare și tratare a petrolului și care au provocat o scădere cu peste 6% a producției mondiale de petrol și o creștere a prețului barilului cu 14%.

Iar acest lucru ne afectează direct, întrucât pe­trolul este un element prezent în foarte multe produse și servicii, de la carburanții pentru autovehicule și produsele industriei chimice până la transporturile aeriene. Variațiile cursului petrolului in­flu­ențează prețurile și au un impact asupra in­flației, astfel că o asemenea știre suscită interes și emoții.

Din fericire, există factori care împiedică orice derapaj. Arabia Saudită are mari cantități înmagazinate de petrol care pot compensa parțial scoaterea din activitate a stațiilor de exploatare afectate de atacul cu drone. În plus, mari producători, precum Statele Unite ale Americii, Rusia, Venezuela, Marea Britanie și Norvegia, dar și alții, destul de mulți la număr, întrucât Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) numără nu mai puțin de 14 state, pot crește producția. Marile țări occidentale importatoare de petrol dețin în depozitele strategice cantități de petrol care, la nevoie, pot acoperi pentru un timp (90 de zile de importuri) eventuale sincope în aprovizionare.

Costuri mai mari. Prețul va rămâne însă ceva mai ridicat până la repunerea în funcțiune a celor două instalații ale companiei Aramco, pentru că și costurile de pro­ducție sunt mai mari în alte părți decât în Orientul Mijlociu. Astfel, producerea unui baril de petrol în Orientul Mijlociu are un cost de 27 de dolari, pe când în Rusia, de 50. În apele puțin profunde, costurile de producție sunt undeva la 41 de dolari, iar la peste 1500 de metri adâncime ajung la 56 de do­lari, după cum arată un studiu recent al cunoscutei bănci americane Morgan Stanley.

Vulnerabilitatea instalațiilor saudite și tensiunile crescânde în strâmtoarea Ormuz, prin care tranzi­tează 20% din producția mondială de petrol, repre­zintă un alt factor care ține destul de sus prețul ba­rilului. Însă și creșterea economică mondială mai modestă va duce la o cerere ceva mai redusă de petrol, astfel încât nu trebuie să ne așteptăm, decât în cazul în care ar izbucni vreun război între SUA și Iran, la un șoc petrolier de tipul celor produse în 1973 și în 1979.

Chestiunea securității rămâne însă importantă. Dronele care au atacat cele două instalații saudite sunt fabricate de rebelii houthi cu tehnologie obți­nută din Iran. Există un raport dat publicității de Organizația Națiunilor Unite încă de anul trecut, care expune capacitatea rebelilor houthi de a fa­brica pe baza componentelor iraniene mai multe

tipuri de drone.

Rebelii houthi sunt o miliție șiită nu foarte orga­nizată, însă bine motivată, și iată că au capacitatea de a amenința securitatea unei țări precum Arabia Saudită, care a investit miliarde de do­lari în sisteme avansate sol-aer și care își văzuse deja alte infrastructuri critice atacate în aceeași manieră în lunile mai și august.

Planuri întârziate. Vulnerabilitatea infrastructurilor critice saudite și capacitatea iraniană de a bloca Golful Persic întârzie planurile saudiților cu privire la intrarea pe bursele de la New York și de la Hong Kong a companiei petroliere Aramco. Din acest punct de vedere, atacul „sponsorizat“ de Iran este o lovitură în „călcâiul lui Ahile“. Banii obținuți din intrarea pe bursă sunt esențiali în pregătirea țării pentru tran­ziția energetică în care deja am fă­cut primii pași și diversificarea economiei.

Atacul cu drone al rebelilor susținuți de Iran trebuie interpretat și în contextul tensiunilor cres­cânde între Teheran și Washington, dar și al strategiei americane de a scoate din joc petrolul iranian prin politica de sancțiuni și prin creșterea produc­ției interne de petrol. Totodată, acest atac repre­zintă un semnal din partea Iranului că posedă capacitatea de a provoca mari pagube în regiunea Golfului Persic, cea mai im­por­tantă pe harta mon­dială a fluxurilor petroliere, și de a arăta că aliatul cel mai important al Washingtonului în regiune este fragil.

Însă acest lucru se face cu prețul punerii în dificultate a eforturilor statelor europene de a găsi o soluție la criza dintre Iran și Statele Unite ale Ame­ricii și de a salva progresele politice înregistrate în relația cu Iranul, dar îndepărtează și posibilitatea unui dialog direct cu Washingtonul, care părea posibil după plecarea consilierului pe securitate na­țio­nală, John Bolton.

Abordarea psihologică a cri­zei poate conduce însă la incidente ce pot scăpa de sub control și arunca în haos întreaga regiune.