VIDEO Un manifestant din Hong Kong, împușcat cu muniție de război

NewMoney 01/10/2019 | 15:25 Ştiri
VIDEO Un manifestant din Hong Kong, împușcat cu muniție de război

Zeci de mii de manifestanţi au protestat, astăzi, la Hong Kong în favoarea democraţiei, răspunzând astfel unui apel de a participa la o ”zi de doliu” menite să perturbe marcarea a 70 de ani de la înfiinţarea Chinei populare, relatează AFP.

Un manifestant a fost împuşcat în piept cu gloanţe reale, de către poliţie, în cursul unor confruntări între protestatari şi forţe de ordine, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei.

Mobilizaţi din iunie, activişti în favoarea democraţiei au sfidat o interdicţie de a manifesta, pentru a-şi exprima şi mai puternic, cu ocazia acestor ceremonii, resentimentul faţă de regimul chinez, a denunţa reculul libertăţilor şi încălcarea, acuză ei, a principiului ”o ţară, două sisteme”, care a prezidat retrocedarea fostei colonii britanică Chinei în 1997.

În absenţa unor lideri clar identificaţi, această ”zi de doliu” s-a organizat în principal pe reţele de socializare.

În pofida interdicţiilor autorităţilor, mici grupuri de manifestanţi s-au adunat marţi după-amiaza în aproximativ 12 cartiere în teritoriul semiautonom.

Poliţia a tras cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc în grupuscule radicale, în cel puţin patru cartiere.

La Tsuen Wan, un cartier în Noile Teritorii, manifestanţi mascaţi şi înarmaţi cu umbrele şi bastoane au atacat poliţişti antirevoltă, are au procedat la arestări. Poliţiştii au bătut în retragere, în sediul unei primării aflate în vecinătate, după ce au fost bombardaţi cu proiectile.

Potrivit autorităţilor, manifestanţi au aruncat în forţele de ordine cu un lichid coroziv, la Tuen Mun, un oraş situat în nord-vestul Hong Kongului. Ele au postat online fotografii cu un poliţist a cărui univormă este îngăurită de arsuri la nivelul trunchiului.

 

În cartierul popular Wong Tai Sin, poliţia a tras cu gaze lacrimogene împotriva unor manifestanţi care blocau drumuri.

Principala manifestaţie a avut loc pe Insula Hong Kong, teatrul de aproape patru luni al unor confruntări violente între poliţia antirevoltă şi grupuscule radicale.

Manifestanţii au mărşăluit către sediul reprezentanţei Chinei la Hong Kong, o ţintă frecventă a contestării.

Manifestanţii au aruncat cu ouă într-un portret al preşedintelui chinez Xi Jinping şi au smuls afişe mari dedicate marcării a 70 de ani de regim comunist şi le-aucălcat în picioare.

”După trei luni, cele cinci revendicări ale noastre nu sunt soluţionate în continuare. Trebuie să ne continuăm lupta”, a declarat pentru AFP un manifestant care purta o mască.

Aceste adunări intervin la câteva ore după o defilare militară gigantică în Piaţa Tianamnen, la Beijing, la care a asistat Xi Jinping. Şefa Executivului de la Hong Kong Carrie Lam, a cărei popularitate se află la cel mai scăzut nivel, s-a aflat la Beijing.


Sursa: AFP/News.ro

FOTO: Hepta/Mediafax (Arhivă)