Uniunea Europeană vrea „idei” de la Boris Johnson cu 45 de zile înainte de Brexit

NewMoney 16/09/2019 | 14:12 Ştiri
Uniunea Europeană vrea „idei” de la Boris Johnson cu 45 de zile înainte de Brexit

Liderii Uniunii Europene (UE) i-au cerut ”idei” premierului britanic Boris Johnson, dacă vrea să finalizeze un acord la summitul european din 17-18 octombrie şi s-au declarat puţin optimişti cu privire la şansele unei despărţiri concertate, cu şase săptămâni înaintea divorţului, relatează AFP.

Premierul britanic se întâlneşte luni cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker la o masă de lucru, la Luxemburg, prima întâlnire între cei doi oficiali de la instalarea lui Johnson la putere.

Negociatorul-şef UE al Brexitului, francesul Michel Barnier, participă, de asemenea, la întâlnire.

Boris Johnson se întâlneşte după aceea cu premierul luxemburghez Xavier Bettel, iar cei doi urmează să susţină o conferinţă de presă comună.

”Dacă putem face suficiente progrese în zilele următoare, intenţionez să mă duc la summitul crucial de la 17 octombrie şisă finalizez un acord care va proteja interesele întreprinderilor şi cetăţenilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii şi de ambele părţi ale frontierei Irlandei”, anunţă Johnson într-un editorial publicat în The Daily Telegraph.

Lăudăroşenia lui Johnson îi lasă, însă, pe europeni impasibili.

Atunci când acesta anunţă ”progrese enorme” în modul de abordare a problemei frontierei nord-irlandeze şi se compară cu Hulk – un supererou -, europenii îi răspund că ”aşteaptă” propuneri concrete şi se declară ”puţin optimişti” cu privire la şansele unui divorţaranjat la 31 octombrie.

”Noi sperăm că Johnson va veni la viitorul summit european şi poate că va aduce câteva idei”, a tunat luni şeful diplomaţiei belgiene Didier Reynders la sosirea sa la o reuniune la Bruxelles cu omologii săi, la care Regatul Unit nu participă.

”Dacă Boris Johnson nu vine cu câteva idei, iarăşi, la întâlnire sa cu Juncker, atunci, sincer, nu mai e nevoie să discutăm, iar atunci va avea loc un Brexit dur”, a avertizat omologul său austriac Alexander Schallenberg.

Or nu există ”nimic tangibil până în prezent”, a declarat pentru AFP un diplomat european de rang înalt, comentând ultimele reuniuni între consilierul lui Johnson David Frost şi echipa lui Barbnier la Bruxelles.

”Noi nu avem motive să fim optimişti” cu privire la şansele ajungerii la un acord înainte de summit, a avertizat, la rândul său, Michel Barnier, în cursul unei reuniuni, miercuri, cu şefii grupurilor politice din Parlamentul European (PE).

Brexit fără acord, un dezastru

Perspectiva unui divorţ fără acord este temută de către patronii europeni. ”Acesta ar fi un dezastru”, a declarat Markus J. Beyrer, directorul general al Business Europe.

Jean-Claude Juncker „nu este optimist” după ce a aflat despre soluţiile propuse de Londra cu privire la Irlanda şi ”aşteaptă în continuare propuneri concrete”, a anunţat anturajul acestuia.

PE, care urmează să adopte acordul încheiat cu Londra, a ridicat tonul. El urmează să supună la vot, miercuri, o rezoluţie foarte dură, în care cere o clauză de salvgardare (”backstop”-ul) în vederea împiedicării reimpunerii frontierei fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, ceea ce Johnson refuză.

”Dacă divorţul se face fără acord, Guvernul britanic îşi va asuma întreaga responsabilitate şi va trebui să onoreze toate angajamentele financiare, să respecte drepturile cetăţenilor europeni şi obligaţiile care-i revin faţă de Acorduldin Vinerea Mare cu Irlanda”, a avertizat preşedintele PE David Sassoli.

”PE nu-şi va da unda verde unor noi negocieri între UE şi Regatul Unit dacă aceste obligaţii nu sunt respectate”, a ameninţat el.

Soluţia ar fi o limitare a clauzei de salvgardare la irlanda de Nord, a amintit preşedintele PE: Această regiune ar rămâne un teritoriu vamal cu UE şi ar deveni frontiera cu restul Regatului Unit (Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor), o soluţie pentru moment respinsă de către britanici, pentru că ea deschide poarta unei reunificări a Irlandei.

UE rămâne pe poziții

Europenii ştiu ceea ce vor, iar uniţi rămân pe poziţie. Ei aşteaptă următoarele mişcări ale lui Boris Johnson.

Premierul britanic ştie ceea ce riscă în cazul unui divorţ fără acord. Un dosar guvernamental evocă tulburări şi penurii de medicamente şi hrană.

”Cu cât Hulk se înfurie mai tare, cu atât Hulk devine mai puternic şi scapă mereu”, se laudă Boris Johnson.

”Brexitul este o şcoală a răbdării şi determinării”, îi răspunde sec Michel Barnier.


FOTO: Hepta/Mediafax

Sursa: News.ro