Tăriceanu acuzat de DNA că a luat mită 800.000 de dolari. Președintele, solicitat să încuviințeze urmărirea penală

NewMoney 11/01/2021 | 14:18 Ştiri
Tăriceanu acuzat de DNA că a luat mită 800.000 de dolari. Președintele, solicitat să încuviințeze urmărirea penală

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) solicită preşedintelui Klaus Iohannis să încuviinţeze urmărirea penală pentru Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită. Când era ministru, Tăriceanu „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă. În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”, arată comunicat de presă al instituţiei.

Firma austriacă despre care DNA susține că l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu 800.000 de dolari ar fi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, potrivit unor surse judiciare. DNA arată într-un comunicat că Tăriceanu ar fi primit mită pentru încheierea unor contracte cu o firmă austriacă, fără a-i da însă numele. Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria este firma care a distribuit licențele Microsoft în România, scrie G4Media.ro.

Comunicatul DNA:

„Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă. În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităţilor judiciare austriece.

La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviinţeze efectuarea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană (la acea dată având funcţia de senator), pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9668).

Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menţionată cu referire la fostul demnitar, se arată în comunicatul de presă de luni al DNA.