S-a aflat cauza morții pacientelor din TIR-ul ATI defect de la Spitalul „Victor Babeș”

Elena Marinescu 13/04/2021 | 18:40 Ştiri
S-a aflat cauza morții pacientelor din TIR-ul ATI defect de la Spitalul „Victor Babeș”

Medicii legiști au stabilit cauza morții celor trei pacienți infectați cu COVID-19, care au murit luni după o defecțiune la TIR-ul ATI, de la Spitalul „Victor Babeș” din București. Este vorba despre insuficiență respiratorie acută, ceea ce arată legătură directă cu avaria produsă la nivelul instalației de oxigen.

Privarea de oxigen timp îndelungat a agravat și starea de sănătate a celorlalți cinci pacienți care nu erau intubați. Cel puțin trei dintre pacienții care au supraviețuit se află în stare foarte gravă, dezvăluie , potrivit surselor gândul.ro. Cadavrele au fost ridicate și transportate la INML, luni seară, iar necropsia a fost efectuată în cele două săli dedicate pacienților cu COVID-19.

Luni seară, trei pacienți COVID au murit din cauza unei defecțiuni la instalaţia de oxigen a unităţii mobile de terapie intensivă de la spitalul ”Victor Babeş”. Un tehnician se afla la fața locului în momentul în care ventilatoarele vitale pentru oxigenarea pacienților s-a oprit, însă a refuzat să intre în Unitatea Mobilă, unde erau pacienții COVID, chiar dacă i-a fost oferit echipament de protecție complet.

Cinci pacienţi au fost transferaţi: unul a ajuns într-o altă secție a spitalului, iar ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca, a transmis Ministerul Sănătății.