Rusia susține că vaccinul său, Sputnik-V, prezintă o eficienţă de 92% împotriva COVID-19

NewMoney 11/11/2020 | 15:15 Ştiri
Rusia susține că vaccinul său, Sputnik-V, prezintă o eficienţă de 92% împotriva COVID-19

Fondul Suveran Rus (RDIF) şi Institutul Gamaleia, creatorii vaccinului rus împotriva COVID-19, Sputnik-V, aflat în prezent în faza 3 a testelor clinice, au dat asigurări miercuri că acesta esficient în proporţie de 92%, la două zile după ce laboratoarele Pfizer şi BioNTech au anunţat că vaccinul lor are o eficacitate de 90%, relatează AFP.

Fondul Suveran Rus şi Institutul de Cercetare Gamaleia au lăudat, într-un comunicat, la fel ca şi concurenţa lor, eficacitatea vaccinului Sputnik-V, randomizat, dublu-orb – un demers experimental folosit în mai multe discipline – asupra unui număr de 40.000 de voluntari.

”Analiza statistică a 20 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, cazuri repartizate între persoanele vaccinate şi cele care au primit un placebo, arată un nivel de eficienţă de 92% a vaccinului Sputnik-V după (administrarea) celei de a doua doze”, anunţă cele două instituţii în comunicat.

În contextul în care Rusia a fost zgârcită, până în prezent, în documentarea ştiinţifică a acestui vaccin, lăudat de către preşedintele rus Vladimir Putin, creatorii Sputnik-V au dat asigurări miercuri că cercetarea urmează să fie publicată în curând ”într-una dintre principalele reviste medicale din lume şi evaluată de către colegi”.

RDIF dă asigurări că va furniza toate datele necesare autorităţilor de reglementare naţionale ale ţărilor care doresc să achiziţioneze vaccinul Sputnik-V.

Cum funcționează vaccinul Sputnik-V

Este vorba despre un vaccin cu ”vector viral” care foloseşte ca vector – în două injecţii – două adenovirusuri (virusuri foarte curente, răspândite în gripe), transformate pentru a li se adăuga o parte a virusului SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19.

Atunci când adenovirusul modificat pătrunde în celulele persoanelor vaccinate, acestea produc o proteină tipică SARS-CoV-2, învăţându-le astfel sistemul imunitar să-l recunoscă şi să lupte împotriva acestuia, potrivit Institutului Gamaleia.

Concurenţa este în toi în vederea dezvoltării unui vaccin împotriva noului coronavirus, care a cauzat pandemia ce paralizează multe ţări din lume de la începutul anului.

Rusia este hotărâtă să conducă în această cursă şi a anunţat încă din august – înaintea testelor clinice la scară mare – eficacitatea Sputnik-V, provocând îndoieli în rândul comunităţii ştiinţifice internaţionale.

Anunţul de miercuri are loc după ce Pfizer şi BioNTech au creat o adiere de speranţă săptămâna aceasta, anunţând o eficienţă de 90% a vaccinului lor candidat.

Însă există în continuare numeroase întrebări cu privire la durata protecţiei şi provocările logistice pe care le ridică, în contextul în care este necesar ca vaccinul să fie depozitat la o temperatură de sub minus 80 de grade Celsius.