Ordonanţa Militară nr. 7 stabileşte noi restricţii în lupta cu COVID-19 (VIDEO)

Elena Marinescu 04/04/2020 | 14:45 Ştiri
Ordonanţa Militară nr. 7 stabileşte noi restricţii în lupta cu COVID-19 (VIDEO)

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat sâmbătă că a emis Ordonanţa militară 6, prin care se instituie carantină totală în oraşul Ţăndărei. Totodată, se suspendă total o serie de zboruri în ţările cu risc mare de epidemie cu noul coronavirus. Până sâmbătă, 4 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19. 

„Așadar, în OM 7, am stabilit că se instituie carantină pentru Țăndărei. Vom permite intrarea și ieșirea doar pentru transportul de marfă și pentru persoanele care desfășoară activități economice și cei din sistemul de apărare și siguranță națională, asistența sanitară etc. Măsurile de verificările se realizează de către MAI în colaborare cu MApN. vom aplica legea!

Consiliul Județean Ialomița, primăria, Consiliul Local vor lua măsuri pentru asigurarea serviciilor de asistență socială și aprovizionarea cu aliemnte de bază pentru persoanele fără aparținători sau alte forme de ajutor pentru persoanele care nu se pot deplasa. Este strict interzisă ieșirea și intrarea în Țăndărei prin alte zone decât cele publice”, a spus Marcel Vela.

Zborurile spre mai multe țări vor fi interzise

Totodată, ministrul de Interne a anunțat noi restricții pentru perioada sărbătorilor pascale, în contextul epidemiei de coronavirus. „Având în vedere că multe țări au intrat în zona roșie conform evaluării INSP, am decis să suspendăm toate zborurile  spre SUA: Austria, Elveția, Marea Britanie, Turcia, Olanda, Iralanda și Iran, în și din aceste țări, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 5 aprilie, ora 23. La fel ca și în deciziile anterioare, această restricție nu se aplică zborurilor cu aeronoave de stat sau zborurilor care asigură servici de urgență”, a declarat Marcel Vela.

De asemenea, el a mai anunțat că se va interzice transportul rutier către mai multe țări din Europa. Practic, cetățenii români nu vor putea veni spre țară cu microbuze sau autobuze, în următoarele 14 zile. ”Se referă la prelungirea interzicerii transportului rutier spre Italia, Spania, Franța, Germania Elveția, Austria, Irlanda, Turcia și inclusiv dinspre aceste țări spre România.

Conducătorii un auto cu capacitatea mai mare de 2,5 tone vor completa doar o declarație pe proprie răspundere, în care își asumă locația unde vor putea fi contactați la domiliu. Evident, măsurile pentru conducătorii auto se aplică doar în cazul acelora care nu prezintă simptome”, a precizat ministrul.

Patrule comune pentru protejarea fondului forestier

La solicitarea ministrului Mediului Costel Alexe, Vela a introdus un articol în Ordonanța Militară nr. 7  pentru a preveni infracțiunile silvice din perioada stării de urgență.

„Personalul gărzilor forestiere va participa în dispozitivele de ordine publică și control a circulației împreună cu personalul MAI și MApN, pentru controale silvice. Controalele specifice se fac în punctele existente, în funcție de personalul disponibil. Ordonanța militară va fi publicată azi în Monitorul Oficial”, a anunțat Marcel Vela.

Reguli stricte pentru transportatorii de marfuri

„Şoferii de camioane sunt obligați să respecte un traseu strict și să aibă asupra lor un colant și un formular emis la intrare în țară. Dacă nu vor respecta condițiile, vor fi băgați în carantină timp de 14 zile și o vor plăti.

”Pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră, conducătorii de transport marfă care tranzitează România, nu mai completează declarațiile epidemiologice, dacă utilizează coridoarele de trafic, fiind interzisă abaterea de la ele. Ei trebuie să tranziteze țara în maximum 48 de ore și să staționeze în locurile marcate de Ministerul Transporturilor.

Camioanele acestea vor aplica un colant special pe parbriz, la intrarea în țară, și vor fi identificate de poliție. Șoferul va păstra asupra sa un formular, în caz contrar va intra în carantină 14 zile, va plăti carantinarea, iar camionul va fi preluat de proprietar.”, a spus Marcel Vela.

Ministrul de interne le-a cerut românilor din diaspora să nu se întoarcă în țară pentru că vor fi băgați în carantină pentru 14 zile. ”Fac un apel către frații noștri din Diaspora, care vor să ajungă în țară în următoarele zile, cu ocazia sfintelor sărbători de Paște. Aici vom fi obligați să vă invităm să locuiți, 14 zile, în spațiile de carantină. Nu ne face bine nici nouă, nici dumneavoastră, nici familiilor care vă iubesc. Dragi compatrioți, rămâneți acasă, unde locuiți, și faceți sărbătorile în pace și liniște.

Vă mulțumesc dacă înțelegeți acest lucru și vreau să mă asigur că știți adevărul despre situația din țară, în care ne aflăm. Vă pot garanta că vom ieși din această situație grea împreună. Cât de repede, depinde doar de noi. Dumnezeu să binecuvânteze România și pe dumneavoastră, dragi frați din Diaspora, oriunde vă aflați”, a mai spus Marcel Vela.

Controale extinse ale structurilor MAI

În cadrul declaraţiei de presă de la sediul MAI, Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române, a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost verificate aproape 15.000 de persoane: „S-a asigurat paza acolo unde este cazul, precum și a locațiilor de carantină acolo unde este cazul. O medie de peste 90.000 de persoane zilnic pe care le-am verificat.

De la începutul epidemiei și până în prezent, în urma acțiunilor au fost întocmite 400 de dosare penale, cele mai multe pentru zădărnicirea combtaerii bolilor. S-au dat amenzi de 17 milioane de lei.

Am stabilit culoare speciale de ieșire și intrare pentru transportatori. După ce domnul ministru Vela a avut o discuție cu omologul său maghiar, prin punctul Nădlac 2 intră și ies doar tiruri de marfă. Transportatorii sunt deosebiți de importanți și le asigurăm un flux continuu.

Acționează zilnic, în medie, peste 30.000 de angajați MAI. Colegii mei sunt sprijiniți de peste 1000 de militari și 4.000 de polițiști locali. Avem și situații care au necesitat o atenție deosebită, în primul rând la Suceava unde este impusă carantina totală.

În Țăndărei oamenii nu au înțeles că trebuie să respecte restricțiile impuse și am acționat inclusiv cu polițiști din București pentru a sprijini acțiunile colegilor. S-au dat peste 170 de sancțiuni aplicate în valoare de peste 41.000 lei. Forțele de intervenție vor continua activitățile în zonă pentru a verifica dacă se aplică restricțiile de distanțare socială. Nu luăm aceste măsuri pentru că așa ne dorim, ci pentru că este absolut necesar.

Le transmit și angajaților MAI faptul că au dovedit tuturor românilor că sunt o forță pe care cetățenii se pot baza în continuare. Așa cum medicii sunt în prima linie a luptei cu COVID-19, și cadrele MAI sunt partenerii medicilor din afara spitalelor.

Intervenim pentru impunerea și respectarea măsurilor de prevenire pentru binele tuturor. Prefer să se spună la final că am făcut prea mult decât că am făcut prea puțin”, a declarat Bogdan Despescu.

Echipamente de protecţie pentru cadrele medicale

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat că în spitalele din România au fost trimise circa 300.000 de măști, pentru personalul care tratează pacienți bolnavi de COVID -19. Potrivit acestuia, în țară vor fi aduse şi circa 100.000 de combinezoane. „În ultima perioadă am acționat pe două paliere: pentru a acționa în sprijinul colegilor care au nevoie de consultanță. Aici vorbesc de Arad și Hunedoara, unde au fost trimise echipe de medici de la Timișoara și Craiova.

Misiunea pe care o au colegii este să vină în sprijinul prefecților, pentru a propune soluții la problemele cu care se confruntă cele două localități. Acest tip de echipe vor fi trimise și în alte zone dacă ni se solicită, fără niciun tip de întârziere. A doua parte este de a veni în sprijinul personalului care lucrează în linia 1 a luptei cu acest virus. În ultimele 24 de ore colegii pompieri au distribuit 100.000 de măști de protecție în țară și la nivelul spitalelor de urgență. Astăzi, începem distribuția a 200.000 de măști către unități care luptă cu COVID-19″, a declarat Arafat.

Ventilatoare pentru pacienţii COVID-19 în stare critică

În privinţa stocurilor insuficiente de ventilatoare pentru pacienţii în stare critică din România, şeful DSU a spus că este incertă situaţia aparatelor comandate până acum  din cauza firmelor care le produc. Arafat a spus că s-a găsit totuși o soluție: o parte dintre ventilatoare vor fi scoase din ambulanțe, iar o altă parte vor proveni din repararea celor vechi sau defecte. ”Noi avem contractate 200 de ventilatoare, dar încă data de sosire a lor nu este certă din cauza unor modificări care au apărut după ce s-au semnat contractele.

Am luat măsuri pentru a crește numărul de ventilatoare prin preluarea unor ventilatoare din ambulanțe. Mai avem 190 de ventiatoare care trebuie să intre în revizie generală. Dacă reușim recondiționăm cel puțin 100, atunci avem încă 100 de paturi de ATI cu ventilator”, a explicat Raed Arafat.