Orban: Nota de plată a cheltuielilor nesăbuite ale fostului Guvern nu trebuie pusă pe spinarea mediului privat

NewMoney 06/11/2019 | 14:01 Ştiri
Orban: Nota de plată a cheltuielilor nesăbuite ale fostului Guvern nu trebuie pusă pe spinarea mediului privat

Premierul Ludovic Orban i-a transmis, miercuri, ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, să pregătească rectificarea bugetară şi să analizeze situaţia rambursărilor de TVA, menţionând că „nota de plată pentru cheltuielile nesăbuite pe care le-a generat fostul Guvern” nu trebuie pusă pe „spinarea mediului privat”.

„Domnule ministru al Finanţelor, aveţi o sarcină extrem de dificilă, şi anume să pregătiţi rectificarea bugetară, deja am primit semnale din partea foarte multor autorităţi locale că le lipsesc resursele financiare pentru a putea încheia în cele mai bune condiţii şi pentru a efectua toată plăţile. De asemenea, sunt foarte multe restanţe în ceea ce priveşte execuţia bugetară, atât pe PNDL, unde se pare că este vorba de plăţi neonorate pentru situaţii de lucrări realizate de 5 miliarde”, a afirmat Orban, la începutul primei şedinţe de Guvern, citează Agerpres.

El a mai spus că firmele private trebuie să beneficieze, conform legii, de rambursarea TVA la termenul stabilit.

„De asemenea, trebuie să vedeţi foarte clar situaţia de rambursări de TVA pentru că este inacceptabil ca firmele private care au dreptul să beneficieze, conform legii, de rambursarea TVA în termenul stabilit, să fie pusă pe spinarea mediului privat, prin nerambursarea TVA la termenul stabilit, nota de plată pentru cheltuielile nesăbuite pe care le-a generat fostul Guvern”, a adăugat Orban.