OMV Petrom taie 30% din investiţiile planificate în acest an

NewMoney 29/04/2020 | 11:27 Ştiri
OMV Petrom taie 30% din investiţiile planificate în acest an

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, taie 30% din investiţiile planificate în acest an, până la 3 miliarde lei faţă de 4,2 miliarde lei cât era preconizat iniţial, iar revizia planificată a centralei electrice Brazi, de două săptămâni pentru întreaga capacitate, a fost amânată din timestrul al doilea al acestui an pentru trimestrul 4.

„Valoarea investiţiilor (inclusiv lucrările de explorare şi evaluare capitalizate) este în prezent estimată la aproximativ 3 miliarde lei, excluzând achiziţiile (faţă de 4,2 miliarde lei estimarea anterioară şi valoarea din 2019); reducerea va veni în principal atât din prioritizarea activităţii de foraj, cât şi din amânarea unor proiecte în domeniul petrochimiei şi al vânzărilor cu amănuntul”, arată raportul companiei neauditat pentru primul trimestru al anului.

De asemenea, pentru 2020, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi 40 dolari/bbl (revizuit în jos de la 60 dolari/bbl şi faţă de 64 dolari/bbl în 2019).

„Izbucnirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi eforturile de combatere a efectelor aferente afectează economia globală şi, ca urmare, au un impact negativ asupra preţurilor şi cererii de produse petroliere, gaze naturale, energie electrică şi petrol. Pe baza informaţiilor pe care OMV Petrom le avea la data publicării, impactul COVID-19 este inclus în perspective”, se arată în raport.

În Upstream, investiţiile au fost reduse la 2 miliarde lei (comparativ cu 3 miliarde lei estimarea precedentă; 2019: 3,2 miliarde lei).

Şi investiţiile de explorare au fost reduse la circa 0,2 miliarde lei (comparativ cu 0,3 miliarde lei estimarea precedentă; 2019: 0,4 miliarde lei).

„O bază de costuri sustenabilă, susţinută de programele de eficienţă în curs de desfăşurare, este importantă în contextul curent al volatilităţii pieţei şi al mediului de reglementare plin de provocări; de aceea în prezent planificăm o reducere a cheltuielilor operaţionale şi de investiţii de exploatare de 320 milioane lei în 2020 faţă de 2019”, arată compania.

De asemenea, activităţile de foraj vor încetini în trimestrul 2 din aceest an, cu forajul redus de-a lungul curbei de profitabilitate cu mai mult de 30% faţă de estimarea iniţială de aproximativ 100 de sonde noi şi sidetrack-uri.

În ceea ce priveşte producţia, compania a planificat menţinerea declinului sub 5% faţă de 2019, fără a include iniţiativele de optimizare a portofoliului.

OMV Petrom transferă 40 de zăcăminte către Dacian Petroleum

OMV Petrom şi-a mai planificat pentru acest an transferul a 40 de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum, încheierea tranzacţiei fiind estimată pentru a doua parte a anului 2020.

Compania vrea totodată să menţină un nivel constant al reparaţiilor capitale faţă de anul anterior.

În ceea ce priveşte extinderea regională, încheierea tranzacţiei de achiziţie a participaţiei în Han Asparuh offshore Bulgaria este estimată pentru a doua parte a anului 2020.

Rata de utilizare a rafinăriei este estimată a se situa în jurul valorii de 85% (estimarea anterioară fiind de peste 90%; 2019: 97%); „aceasta va fi infuenţată de o reducere a cererii ca urmare a crizei pandemice, şi de o oprire planificată de două săptămâni în T3 pentru lucrări de mentenanţă (amânată din trimestrul 2 din acest an).

Grupul OMV Petrom trebuie să furnizeze pieţei reglementate în trimestrul 2 din acest an 5,06 TWh de gaze naturale la un preţ maxim de 68 lei/MWh.

„Estimăm vânzări totale de gaze naturale în scădere faţă de 2019 (înainte: uşoară scădere)”, se mai arată în raport.

Reprezentanţii OMV Petrom mai spun că centrala electrică Brazi nu mai este obligată să furnizeze energie electrică pieţei reglementate în 2020, conform alocărilor în vigoare la acest moment.

„Estimăm o producţie totală netă de energie electrică în creştere faţă de 2019 (înainte: uşoară scădere). Revizia planificată a centralei electrice Brazi: două săptămâni pentru întreaga capacitate amânată din trimestrul 2 în trimestrul 4 din 2020”, mai relevă raportul.

Referitor la proiectul Neptun Deep, reprezentanţii companiei spun că rămân „dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat. Decizia finală de investiţie depinde de o serie de factori, inclusiv de un mediu fiscal stabil şi competitiv şi de dreptul de a comercializa liber gazele naturale”.

Despre parteneriatul cu Auchan, negocierile contractuale sunt în desfăşurare.

„Ne concentrăm eforturile pe eficienţă energetică şi pe scăderea emisiilor operaţiunilor noastre; avem ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 27% până în 2025 faţă de 2010-2, se mai arată în raport.

Pentru 2020, OMV Petrom preconizează ca preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi 40 dolari/bbl (revizuit în jos de la 60 dolari/bbl; 2019: 64 dolari/bbl)

Marjele de rafinare sunt estimate a se situa peste valoarea de 5 dolari/bbl (2019: 4,67 dolari/bbl);

„Ca urmare a impactului COVID-19, cererea de produse petroliere, gaze naturale şi electricitate se estimează a fi cu mult sub nivelul înregistrat în 2019”, spun reprezentanţii companiei.

Conform ultimului exerciţiu de evaluare a riscurilor desfăşurat de către Grupul OMV Petrom în februarie 2020, principalele incertitudini care pot influenţa rezultatele grupului rămân cele legate de riscul de preţ al mărfurilor tranzacţionabile, riscurile operaţionale, precum şi riscul politic şi de reglementare.

„În privinta riscului de reglementare, societatea se află în dialog cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie. În ultimii ani am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare puse în discuţie şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri”, arată compania.

Capacitatea grupului de aşi continua activitatea nu este afectată, se subliniază în raport.

Profit OMV Petrom în primul trimestru

OMV Petrom a raportat în primul trimestru un profit net de 653 milioane lei, cu 43% mai mic decât în perioada similară a anului 2019, când s-a ridicat la 1,15 miliarde lei, potrivit raportului neauditat transmis miecuri de companie.

Veniturile din vânzări au crescut cu 12%, la 6,08 miliarde lei, de la 5,42 miliarde lei în primele trei luni ale lui 2019.

Producţia de gaze naturale a scăzut cu 3%, la 1,10 miliarde metri cubi, de la 1,13 miliarde mc în primul trimestru din 2019. La nivelul întregului an 2019, grupul a produs 4,47 miliarde mc.

Producţia netă de energie electrică a crescut în primele trei luni cu 3%, la 1,12 TWh.

Grupul OMV Petrom avea la finalul primului trimestru al acestui an 12.135 angajaţi, mai puţini cu 6% faţă de trimestrul 1 din 2019 (12.853) şi faţă de 12.347 salariaţi în decembrie 2019.

Investiţiile au însumat 958 milioane lei în perioada ianuarie-martie 2020, cu 16% mai mari faţă de trimestrul 1 din 2019, în principal direcţionate către investiţiile din Upstream în valoare de 657 milioane lei (trimestrul 1 2019: 650 milioane lei). Investiţiile din Downstream au fost în valoare de 295 milioane lei (trimestrul 1 din 2019: 168 milioane lei), alocate aproape în întregime pentru Downstream Oil (în trimestrul 1 din 2019: 158 milioane lei).