Noua ordine energetică: asistăm sau nu la sfârșitul erei petrolului?

Asistăm sau nu la sfârșitul erei petrolului? Chiar dacă frânată de pandemie, industria energiei regenerabile intră deja într-o nouă fază de dezvoltare pe fon­dul creșterii cererii, a competitivi­tății costurilor, a inovației și a colabo­ră­rii dintre națiuni. Cel mai mare risc – o posibilă proastă gestionare a acestei tranziții.

Țițeiul a fost cel care a alimentat întregul secol XX – de la mașini la războaie până la economie și geopolitică. Acum, lumea este prinsă în mijlocul unui șoc energetic care accelerează trecerea la o nouă ordine, comentează publicația britanică The Economist. A venit și pandemia de COVID-19, care a înghețat timp de două luni economia lumii la începutul acestui an. Unul din principalele efecte – cererea de țiței s-a pră­­bușit cu mai mult de o cincime, iar pre­țul barilului s-a dus la cote minime. După lockdown, revenirea a fost mo­destă, iar întoarcerea la vechea ordine este puțin probabilă.

Producătorii de combustibili fosili sunt forțați să-și înfrunte vulnerabilitățile. Grupul ExxonMobil a fost scos din Indexul Dow Jones Industrial Average (DJIA – este cel mai cunoscut și cel mai vechi indice bursier, format dintr-un coș cu 30 cele mai mari companii emitente, n.r.), unde era listat din 1928. Petrostate precum Arabia Saudită au nevoie de un preț al barilului de 70-80 de dolari pentru a-și echilibra bugetele naționale. Iar astăzi, prețul pe baril se târâie în jur de 40 de dolari.

Au mai fost perioade de declin pentru țiței, dar de data aceasta e ceva diferit. Pe mă­sură ce opinia publică, guvernele și investitorii conștientizează schimbarea cli­matică, industria energiei verzi câștigă te­ren. Implicit, piețele de capital au schimbat direcția – acțiunile companiilor verzi au crescut în medie cu 45% anul acesta.

Cu rate ale dobânzii aproape de zero, politicienii sunt deschiși să susțină planu­rile de infrastructură ecologică. Preșe­din­tele ales al Statelor Unite, Joe Biden, vrea să aloce 2.000 de miliarde de dolari pentru elimina­rea emisiilor de dioxid de carbon ale eco­no­miei americane. Uniunea Euro­peană a alocat și ea pentru măsuri clima­tice 30% din planul de redresare econo­mică de după pandemie, în valoare totală de 880 de miliarde de dolari.

În cazul Germaniei, ar fi necesar un push investițional comparabil cu „miracolul eco­­nomic“ german din anii ’50 și ’60, crede Patrick Graichen, director la Agora Energiewende, citat de cleanenergywire.org. Pe măsură ce regenerabilele sunt acum mai ieftine decât sursele de energie conven­ționale, este implicit mai ieftin să salvezi lumea decât să o distrugi, a mai spus acesta. Referindu-se la un studiu realizat de asociația BDI, în scenariul de reducere a 95% din emisiile de gaze cu efect de seră, este nevoie de investiții verzi de 70 de mi­li­arde de euro, adică în jur de 10% din bu­getul anual de investiții al Germaniei.

Hidrogenul este una dintre cele mai scumpe șampanii ale tranziției energetice, după cum plastic remarca Rainer Baake, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, citat de cleanenergywire.org. Neutralitatea climatică nu va fi fezabilă fără exploatarea hidrogenului. „Dar o vom folosi doar când nu avem alternativă, pentru că hidrogenul este o șampanie foarte scumpă a acestei tranziții. Este mai ieftin să folosim electricitate direct pentru autovehicule și pompe de încălzire decât să faci un detur costisitor, folosind electricitatea pentru a produce hidrogen și combustibili fosili. Hidrogenul va fi bun să asi­gure backup pentru centrale atunci când scade aprovizionarea cu electricitate solară și eoliană“, mai remarcă fostul oficial.

Mutații de risc

Sistemul energetic din secolul al XXI-lea promite să fie mai bun decât în epoca petrolului – mai bun pentru sănătatea oamenilor, mai stabil politic, mai puțin volatil economic. O schimbare de pa­­radigmă care nu este lipsită de mari riscuri. Dacă se produce haotic, instabilitatea economică și politică ar putea fi adâncită în petrostate și, în schimb, ar concentra con­trolul lanțului de aprovizionare verde în China. Pe de altă parte, mult mai periculos ar fi ca schimbarea să se producă prea lent, cred cei de la The Economist.

În prezent, combustibilii fosili asigură 85% din energie. Numai că este un sistem energetic extrem de poluant – producția de energie generează cam două treimi din totalul emisiilor de gaze, poluarea din arderea combustibililor fosili ucide peste patru milioane de oameni într-un an, majo­ritatea locuitori ai metropolelor lumii.

Nu în ultimul rând, țițeiul alimentează ins­tabilitate politică. Decenii la rând, pe­trostate precum Venezuela sau Arabia Sau­dită, cu puține motive să-și dezvolte eco­no­miile, au fost captivele clientelismului politic și ale subvențiilor. Pentru a-și asi­gura necesarul energetic, marile puteri ale lumii au căutat să influențeze aceste state (în Orientul Mijlociu, SUA au o forță desfă­șu­rată de 60.000 de soldați).

Să adăugăm și că dependența de combustibili convenționali generează și volatilitate economică. Piețele de petrol sunt la cheremul unui cartel eterogen, iar concentrarea rezervelor de țiței ale lumii face ca aprovizionarea să fie vulnerabilă în fața șocurilor geopolitice.

Perspectiva neconvențională

Se conturează tot mai bine însă profilul unui nou sistem energetic. Ajutată de acțiuni curajoase, energia electrică din surse regenerabile (solar și eolian) ar putea acoperi de la 5% din necesarul de azi până la 25% la nivelul anului 2035 și aproape 50% în 2050.

Consumul de țiței și cărbune va con­ti­nua să scadă, chiar dacă gazul natural va continua să fie de bază. Această arhitec­tură va aduce în final beneficii uriașe. Cel mai important dintre acestea, eliminarea emisiilor de carbon din secto­rul energetic ne va ajuta să evităm haosul generat de schimbările climatice nepre­vă­zute precum secete devastatoare, foamete, inundații etc.

Când se va maturiza, noua arhitectură ar trebui să fie mai stabilă politic, dat fiind că sursele de aprovizionare vor fi diversi­ficate din punct de vedere geografic și tehnologic. Petrostatele vor fi nevoite să se reformeze.

Statele consumatoare, care până acum, pentru a-și asigura aprovizionarea energe­tică, s-au implicat în politica internă a pe­trostatelor, vor fi mai concentrate pe re­glementări privind propria industrie ener­getică. Sistemul acestui secol ar trebui să fie mai puțin volatil economic – prețurile la electricitate vor fi determinate nu de o mână de jucători mari, ci de competiție și de pașii graduali bifați în materie de eficiență.

Electrostatul chinez

Cu toate acestea, pe măsură ce un sistem energetic mai bun prinde contur, planează o mare ame­nin­țare – o posibilă proastă gestionare a acestei tranziții. Sunt două mari riscuri, de fapt.

Temporar, China autocrată ar putea câș­tiga un avans în sistemul global de pu­tere, dată fiind hegemonia de care se bucură în producția de componente-cheie și în dezvoltarea de noi tehnologii. În prezent, companiile chineze produc 72% din modulele solare ale lumii, 69% din bateriile de litiu-ion și 45% din turbinele eoliene. De asemenea, controlează o mare parte din rafi­na­rea minereurilor critice pentru producția de energie verde – cobalt și litiu. Așa cum avem termenul petrostat, China poate fi deja botezată un electrostat.

Acest avans al Chinei depinde de cât de repede se mișcă și alte economii. Europa are de partea ei giganți în materie de con­s­trucție de ferme eoliene și solare – Orsted, Enel sau Iberdrola. Traiectoria verde a Statelor Unite a fost afectată de producția de gaze și țiței de șist care în câțiva ani a transformat America în cel mai mare producător mondial de petrol. A mai fost frâ­nată și de re­zistența republicanilor față de măsurile de limitare a emisiilor de dioxid de carbon.

Un alt mare risc ține de tranziția petrostatelor, care, cu o populație cumulată de 900 de milioane de suflete, reprezintă azi 8% din produsul intern brut al lumii. În condițiile în care cererea de petrol va scă­dea, aceste state vor fi prinse într-o luptă acerbă pentru cotă de piață, care va fi câș­tigată de țările care au cel mai ieftin și mai… ecologic țiței. Deocamdată, în al doilea trimestru al acestui an, veniturile guvernului saudit au scăzut cu 49%, ceea ce înseamnă că la orizont se întrevăd decenii periculoase, mai comentează The Economist.

Cu aceste cărți pe masă, crește mult tentația de a face mai lent tranziția și ajus­tările care se impun. Spre exemplu, pentru a scădea cu două grade temperaturile, la nivelul preindustrial, investiția anuală în capacitatea solară și eoliană ar trebui să fie în jur de 750 de miliarde de dolari, triplu comparativ cu nivelul actual.

Pe de altă parte, dacă tranziția la energie din surse neconvenționale se va acce­lera, așa cum și este de dorit, ar urma să crească riscul adâncirii turbulențelor geo­politice. Prin urmare, trecerea la o nouă or­dine energetică este vitală, doar că, până să fie realizată, va fi cu mult haos și deranj, conchide pu­blicația britanică The Economist.

Predicții

Agenția Internațională pentru Energie (IEA) estimează că energia verde va pune capăt în cel mult cinci ani supremației cărbunelui.

• PUNCT DE COTITURĂ. Un raport al IEA publicat vara aceasta arată că, până în 2025, energia electrică produsă din surse regenerabile ar putea ajunge la o pondere de o treime în cantitatea totală de energie electrică, de­tronând energia produsă din cărbune.
• OPORTUNITATE. Dacă SUA ar lua măsuri pentru protecția mediului, atunci ar putea deveni rapid un formidabil hub de ener­gie verde, rămânând cea mai mare piață pentru regenerabile. Potrivit unui raport Deloitte pe 2020, în aprilie anul trecut, energia solară și cea eoliană au asigurat 50% din producția de energie electrică.

Acest articol a aparut în numărul 105 al revistei NewMoney

FOTO: Getty