Netflix vrea să includă jocuri în platforma sa de streaming

Andrei Dumitru 15/07/2021 | 14:46 Timp Liber
Netflix vrea să includă jocuri în platforma sa de streaming

Cea mai populară platformă de streaming video începe să facă primii paşi în direcţia extinderii conţinutului multimedia găzduit, urmând să producă şi să ofere jocuri video.

Netflix l-a angajat pe Mike Verdu, fostul şef de conţinut şi jocuri de realitate virtuală şi augmentată de la Facebook, într-o mutare care nu are sens decât în contextul în care compania americană vrea să dezvolte şi jocuri.

Verdu a fost, înainte de a lucra pentru Facebook, şeful diviziei Mobile a Electronic Arts, unde a supervizat dezvoltarea unor jocuri precum Star Wars: Galaxy of Heroes, SimCity BuildIt, Plants vs. Zombies şi Sims Free Play.

Conform Bloomberg, Verdu trebuie să construiască o echipă în următoarele luni, care, în decursul următorului an, să producă jocuri care să fie disponibile prin streaming.

Fereastra de timp pare scurtă pentru dezvoltarea unor jocuri complexe, mai ales pentru o companie lipsită de experienţă în acest domeniu, precum Netflix.

Streaming-ul de jocuri nu va fi vândut ca un produs separat, ci va fi livrat în cadrul platformei actuale de video streaming, alături de filme şi seriale.

Sursele Bloomberg spun că Netflix nu are în plan să ceară bani în plus pentru jocuri. Asta nu exclude, însă, alte scumpiri viitoare ale abonamentelor. Din contră, jocurile vor putea fi folosite ca un bun pretext în acest sens.