Masca de protecție a devenit obligatorie în aer liber în județul Argeș

NewMoney 28/07/2020 | 13:13 Ştiri
Masca de protecție a devenit obligatorie în aer liber în județul Argeș

Masca de protecție devine obligatorie în aer liber în Argeș, de miercuri, 29 iulie, atunci când se formează grupuri mai mari de două persoane, a decis Consiliul Județean pentru Situații de Urgență.

Obligativitatea măștii de protecție în spații publice și private vizează persoanele de peste 5 ani.

În plus, în mijloacele de transport în comun vor avea voie mai puțini pasageri, doar cei care ocupă scaunele, fără să fie permiși călători în picioare, iar autobuzele nu vor mai putea pleca din stații dacă pasagerii nu au mască de protecție.

Măsurile de aplică pentru toate localitățile județului Argeș.

În Argeș au fost 129 de cazuri de COVID-19 raportate luni, iar în ultimele două săptămâni, județul și-a dublat numărul de îmbolnăviri. Autoritățile județene spun că nu este deocamdată cazul impunerii carantinei în unele localități. Săptămâna trecută a fost redus programul teraselor, iar sălile de jocuri și piscinele au fost închise temporar.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se va întruni în cursul zilei de marţi pentru a discuta noile propuneri formulate de specialişti ca măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19, care ar urma să fie introduse în HG privind starea de alertă în cadrul unei şedinţe de Guvern care va avea loc miercuri, a anunţat premierul Ludovic Orban.