Ludovic Orban susţine introducerea unei noi taxe de primă înmatriculare

NewMoney 07/11/2019 | 14:31 Ştiri
Ludovic Orban susţine introducerea unei noi taxe de primă înmatriculare

Premierul Ludovic Orban spune că susţine introducerea unei taxe pentru autoturismele aflate la prima înmatriculare, taxă care ar trebui să ţin cont de cât de poluant este autovehiculul. Orban adăugă că nu se va introduce taxa decât atunci când se va ajunge la o soluţie agreată de Comisia Europeană.

Cabinetul Orban ar vrea o nouă taxă de primă înmatriculare

„Cred că ea trebuie să fie concepută ca taxă de poluare şi cuantumul taxei să depindă de cantitatea de noxe eliberate în atmosferă. Formulele care au fost încercate au intrat în contradicţie cu reglementările la nivel european. Se ştie că taxele indirecte trebuie să respecte reglementările europene.

Această taxă poate fi gândită şi ca un impozit pe proprietate variabil, dar şi aici există riscul să contravenim principiului că o taxă depinde de valoarea unui bun.

Când vom ajunge la o formulă care să fie acceptabilă la nivelul Comisiei Europene o vom anunţa public, dar decât să mai venim iarăşi cu o taxă ca să mai luăm bani de la proprietarii de maşini şi după aia să trebuiască să-i dăm înapoi, mai bine măsurăm de şapte ori şi stabilim ceea ce suntem siguri că va fi acceptat la nivelul instituţiilor europene”, a afirmat primul ministru, joi, la preluarea mandatului de către noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Eliminarea timbrului de mediu a accele­rat creşterea vânzărilor de maşini, atât pe segmentul autoturismelor noi, cât mai ales second-hand, al căror număr chiar s-a dublat. De altfel, primul trimestru a fost cel mai bun al ultimilor opt ani pentru companiile din domeniu.

Zvonul că începutul lui 2017 ar putea aduce eliminarea infamului timbru de mediu a pus la un moment dat în stand-by piața auto. Cum taxa putea ajunge la peste 1.000 de euro în cazul unei maşini rulate, mulţi cumpărători au preferat să aștepte. Numai că, odată eliminată, rezultatele s-au văzut imediat.