Iohannis retrimite în Parlament legea prin care BNR e obligată să aducă în ţară rezerva de aur

Andrei Dumitru 20/11/2019 | 14:58 Ştiri
Iohannis retrimite în Parlament legea prin care BNR e obligată să aducă în ţară rezerva de aur

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să trimită spre reexaminare Parlamentului proiectul de lege prin care Banca Naţională a României (BNR) este obligată să aducă în ţară rezerva de aur depozitată în Londra, la Banca Angliei.

Iohannis consideră că legea nu respectă angajamentele luate de România în Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene.

În plus, legea ar fi fost adoptată fără consultarea Băncii Centrală Europeană, nu are în vedere obiectivele de aderare a ţării noastre la zona euro şi nici nu este clară cu privire la procedura de repatriere şi costurile acesteia.

Proiectul a fost adoptat în luna aprilie, cu câteva ore înainte ca şi Guvernul să adopte actul prin care ar fi avertizat Parlamentul că, pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să aibă acordul Băncii Centrale Europene (BCE).

Anterior atât Consiliul Legislativ, cât şi BNR au avertizat că o astfel de modificare a statului BNR are nevoie de avizul respectiv.

Legea a fost iniţiată de fostul lider PSD Liviu Dragnea şi de senatorul PSD Şerban Nicolae.