ING: Economia României va scădea în 2020, iar trimestrul 2 va fi „îngrozitor”

NewMoney 18/03/2020 | 14:53 Ştiri
ING: Economia României va scădea în 2020, iar trimestrul 2 va fi „îngrozitor”

ING Bank înrăutățește din nou estimarea privind economia României în 2020. Dacă săptămâna trecută a tăiat prognoza de la 3,6% la 2,1%, azi o duce în teritoriu negativ la -0,9%, cea mai mare scădere din regiune. Trimestrul doi va fi îngrozitor și va urma apoi o revenire treptată, anticipează analiștii băncii olandeze, citați de Profit.ro.

“Deși săptămâna trecută eram încă relativ optimiști, avalanșa de revizuiri a creșteecorii și semnalele pe care le obținem din economia reală ne aduc în punctul în care vedem o contracție a PIB în 2020. Cu excepția unui impuls temporar în activitatea de vânzări cu amănuntul datorită factorului de frică (chiar și aici va fi interesant să vedem cât de mult explozia vânzărilor de produse alimentare va compensa scăderea vânzărilor de nealimentare), pur și simplu nu ne putem aștepta la nimic bun de la următoarele luni”, arată Valentin Tătaru, economist la ING România.

ING estimează ca în primul trimestru economia să rămână la un nivel similar celui din trimestrul patru de anul trecut, apoi ca trimestrul doi să fie “îngrozitor”, după care să urmeze o revenire treptată. Guvernul va încheia anul cu un deficit fiscal de peste 5% din PIB (față de ținta de 3,6%), în opinia ING, ca urmare a veniturilor mai mici și a cheltuielilor mai mari, chiar și într-un scenariu în care majorarea pensiilor de 40% este amânată, cum ING crede că se va întâmpla acum.


ING: Statele din regiune au mai mult spațiu de manevră

Celelalte state din regiune analizate de ING, precum Cehia, Polonia și Ungaria au la dispoziție mai mult spațiu de manevră cu deficitul bugetar. România depășise deja de anul trecut limita europeană, când a încheiat cu 4,6% din PIB și a intrat în procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene. O scădere a economiei va înregistra și Cehia, în timp ce Polonia va stagna și Ungaria va crește ușor, estimează banca olandeză.

Inflația va scădea în acest an la 2,5%, pe fondul scăderii prețului petrolului, dar și a cererii mai mici din partea consumatorilor, arată ING. Cu o inflație mai redusă, Banca Națională a României își va permite să lase cursul să crească, va putea lăsa lichiditate mai multă în piață și chiar va putea tăia dobânda cu 0,25 sau 0,5 puncte procentuale de la nivelul curent de 2,5%, în funcție de ce vor face și celelalte bănci centrale din regiune.

“Mai presus de toate, însă, considerăm că BNR va colabora cu băncile și Ministerul Finanțelor pentru a sprijini schemele de creditare pentru întreprinderile cel mai sever afectate”, arată Tătaru. Banca Cehiei a scăzut dobânda, Banca Poloniei a scăzut dobânda și a anunțat măsuri de relaxare cantitativă, iar ING se așteaptă la măsuri similare și din partea Băncii Ungariei. Ministerul Finanțelor pregătește garanții de stat și subvenții de dobândă pentru companiile afectate economic de epidemie.

ING se așteaptă la o depreciere a leului la 4,85/euro până la finele anului și chiar și la un vârf de 4,86/euro în al doilea trimestru. Raiffeisen International a anunțat azi că reduce estimările de creștere a afacerilor și că se așteaptă la o recesiune severă în Europa.