Încă un caz de coronavirus, confirmat în România

NewMoney 04/03/2020 | 15:00 Ştiri
Încă un caz de coronavirus, confirmat în România

Încă o persoană a fost confirmată cu noul coronavirus, a anunţat miercuri ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache.

Un băiat de 16 ani din Timişoara este cel de-al cincilea caz confirmat de infectare cu coronavirus din România, el fiind fiul bărbatului infectat şi internat în cursul zilei de marţi, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Băiatul va fi transportat la unitatea medicală cu izoleta.

Întrebat, la Parlament, dacă s-a confirmat la Timişoara al cincilea caz de coronavirus, ministrul a răspuns: „Cel de ieri s-a negativat şi s-a pozitivat un contact”.

Medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a declarat, miercuri, că analizele făcute în cursul acestei zile la contacţii pacienţilor internaţi cu coronavirus au arătat că infecţia există la un băiat de 16 ani.

„Analizele efectuate astăzi sunt toate negative cu excepţia unui contact din familia bărbatului. Este vorba de băiatul de 16 ani. Acesta va fi adus cu izoleta la spital”, a declarat Virgil Musta.

Medicii din Timişoara au făcut, miercuri, 19 teste la persoanele care au intrat în contact cu cei doi pacienţi deja internaţi la spital cu coronavirus. Este vorba de o femeie de 38 de ani şi un bărbat de 47 de ani. Cei doi s-au întors din Italia cu acelaşi avion şi au stat unul alături de celălalt în avion.

Până în acest moment au fost depistate cinci cazuri în România. Primul pacient, un bărbat din județul Gorj care a intrat în contact cu un cetățean italian infectat, s-a vindecat și a fost externat.