Iancu Guda: Tăierile de cheltuieli bugetare sunt ine­vi­tabile – INTERVIU

Tăierile de cheltuieli bugetare sunt ine­vi­tabile, consideră Iancu Guda (33 de ani), președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari.

Acest articol a apărut în numărul 76 (21 octombrie – 3 noiembrie 2019) al revistei NewMoney

„Dacă trece moțiunea de cenzură, nimeni nu va putea să închidă bugetul de stat pentru 2020.“ Declarația premonitorie a ministrului Eugen Teodorovici din 2 octombrie venea pe fondul anunțării unui deficit-record, de 22 de miliarde de lei (aproximativ 4,5 miliarde de euro) pe primele opt luni ale anului.

O sumă în creș­tere cu peste o treime față de aceeași perioadă din 2018, când deficitul era de numai 14,6 miliarde de lei. Indiferent cine va face socotelile pentru 2020, va trebui să fie mai cumpătat cu banii publici, ca să nu mărească și mai mult gaura bugetară, spune Iancu Guda.

NewMoney: Ce spune deficitul-record despre buget?

Iancu Guda: România înregistrează record după record al deficitului fiscal, mai ales din cauza unor probleme structurale. Principala cauză e subperformarea veniturilor din cauza economiei subterane de o va­loa­re foarte ridicată. Practic, doar jumă­tate dintre veniturile publice sunt fiscale, iar ponderea acestora în produsul intern brut nu trece de 26%.

Cea mai scăzută din istoria României și cea mai scăzută din Europa. Nu putem capta creșterea econo­mică în venituri publice, fiscale, pentru că avem economie subterană, iar aici e o pro­blemă care ar trebui rezolvată urgent, o problemă despre care s-a vorbit foarte mult mai ales în ultimii ani, iar această problemă se agravează.

Din perspectiva cheltuielilor, marea pro­blemă e ponderea foarte ridicată a salarii­lor. Împreună cu ajutoarele sociale, inclusiv pensiile, se ajunge la două treimi din totalul cheltuielilor, în timp ce banii alocați investițiilor publice au ajuns la un alt minim istoric, 2% din PIB.

SURPLUS DE PERSONAL

NM: Pot fi evitate tăierile de cheltuieli anul viitor?

IG: Cred că nimeni nu poate evita o ajustare, ținând cont de nivelul istoric la care ajung cheltuielile sociale, în special cele cu salariile: 12% din PIB. Nivelul salariului mediu e foarte ridicat în sectorul public, cu 80% peste media din sectorul privat.

În plus, s-a ajuns la un nivel-record al numărului an­ga­jaților în sectorul public: un sfert dintre angajații din economie lucrează la stat. Situația poate fi reglată prin identificarea acelor poziții din structurile publice care nu se justifică și care au apărut prin aplicarea vechiului sistem „PCR“, adică „Pile, Cunoștințe, Relații“, oameni care câștigă enorm fără să facă mai nimic.

Acest surplus de personal – că sunt 100.000, 200.000, 300.000 de oameni – poate fi auditat de o companie externă care să anali­zeze fișa postului, justificarea angajării, ca­lificarea persoanelor respective… Ro­mâ­nia nu mai poate susține acest lux bugetar, la maxime istorice, finanțat prin împrumuturi care împovărează generațiile viitoare.

NM: Nimeni nu vrea să taie pensii și salarii, deci cum pot fi făcute economii la buget?

IG: Calculele politice pe termen scurt tind să primeze intereselor societății pe termen me­diu sau lung. Dacă e general acceptat că am ajuns la o situație de supradimensionare a sectorului public până la 1,2 mili­oane de angajați, nu înțeleg de ce se pune problema unui risc politic privind asuma­rea unei decizii esențial corecte.

Vor suferi 100.000-200.000 de angajați, oameni care oricum nu fac nimic ori nu au calificările necesare pentru posturile pe care le ocupă. Dacă 10% din angajații din sectorul public ar fi redirecționați către sectorul privat, care e disperat după oameni, am vorbi de o economisire de cel puțin 2,5 miliarde de euro. Cu acești bani s-ar putea face cel puțin 250 de kilometri de auto­stradă.

Strict politic, ca număr de voturi pierdute ori câștigate, sunt convins c-ar fi un mare plus să redirecționezi 100.000 sau 200.000 de oameni din secto­rul public în sectorul privat, să mai detensionezi piața forței de muncă în privat și cu acei bani să faci investiții semnificative. Nu cred că s-ar pierde voturi, cred că s-ar câștiga

SOLUȚIA BULGARĂ

NM: Se vorbește și despre revenirea la impozi­tarea în trepte a veniturilor. Ar fi o soluție?

IG: Nu cred, pentru că România este foarte concentrată în privința veniturilor. Cei care câștigă mult sunt puțini și, oricât ai im­pozita pătura superioară, nu poți aduce sume semnificative la buget. Ca să se simtă în venituri suplimentare, ar trebui să fie o disproporție enormă între eventualul prag minim și cel maxim ale impozitului progresiv. Și atunci nu ar mai fi just.

Gândiți-vă: dacă pragul minim ar fi de trei-patru ori mai mic decât cel maxim, s-ar pierde orice urmă de echilibru și nici nu s-ar câștiga prea mulți bani pentru stat. În schimb, combaterea evaziunii fiscale și a muncii la negru ar aduce bani noi la buget, din surse nefructificate ale economiei noastre.

NM: Cum?

IG: Avem foarte mult monetar. Aproape o treime din masa monetară este în lichiditate, cea mai mare proporție din Europa. Facem foarte multe plăți în numerar, nu prin bănci, și multe firme apelează la tertipuri de evaziune fiscală care pot fi combă­tute prin integrarea tuturor companiilor în sistemul ANAF.

Bulgarii au făcut asta și au ajuns la venituri bugetare de 40% din PIB. Noi suntem, vă amintesc, sub 30%. Este foarte simplu: e nevoie de un sistem care în Bulgaria a costat 40 de milioane de euro, iar orice factură, bon, document fiscal e conectat în timp real la ANAF.

Pare ușor, suma necesară e mică, singura expli­cație – de ce nu a fost pusă în practică o astfel de măsură până acum – e că nimeni nu a dorit să facă asta. De astfel de măsuri avem nevoie, nu de impozitul progresiv, care oricum nu s-ar simți în veniturile bu­getare.

NM: Colectarea e dezastruoasă, ce se poate face din acest punct de vedere, în afară de informatizare?

IG: Profesionalizare, printr-o pregătire a per­so­nalului, astfel încât să fie capabil să eva­lu­eze corespunzător situațiile la fața locului, indiferent că s-ar duce în control la o mare companie sau la o firmă mică. Și depolitizare. Numirile, în ultimii ani, inclusiv la vârful ANAF, nu au fost pe cri­terii de per­formanță, ci pe criterii politice.

NM: Șeful BNR spune, pe de altă parte, că nu sunt semne de recesiune, iar dobânda-cheie a fost menținută. Sunt doar mesaje menite să calmeze spiritele?

IG: Probabil că nu aceasta este principala motivație, să nu apară semnale negative. Decizia trebuie corelată cu alte declarații recente, privind nevoia de a menține deficitul comercial în echilibru. O eventuală ma­jorare a dobânzii de politică monetară ar fi scăzut lichiditatea monedei naționale, ceea ce ar fi dus la o apreciere a leului, care, implicit, ar fi încurajat importurile.

Într-un final, ar fi dus la accelerarea deficitului comercial, care, împreună cu deficitul fiscal, reprezintă cele mai mari riscuri ale macrostabilității economice.

NM: În condițiile în care este nevoie disperată de bani la buget și se caută o soluție, ar fi po­sibilă o creștere a taxelor încasate ra­pid, precum TVA?

IG: Orice creștere de taxe ar reprezenta o pro­blemă suplimentară pentru o eventuală perioadă de recesiune. Nu ar fi o măsură înțeleaptă. Problema nu este a taxelor prea mici. Ele sunt deja suficient de ridicate. Mai important ar fi să ne preocupăm să îm­bunătățim colectarea în sine, dar aceasta va dura, nu este o soluție de azi pe mâine.

Pe termen scurt, cea mai bună so­luție e să fim atenți la cheltuieli, să nu mai dăm banii pe chestiuni nejustificate. Cea mai simplă ajustare e cea a personalului bugetar. Dacă unu din zece angajați nu are ce căuta acolo și este eliminat, s-ar face din start o economie de 2,5 miliarde de euro anual, adică aproape 40% din deficitul public actual.

FOTO: Laszlo Raduly