Firea anunţă testarea a 11.000 de bucureşteni pe bază de voluntariat

Andrei Dumitru 11/05/2020 | 12:44 Ştiri
Firea anunţă testarea a 11.000 de bucureşteni pe bază de voluntariat

Primarul municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, spune că 11.000 de locuitori ai Capitalei care se vor oferi voluntar vor fi testaţi pentru coronavirus cu teste PCR, acest lucru urmând să aibă loc la spitalele de stat şi clinicile private. Firea susţine că cei care vor participa la acest proiect nu vor primi vouchere sau bonuri, Primăria urmând să deconteze unităţilor medicale suma necesară pentru această testare.

Firea a declarat, luni, la începtul şedinţei Consiliului General, că această testare va da imaginea infectării cu Covid-19 în Bucureşti.

Teste PCR pentru voluntari

„Această testare din municipiul Bucureşti ne va da imaginea infectării din acest moment şi împreună cu autorităţile centrale vom putea să luăm cele mai bune măsuri de relaxare. În ce constă concret acest proiect «Testează pentru Bucureşti». Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, va realiza parteneriate cu toate spitalele de stat şi clinicile private care vor dori să intre în acest proiect, acreditate de către Ministerul Sănătăţii şi avizate ca şi circuite medicale de către DSP. După realizarea parteneriatului, vom lansa, deci în câteva zile, platforma unde se vor putea înscrie online, voluntar, bucureştenii care vor să fie testaţi cu teste PCR, deci nu din cele rapide, contestate, despre care s-a spus că dau anumite erori şi nu e bine să confunzăm populaţia”, a spus Firea.

Ea a mai spus că prin această testare nu vor fi afectate aparatele PCR din Bucureşti, care au o capacitate de 3.500 de teste pe zi şi fac în prezent câteva sute de teste pe zi.

„Un lucru foarte important de subliniat este acela că în acest moment nu mai sunt foarte multe persoane în carantină. Dacă acum o lună vorbeam despre peste 2.000 de persoane în carantină care aşteptau să fie testate la aparatele existente în municipiul Bucureşti, acum avem 300-400 de persoane care pot să fie testate lejer. Chiar vreau să subliniez faptul că în Bucureşti capacitatea de testare este de peste 3.500 de teste pe zi în spitalele de stat şi private şi clinicile private şi zilnic nu se fac decât câteva sute de teste. Prin urmare nu vom aglomera cu proiectul nostru aparatele existente municipiul Bucureşti, nu îi vom pune pe hold pe cei din carantină, pe cei simptomatici sau persoanele contacte cu cei care sunt deja îmbolnăviţi de Covid-19, este momentul propice”, a explicat primarul Capitalei.

Gabriela Firea spune că nu se oferă vouchere şi nici bani

Nu dăm vouchere, nu dăm bonuri, nu plătim populaţia să vină să se testeze. Este vorba despre decontarea acestui serviciu medical pe care Primăria Capitalei prin ASSMB o face către spitalele de stat şi clinicile private partenere, cuantumul de 200 de lei fiind suma pe care în acest moment statul, prin Casa de Asigurări de Sănătate, o decontează spitalelor de stat şi clinicilor private pentru testarea de antigen, testarea PCR”, a mai afirmat Firea.

Primarul a menţionat că în prima fază vor fi testaţi 11.000 de bucureşteni.

Ea a mai spus că proiectul cu testele de anticorpi este unul separat de aceasta şi va fi realizat la rândul său.

„Mă veţi întreba ce se întâmplă cu testele de anticorpi, cele care ne spun cum a circulat virusul în Bucureşti, deci care sunt persoanele care au trecut deja prin această infecţie şi neavând simptome deja s-au tratat, s-au imunizat. Acel proiect este unul separat şi care cu siguranţă va fi realizat. Primăria Capitalei şi cele şase primării de sector şi-au îndeplinit toate obligaţiile derivate din protocolul pe care l-am încheiat cu Instititul Matei Balş, am achiziţionat testele, am pregătit cadrele medicale, am pregătit întreaga infrastructură, inclusiv avem la dispoziţie cabinetele de medicină şcolară care pot să realizeze acele testări anticorpi în condiţii de siguranţă pentru pacienţi, avem eşantioanele care au fost realizate de către specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică pentru fiecare sector în parte, cetăţenii vor primi din partea primăriilor de sector, cei aleşi prin eşantionarea specialiştilor de la INSP, o scrisoare de invitare în urma căreia trebuie să sune la call-centerul pus la dispoziţie de către Primăria Capitalei prin ASSMB şi li se va transmite ziua, ora şi locul unde să se prezinte pentru testarea de anticorpi”, a mai transmis Gabriela Firea.

Primarul a menţionat că în prima fază vor fi testaţi 11.000 de bucureşteni.