FashionUp estimează venituri de 50 de milioane de lei în acest an

Cristina Dobreanu 20/06/2018 | 17:36 Ştiri
FashionUp estimează venituri de 50 de milioane de lei în acest an

Retailerul online de haine și accesorii FashionUp, fondat de antreprenorul Alin Stanciu, estimează că va avea, în acest an, vânzări de 50 de milioane de lei (10,8 milioane de euro), în creștere cu peste 60% față de anul trecut, când a raportat afaceri de 30 de milioane de lei (6,6 milioane de euro).

În prezent, FashionUp listează peste 80.000 de produse, de la mai mult de 1.000 de branduri de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, beauty și home & deco. Compania acționează pe patru piețe internaționale – România, Bulgaria, Ungaria și Italia. România rămâne însă cea mai mare piață, cu 80% din vânzări.

În ultimele 12 luni retailerul online a vândut peste 118.000 rochii, pantofi (sport – 50.000 perechi și cu toc – 45.000 perechi), poșete – 27.000 bucăți și accesorii (ochelari de soare – 24.000 și ceasuri de mână – 23.000).

CITEȘTE ȘI: În urmă cu 10 ani conducea revista J’adore, acum face 5 milioane de euro din haine vândute online

„Planurile noastre de viitor sunt conturate pe termen mediu și lung și vizăm extinderea constantă, pentru a ne întări poziționarea de one-stop-shop online pentru clienții noștri”, a declarat Mira Anghelescu, directorul de operațiuni FashionUp.

Povestea FashionUp începe în luna iunie 2009, cu 50 de branduri și 1.000 de produse listate. În 2012 urmează expansiunea în Bulgaria, pentru ca 2013 să fie anul intrării pe piața din Ungaria. Anul 2015 marchează un amplu proces de rebranding, pentru îmbunătățirea experienței de shopping. În 2016 oferta retailerului se îmbogățește cu gama de produse sport, pentru ca în 2017 să fie adăugate secțiunile de beauty (5.500 de produse) și home&deco (8.500 de produse). În plus, tot în 2017, se lansează categoria e-outlet, cu branduri internaționale cu preț unic.

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.