Doi tineri din București au renunțat la viața de corporatist și au investit peste 6 milioane de euro într-o fabrică de lapte

Undeva, la câteva zeci de kilometri de București, pe partea stângă a unui drum prăfuit și găunos, răsare o construcție albă, nouă. Realizată cu fonduri europene, fabrica de procesare a laptelui din comuna Măriuța reprezintă și un alt fel de a continua o afacere de familie.

Acest articol a apărut în numărul 42 (11-24 iunie) al revistei NewMoney

Soții Mădălina (34) și Adrian Cocan (37) au părăsit mai întâi Bucureștiul și apoi companiile în care lucrau ca directori de marketing pentru viața mult mai simplă și mai liniștită de la țară. „Mie mi-a plăcut în corporație“, spune Mădălina, recunos­când că nici drumul până la serviciu nu era o corvoadă, pentru că, deși se afla la peste 50 de kilometri de birou, ajungea de multe ori mai repede decât colegii ei care locuiau în București. „Am fugit, practic, de viața de la bloc. Orașul este sufocant“, o completează Adrian Cocan.

Tatăl Mădălinei, Nicușor Șerban, fermier de meserie, a înființat firma Agro­serv Măriuța în 1994, inițial ca fermă de vegetale, îndreptându-se ulterior și către creșterea de vaci de lapte rasa Holstein. În prezent, Agroserv Măriuța are 3.500 de hectare de teren agricol, circa 2.500 de vaci și venituri de 7,1 milioane de euro raportate pentru 2017.

Ideea dezvoltării unei fabrici a venit însă mult mai târziu, la finalul lui 2014, și a însemnat și transpunerea businessului de familie în lumea soților Cocan. „Eu am crescut cu părinții mei antreprenori, care au făcut  ferma, dar nu mi-am dorit să fiu fermier. N-am moștenit microbul acesta. Dar am simțit presiunea faptului că ei au construit ceva care, dacă nu se transmite mai departe, va muri“, mărturisește Mă­dă­lina Cocan.

DRUMUL SPRE PRODUCȚIE. Spre finalul anului 2014, prețul laptelui cunoscuse din nou fluctuații – lipsa de predictibilitate în acest sens fiind una dintre marile probleme cu care se confruntă cres­că­torii de vaci de lapte. Terenul, care tota­li­zează 18.000 de metri pătrați și se află vizavi de fermă, a fost cum­părat în 2014, însă fabrica este cons­truită doar pe 10.000 de metri pătrați. Investiția totală a ajuns la aproape 6,4 milioane de euro, dintre care 2,4 milioane de euro fonduri europene, aproape trei milioane de euro împrumut bancar, iar diferența, din fonduri proprii. „Nu sunt mulți care să se în­hame la producție în România“, spune Mădălina Cocan. „Iar și mai puțini sunt cei care se gândesc la proiecte mari și nu de câteva sute de mii de euro“, adaugă soțul ei.

În fabrica din Măriuța se vor produce sub brandul „Lăptăria cu caimac“ lapte proaspăt – îmbuteliat la sticlă –, toată ga­ma de iaurturi, sana, chefir, lapte bă­tut, lapte condensat, smântână proas­pătă (pentru frișcă destinată hotelurilor și HoReCa), smântână coaptă (care ajunge să fie tartinabilă cu 64-65% grăsime – „similar cu ce făceau turcii pe insula Ada Kaleh“), dar și brânzeturi proaspete și maturate, delicatese, cu care să participe la concursuri internaționale. „Vrem să venim cu altfel de produse în piață, de aceea nu ne-am gândit ce mănâncă românii“, spune Mădălina Cocan. Soțul ei este mai ambițios și vrea ca, în doi ani, să participe la o astfel de confruntare interna­țională: „Trebuie să încerci să participi, e bine să fii în liga lor“.

Admit că au făcut și cheltuieli peste bugetul pe care și l-au stabilit inițial, însă erau pregătiți și pentru acest lucru. „E ca atunci când ți-ai cumpărat o casă și ai blaturile la bucătărie, dar nu ai salteaua pentru pat. Teoretic, poți sta în ea, dar practic nu este suficient“, glumește antre­prenoarea. Românii, spun ei, „beau ce lapte li se oferă“, iar prin „Lăptăria cu cai­mac“ vor să scoată pe piață sortimente care să fie cât mai apropiate de produsul primar. „Laptele este pasteurizat la tem­pe­ratură joasă, este sigur pentru consum, vrem să distrugem doar bacteriile dăunătoare“, explică antreprenoarea.

De aceea și produsul are o grăsime variabilă, pentru că „așa dă laptele vaca“ (compoziția laptelui diferă în funcție de anotimp, umiditate, cantitatea de apă băută de animal etc.) și prin urmare și o valabilitate mai redusă: 10-12 zile, în timp ce media în piață este de 21-28 de zile pentru laptele ținut la frigider.

Tatăl Mădălinei privește atent la tot ceea ce se întâmplă în fabrică, recunos­când însă că nu se pricepe la partea de procesare, motiv pentru care a și lăsat în totalitate acest proiect pe mâinile copii­lor. Deocamdată, cei doi soți fac de toate în fabrică și nu și-au definit riguros rolu­rile – de altfel, nici nu își doresc așa ceva în această etapă de dezvoltare.

Gândirea strategică. Capacitatea maximă de procesare în fabrică este 75 de tone de lapte crud pe zi, în momentul în care se va lucra în trei schimburi. Deocamdată, cu actuala echipă (mai mică, ca pentru o fabrică la început de drum), pot procesa până la 30 de tone pe zi. Pe de altă parte, producția de lapte din ferma Agroserv Măriuța (situată vizavi de fabrică) este de circa 35 de tone pe zi. Gândind în pers­pectivă, cei doi antrepre­nori spun că trebuie să găsească surse pentru a-și asi­gura din timp și cea­laltă jumătate din can­titatea necesară de lapte, pentru cazul în care vor avea comenzi suficient de multe, pentru ca fabrica să ajungă la capacitate ma­xi­mă de producție. Singura soluție pe care o văd acum este coopta­rea mai multor fermieri, eventual într-o cooperativă, astfel încât calitatea laptelui să fie aceeași cu cea a producției proprii.

Realitatea din teren. Pentru moment, sunt încă departe de aceste cifre. Rămân prudenți și speră ca, până la finalul anului (deci în circa șase luni de producție), să ajungă să proceseze 20 de tone de lapte pe zi. Încă nu știu exact pe care dintre produse vor pune accentul, urmând să se orienteze și în funcție de vânzări. Deja sunt în dis­cuții cu supermarketurile, iar producția urmează să înceapă de pe o zi pe alta. Într-o primă fază sunt interesați de piața bucu­reș­teană, urmând apoi să-și facă intrarea și în orașe precum Cluj-Napoca, Brașov sau Constanța. Dar nu se grăbesc. La poarta fabricii, un litru de lapte pleacă la un preț de aproximativ șapte lei. „Ca să nu intervii foarte mult pe un produs, am investit foarte mult în tehnologie“, explică Adrian Cocan, adăugând că nici nu vor ca produsul lor să fie considerat un lux.

La fel ca în restul industriilor, resimt și ei lipsa specialiștilor în domeniu. Deo­cam­dată, au opt în echipă și spun că sunt mulțumiți pentru actuala fază a proiectului. „Suntem aproape de București, însă pentru unii este suficient de departe pentru a nu se deplasa“, spune Mădălina Cocan. „Dacă am avea drumuri, ar fi mult mai bine. Sigur, am duce lipsă și de un dispensar, de o farmacie, de o grădiniță și o școală“, punctează și soțul ei.

Dar, în ciuda neajunsurilor și chiar dacă fabrica este încă la început, semnalul este unul pozitiv, mai ales că, în ultimii ani, tot mai mulți producători autohtoni din industria lactatelor au capitulat în fața multinațio­nalelor.

Cine, ce, cât

Estimată la 800-900 de milioane de euro, piața locală a lactatelor a intrat, treptat, sub dominația jucătorilor internaționali.

• Lactalis. După preluările din 2016 (Albalact și Covalact), grupul francez a devenit liderul pieței, cu afaceri cumulate de peste 234 de milioane de euro.
• DANONE. Lider pe segmentul iaurturilor, francezii ocupă locul al doilea pe piața lactatelor, cu vânzări de 106 milioane de euro.
• OLYMPUS. Grecii care dețin producătorul Olympus ocupă poziția a treia, cu vânzări de 82 de milioane de euro, în 2016.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney