De ce se implică un fost premier al Moldovei și artizanul vânzării Rompetrol în resuscitarea combinatului Oltchim

„Este un fel de recidivare din partea mea“, își des­crie Ion Sturza (58 de ani) decizia de a se implica în procesul de redresare a combinatului Oltchim. După epoca Rompetrol, companie în care a ocupat funcții importante, fostul premier al Republicii Moldova (a avut această demnitate preț de zece luni, în urmă cu aproape 20 de ani) părea să fi spus adio pentru totdeauna industriei. Însă, vara aceasta, a fost solicitat de Ștefan Vuza, proprietarul grupului chimic Serviciile Comerciale Române (SCR) – un fel de ultim mohican al industriei românești – să se implice în procesul de preluare și dezvoltare al combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea.

Acest articol a apărut în numărul 50 (8 – 21 octombrie) al revistei NewMoney

Vuza, consacrat în clasamentele bogăției drept cel mai prosper clujean, a câștigat în iarna lui 2017 licitația pentru achiziția a șase grupuri tehnologice ale Oltchim, societate aflată în insolvență din 2013 și subiect de scandaluri cu tentă ridicolă pe alocuri (cum ar fi episodul cu Dan Diaconescu în ipostaza de cumpărător cu bani cash al combinatului). Tran­­zacția de 127 de milioane de euro urmează să fie finanțată din fonduri proprii (37,7 milioane de euro) și de la instituții bancare și non-bancare.

Or, aici a intrat în joc Ion Sturza. Anterior, cei doi se știau prea puțin, însă reputația de negociator în vânzarea Rompetrol către KazMunayGas pare să-l fi convins pe șeful SCR că Sturza este omul potrivit (partenerul) pentru locul potrivit (Oltchim).

CV. Este de notorietate prietenia dintre Ion Sturza și Dinu Patriciu, acționarul majoritar al Rompetrol, relație pe care cei doi au consolidat-o la începutul anilor 2000, la momentul privatizării Petromidia. Ca o paranteză, Sturza își amintește că, în 2007, după ce a cedat pachetul majoritar de acțiuni către compania de gaze și petrol a Kazahstanului, Dinu Patriciu i-a semnat o procură „de vreo 20 de pa­gini“ prin care i-a delegat toate atribuțiile în Rompetrol. De fapt, Sturza a asigurat interimatul (ală­turi de un „coleg“ kazah) până la vânzarea integrală către KazMunayGas. Privind în urmă, crede că vân­zarea companiei petroliere românești a fost un dublu record: de la privatizare până în momentul tranzacției au trecut cinci ani, iar negocierile de vânzare s-au desfășurat pe durata unei luni și jumă­tate. De menționat că privatizarea Rompetrol încă face obiectul unui dosar penal.

Ce l-a atras în povestea Oltchim? „Banii“, spune el, însoțindu-și răspunsul de un zâmbet larg. Sturza va primi de la Ștefan Vuza un pachet de acțiuni în schimbul implicării sale pentru atragerea de finan­țatori, structurare corporatistă, crearea unei echi­pe profesioniste de management sau identifica­rea unor potențiale ținte de achiziții. Între cei doi există o înțelegere privind detaliile parteneriatului, însă deocamdată acestea sunt confidențiale. De altfel, interviul acordat către NewMoney este unul exclusiv. Formal, Sturza este membru în noul Consiliu de Administrație al Chimcomplex Borzești, unul dintre combinatele aflate sub pălăria grupului Serviciile Comericiale Române. Din boardul Chimcomplex mai face parte și Ilinca von Derenthall, șefa LGT Bank Austria, manager cu o largă expe­­rien­­ță în domeniul bancar. Tot formal, dacă tran­­zacția va fi dusă la bun sfârșit, Oltchim va deveni parte a Chimcomplex.

CINE VINE CU BANII. Investitorii, curtați în parte de Sturza, vin mai ales din zona instituțiilor financiare non-bancare, adică fonduri de investiții specializate în creditarea unor proiecte cu risc mai ridicat. Din acest punct de vedere, natura finanțării reprezintă o noutate, pentru că majoritatea antreprenorilor români se uită aproape exclusiv către creditele clasice. Iar acesta nu este un reflex exclusiv românesc, caracterizând mediul de afaceri european. În Statele Unite ale Americii, în schimb, lucrurile stau exact pe dos, băncile reprezentând ultima opțiune pentru finanțarea unui proiect.

Pe termen scurt, Oltchim are nevoie de o inves­­ti­­ție de circa 150 de milioane de euro, sumă din care aproximativ un sfert reprezintă o garanție pe care Ștefan Vuza a constituit-o din fonduri proprii. „Pe lista scurtă sunt brațele investiționale ale unor mari bănci străine“, detaliază Sturza stadiul actual al negocierilor. Mai mulți investitori au depus oferte angajante, urmând să fie ales fie unul dintre aceștia, fie câțiva uniți într-un consorțiu. E vorba despre creditori de prim rang, majoritatea dintre ei aflându-se pentru prima dată în România. Pe termen mediu, investiția totală ar putea urca la peste 500 de milioane de euro.

Banii vor fi folosiți pentru achitarea TVA-ului (de notat că vorbim de o achiziție de active, nu de acțiuni), a datoriilor și, evident, pentru dezvoltare. Oltchim se află în insolvență din 2013, iar un con­­sorțiu de administratori judiciari, compus din BDP Business Restructuring și Rominsolv aprobă deciziile strategice ale companiei.  Principalul impediment în atragerea investitorilor au fost problemele de imagine generate de scandalurile istorice, precum deja amintita pseudoprivatizare marca Dan Diaconescu. De remarcat că, la licitația câștigată de fostul om de televiziune, au participat, fără sorți de izbândă, atât Ștefan Vuza, cât și Chimcomplex. Credibilitatea lui Ion Sturza, poate, a fost primul mo­­tiv pentru care a pus mâna pe telefon și i-a cerut sprijinul în noul proiect.

Totodată, o serie de investitori strategici din industria chimică și-au manifestat interesul pentru o colaborare regională și europeană. Este vorba despre mari companii din Vestul și Estul Europei, potențialul Balcanilor, al Turciei sau al spațiului ex-sovietic urmând să fie valorificat într-o fază ulterioară.

UN VIS CU CHIMIE. De fapt, țelul noii „echipe“ este să comaseze Chimcomplex Borzești și Oltchim într-o entitate cu venituri de un miliard de euro, care să devină unul dintre liderii regionali. Numele de cod al acestei noi entități este Compania Ro­mână de Chimie, care va totaliza circa 5.000 de angajați. Anul trecut, Oltchim a avut o cifră de afa­ceri de aproape 220 de milioane de euro, conside­ra­bil mai mare decât cea a Chimcomplex. Metaforic spus, în tranzacția Chimcomplex-Oltchim, peștele cel mic îl va înghiți pe cel mare. După cum o arată și natura investitorilor interesați, Oltchim este un proiect riscant, chiar dacă de ceva timp a redevenit profitabil. De reamintit că privatizarea societății s-a amânat în repetate rânduri, iar situa­ția celor 2.000 de angajați ai combinatului a avut mereu încărcătură politică.

La venituri de un miliard de euro se va ajunge, cel mai probabil, nu doar prin integrarea celor do­­uă companii. De altfel, atât Chimcomplex, cât și Olt­­chim vor păstra identități distincte, sinergiile urmând să aibă loc la nivelul departamentelor de suport: marketing, HR sau contabilitate. Sturza nu exclude achiziții sau comasări de active. „Un proces de M&A este inevitabil“. În țară însă, alți pro­­du­­­cători de sodă caustică nu mai există (față de 20 înainte de 1989), astfel că o extindere ar putea veni din achiziția unor companii din petrochimie sau din zona îngrășămintelor minerale.

Un mare producător din Europa de Vest este interesat cum va face noua entitate arbitrajul de pro­ducție între Marea Mediterană și Marea Neagră. Asta încurajează ideea dezvoltării unei noi linii de business, adică a unei companii de trading pentru materii prime, producție propriu-zisă și producție adiacentă. Sturza a învățat lecția trading-ului la Rompetrol, care a devenit unul dintre principalele businessuri ale grupului. (Activitatea de trading este similară cu un brokeraj de mărfuri și materii prime – cumpărarea și vânzarea în momente favo­rabile ambelor mișcări.)

ȘI DACĂ NU? Că lucrurile se vor întâmpla așa cum se gândesc Ștefan Vuza și Ion Sturza nu e nici acum sigur. Recent, Consiliul Concurenței anunța că încă analizează dosarul Oltchim, în contextul unei con­­centrări economice care ar avea loc după preluarea de către Chimcomplex. Stricto sensu, compania controlată de Vuza ar urma să cumpere echipamente tehnologice, nu acțiuni, din motive care țin de legislația europeană privind ajutoarele de stat.

Ion Sturza spune că, recent, un europarlamentar român a făcut o serie de interpelări la adresa Olt­­chim, ceea ce ar putea fi premisele unui nou impas. „Ce s-a încâlcit în zece ani nu se poate descâlci în zece luni“, remarcă Ștefan Vuza. Unul dintre marile avantaje ale creării așa-numitei Companii Române de Chimie ar fi consolidarea exporturilor cu materie primă (sare) și forță de muncă sută la sută autohtone. În momentul de față, circa 80% din pro­ducția Oltchim merge la export. Aceasta spre deosebire de industria auto, care exportă produse realizate din componente importate. Deși un subiect prea puțin atractiv, industria contribuie cu 24% la formarea PIB, față de 5% cât reprezintă aportul tehnologiei – de departe cel mai cool domeniu de activitate.

ADIO (PARȚIAL). „Recidiva“ lui Sturza în sectorul industrial este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în ultimii opt ani, fostul premier al Republicii Moldova a făcut pasul către industria viitorului: prin vehiculul de investiții Fribourg Capital, a pus bazele Elefant.ro, un magazin online care a atras deja două runde de finanțare, a dezvoltat un parc teh­­nologic la Cluj-Napoca (Liberty Technology Park) și a cumpărat Upswing, una dintre cele mai puternice companii locale de SEO.  În vara anului trecut, fondul de investiții lansa și divizia Fribourg Digital, entitate care gestionează 20 de milioane de euro pentru finanțarea startup-urilor tehnologice. Fribourg Digital investește între 20.000 și 250.000 de euro în faze incipiente de finanțare.

Ce-i drept, fondul său de investiții a cumpărat și 49% din Romaltyn Ltd, companie care deține activele fostului combinat de prelucrare a aurului din Baia Mare. Sturza a cumpărat acțiunile de la o com­­­panie kazahă, însă, între timp, i-a vândut acțiu­nile înapoi. Activitatea companiei a fost blo­­ca­­tă mult timp de Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, care nu a emis avizul de funcționare. Apropo de recidive, Sturza a mai avut o tentativă de a ocupa pentru a doua oară scaunul de premier al Moldovei, după o nominalizare făcută de fostul președinte Nicolae Timofti în iarna lui 2015. Parlamentul a boicotat votul noului guvern, așa că noua carieră politică a lui Sturza a fost curmată repede.

Poate întoarcerile în timp nu sunt întotdeauna inspirate. Oricum, Sturza nu se vede pentru o viață în proiectul Oltchim. Dacă la Rompetrol a stat mai puțin de un deceniu, nici aici nu se vede pe un termen mai lung de cinci-șapte ani. Spre deosebire de Ștefan Vuza, care nu-și dorește un investitor strategic, Sturza crede că orice companie trebuie con­­stru­­ită sub profilul unui potențial cumpărător. Își amintește că nici Dinu Patriciu nu-și dorea să vândă, însă oferta de nerefuzat a kazahilor l-a convins în cele din urmă.

„Întrebarea este cine ar putea să cumpere peste șapte ani compania“, spune acum fostul pre­­mier. Iar în așteptarea unui răspuns, „pui totul pe poliță, ca atunci când vine cineva să ia doar cheile“.

Carte de vizită, Ștefan Vuza

Omul de afaceri clujean (prin adopție, fiind născut la Iași) controlează un grup  de companii care activează în domenii precum construcția de mașini, utilaje speciale, industria chimică, industria textilă și aeronautică.

• Grupul. Ștefan Vuza este președintele grupului Serviciile Comerciale Române, înființat în 1993, prin care controlează un număr de 19 societăți comerciale.
• Averea. Ștefan Vuza are active estimate de Top 300 Capital la circa 135-138 de milioane de euro, fiind considerat cel mai bogat om de afaceri din Cluj.
• Cabanierul. Are studii juridiceși economice, iar prima sa slujbă cu carte de muncă, înainte de a deveni antreprenor, a fost cea de cabanier în stațiunea Durău.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney