Cum reușește un fost comandant de pescador să țină pe linia de plutiere o afacere cu o tradiție de o sută de ani

În urmă cu aproape 100 de ani, o lucrare științifică a biologului Grigore Antipa făcea cunoscut întregii lumi pescuitul tradițional din Delta Dunării. Astăzi, Delta își atestă și tradițiile gastronomice, deocamdată, la nivel european.

 Acest articol a apărut în numărul 56 (7 – 20 ianuarie 2019) al revistei NewMoney

La început a fost magiunul de Topoloveni, primul produs românesc care a obținut atestarea „Indicație Geografică Protejată“ (IGP), în 2011. Apoi au dobândit certificare din partea autorităților de la Bruxelles și telemeaua de Ibănești, novacul afumat din Țara Bârsei și salamul de Sibiu. La sfârșitul anului trecut, atestarea IGP a ajuns și la scrumbia de Dunăre afumată, în urma unui proces care a început la sfârșitul lui 2014.

În spatele fiecărui produs certificat cu IGP la Bruxelles există câte o poveste cu accent tradițional. Și de ce nu, și câte un model de business, fiecare cu specificul lui. De această dată, prima pe care o scoatem la mal e „Povestea scrumbiei de Du­năre și a IGP“.

La 3 decembrie 2018, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene publica decizia de înre­gistrare în Registrul denumirilor de ori­gine protejate și al Indi­ca­țiilor geografice protejate a produsului „Scrumbie de Du­năre afumată“. În spatele acestei atestări stă asociația Ro-Pescador, condusă de Daniel Buhai (51 de ani), un om de afaceri tulcean care produce scrum­bia afumată la Miadmar, fa­brica sa de la Tulcea, care ope­rează brandul Deltaica. „Este unicat la nivelul Uniunii Europene“, spune Daniel Buhai, cu precizarea că scrum­bia se gă­sește doar în Marea Neagră și este pes­cuită sezonier, primăvara, când pornește într-o migrație de reproducere pe Dunăre.

Mai mult, nu este pescuită industrial, ci artizanal, folosindu-se unelte tradiționale. Aceleași care au fost descrise de Antipa, inclusiv setca de scrumbie în derivă, explică Daniel Buhai. Și procesul de pro­duc­ție este unul diferit, iar termenul de valabilitate al produsului final este de doar 30 de zile.

Acesta este și unul dintre motivele pentru care scrumbia de Dunăre afumată nu este un produs care poate fi livrat pe dis­tanțe foarte mari. Ajunge însă în marile lan­țuri de magazine, ca Mega Image, Carre­four, Lidl și Auchan, unde are listate produse fabrica din Tulcea.

„Suntem nevoiți să «gătim» mai des“, glu­mește Daniel Buhai atunci când vine vorba de termenul de valabilitate al produselor sale. Și cum autoritățile europene s-au convins că scrumbia merită certificarea IGP, asociația condusă de Daniel Buhai a mai trimis către atestare, în urmă cu patru luni, un alt produs tradițional din Deltă: salata cu icre de știucă de Tulcea. Produse pe care le promovează și în restaurantele Ivan Pescar, în care este acțio­nar alături de Ivan Patzaichin și de Teodor Frolu.

Și cum reușește să-și asigure din activitatea proprie de pescuit aproape o treime din materia primă, Daniel Buhai are în listă mai multe produse care au la bază rețete din Deltă. „Produsele tradiționale trebuie să aibă la bază materii prime românești cu­noscute“, completează Marian Cuzdrio­reanu, un alt procesator de produse tradi­ționale din pește, pe care le oferă pe piață și în propriul restaurant sub brandul Victorița Pescărița.

Degustarea regală. Înainte ca scrum­bia afumată de Dunăre să primească ates­tarea IGP, fabrica lui Daniel Buhai a fost selectată în vara anului trecut de Fundația Prințul de Wales România să participe cu produsele sale din pește la o degustare de produse tradiționale românești la Viscri, unde moștenitorul coroanei britanice are câteva proprietăți. În paranteză spus, bran­dul Deltaica a fost selectat de organizatori alături de alți 29 de produ­cători și fermieri din Bucovina, Transilvania, Banat, Maramureș și din Delta Dunării.

„Noi am demonstrat că avem cultură culinară piscicolă în România“, explică Daniel Buhai motivul prezenței sale la degustarea oficiată de prințul Charles, des­pre care spune că s-a arătat surprins că în România există tradiție culinară axată și pe produsele din pește. Daniel Buhai a început construcția fabricii de procesare a peștelui în 2008 și a încheiat toate ope­ra­țiunile de autorizare până în 2012. In­ves­tiția inițială a fost de 2,5 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene și din resurse proprii. În prezent, compania are în derulare o investiție cu bani eu­ro­peni de 800.000 de euro pentru mo­der­nizarea producției. Însă, până la începe­rea procesării peș­telui, Daniel Buhai a fost implicat în acti­vități de pescuit.

Marea provocare. Buhai a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“ cu specializarea navigație, pescuit ocea­nic. A terminat studiile în 1989 și a fost îmbarcat pe navele Polar 8 și Polar 10 până în 1994, ca angajat al Întreprinderii de Pescuit Oceanic Tulcea (IPO). A pescuit în Africa, în zonele Mauritania și Namibia. „Navele Polar nu făceau doar pescuit sau colectare de pește, ci și procesare“, adaugă antreprenorul, mărturisind că în acea perioadă a început să învețe cum se prepară peștele.

După ce s-a retras de la IPO, Daniel Buhai s-a implicat în activități de pescuit, inițial în Delta Dunării. În 1996 a înființat propria firmă și a cumpărat o navă de pescuit, Flamingo 4. Așa a început pescuitul maritim de coastă, în Marea Neagră. Asta după ce a investit circa 300.000 de euro în modernizarea propriei nave.

Afacerile de pescuit și procesare a peș­telui sunt derulate în familie. Soția sa, Dani­ela, se ocupă de partea contabilă a companiei, iar fiul, Dragoș, de activitatea de pescuit, în timp ce antreprenorul con­tro­lează direct segmentul de procesare.

De fapt, tradiția pescuitului este o moș­­­tenire de mai bine de 100 de ani în fa­­­­milia lui Daniel Buhai. „Noi avem men­­țiuni atestate legate de pescuit până la stră­­bu­­nicul“, spune antreprenorul, remarcând controlul strict al activității de pescuit din perioada interbelică și modul în care erau repartizate zonele de lucru către pescari, care primeau în arendă zonele de pescuit și aveau nu doar beneficii, ci și obligații. În urmă cu aproape opt decenii, face el o comparație cu pre­­zen­­tul, atât autoritățile, cât și localnicii aveau un alt respect pentru Deltă.

În ceea ce îl privește, vrea să păstreze tradițiile locului, cu atât mai mult cu cât compania sa este nișată pe produse locale pe care le va produce doar la Tulcea, la intrarea în Delta Dunării, unde speră să scrie o altfel de poveste pescărească.

Acest material a fost documentat la Tulcea.

De pe baltă

În România se consumă anual peste 120.000 de tone de pește, cantitate din care aproape 90% provine din import.

• Proiect. Planurile fostului regim comunist prevedeau amenajarea în Deltă a 63.000 de ferme piscicole până în 1990, pentru a furniza pieței pește românesc. Lucrările au început în anii ’60, amenajându-se 44.000 de hectare.
• AUTORIZARE. Adminis­trația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a emis anul trecut circa 900 de permise de pescuit co­mercial pentru pescarii din Deltă.
• RESTRICȚII. Pentru rege­nerarea unor specii de pește din Delta Dunării, ARBDD a interzis anul trecut reținerea capturilor de știucă de către pescarii sportivi.
• Consum. România are unul dintre cele mai mici consumuri anuale de pește din Uniunea Europeană, circa 5,5 kilograme per ca­pita; pentru 2018, piața locală a peștelui este esti­mată la circa 380.000 de euro, în creștere ușoară față de anul precedent.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney