Un raport recent al Comisiei Europene arată că România a ajuns să nu mai îndeplinească aproape niciun criteriu de aderare la zona euro. În patru ani, după 2016, totul s-a făcut praf, în materie de condiții de intrare în zona euro. Adică toți indicatorii s-au degradat: inflația, deficitul bugetar, stabilitatea cursului de schimb au ieșit complet din grila care oferă României trecerea la euro. În 2016, România îndeplinea toate aceste criterii. Singurul indicator care, deocamdată, compatibilizează România cu zona euro este datoria publică. Dar prognozele guvernului și ale Comisiei Europene arată că în condițiile exploziei deficitului bugetar, în situația creșterii dobânzilor la împrumuturi și a creșterii cheltuielilor bugetare, datoria publică va urca spectaculos.
În câțiva ani, este posibil ca datoria publică să ajungă până la 50%-55% din produsul intern brut (PIB), iar cine crede că pragul de 60% din PIB este infailibil se înșală. De câțiva ani, Comisia Europeană a marcat câteva praguri de alarmă, de 50% și, respectiv, 55% din PIB. Ele nu doar că au o valoare-simbol, ci la atingerea lor se impun și măsuri dure de ajustare, respectiv înghețarea salariilor bugetare și a cheltuielilor sociale. Sunt măsurile pe care Uniunea Europeană le-a convenit și pe care România le-a semnat în tratatele fiscale, tocmai pentru a evita apariția unei crize de tip Grecia, din anul 2009.
O țintă falsă. Cum s-a ajuns ca aproape toți indicatorii economiei românești luați în calcul pentru intrarea în zona euro să se degradeze? Acest lucru s-a întâmplat deja înainte de declanșarea pandemiei. Deci, cheltuielile ocazionate de eforturile pentru revenirea economiei nu sunt scuze pentru îndepărtarea de zona euro. De fapt, de-a lungul timpului, zona euro a fost mai degrabă o țintă falsă. A fost asumată doar formal, fără ca o bună parte din politicieni și chiar din specialiști să creadă în ea.
Cum ne-am îndepărtat de zona euro, în loc să ne apropiem? Modelul economic din ultimii ani a fost de-a dreptul dezastruos. Programatic, s-a dorit schimbarea structurii economiei românești, dar totul s-a făcut doar prin prisma unui singur indicator: salariul. Creșterile de salarii bugetare și ale salariului minim au fost considerate soluția-minune pentru trecerea la o economie cu valoare adăugată mai mare. Rezultatele au fost o creștere constantă a deficitului bugetar și o inflamare a inflației. Nu s-a vorbit nimic despre productivitate, despre eficiență, despre modernizarea sectorului public, iar investițiile bugetare au fost aproape invizibile. Politicienii care au condus România au privit cu maximă relaxare creșterea deficitului bugetar. La sfârșitul anului trecut a venit scadența: Comisia Europeană a lansat procedura de deficit excesiv la adresa României. În aceste condiții, nu este de mirare că România se află, după trei ani, departe de zona euro.
Cui îi este frică de zona euro? Declarativ, majoritatea politicienilor și a specialiștilor se exprimă în favoarea intrării României în zona euro. Dar când vine vorba de date precise și mai ales de politici care să consolideze drumul spre euro, majoritatea decidenților își exprimă rezervele și, de multe ori, iau hotărâri care îndepărtează România de zona euro. De ce le este frică politicienilor și bancherilor de euro? Cei mai mulți văd riscurile aderării la zona euro și mai puțin beneficiile. Sub celebra sintagmă „România nu este pregătită“ se ascunde o teamă funciară de zona euro. Teama că populația va observa mai clar decalajul de dezvoltare dintre România și statele euro, teama că se va vedea diferența de salarii sau teama că prin trecerea la euro vor crește prețurile.
Recent, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că dorește să accelereze intrarea țării sale în zona euro și în anticamera euro pentru ca țara să poată beneficia de împrumuturi cu dobânzi mici. O atitudine cât se poate de pragmatică, mult diferită de cea a politicienilor români.
Frica de zona euro este în România exemplificată prin teama că va crește prețul pâinii, prin scuza că România este o țară cu un nivel al sărăciei ridicat și prin veșnica temă a ajustării pe care o economie din afara zonei euro o are la îndemână în cazul unei crize. Dar până când economia românească va câștiga competitivitate prin devalorizarea monedei naționale în raport cu euro? Să fim sinceri. Euro nu a fost niciodată un proiect serios nici pentru politicieni, nici pentru economiști. A fost doar o țintă pentru „aburit“ Occidentul. În realitate, toți au găsit scuze pentru a nu merge spre euro și pentru a rămâne în lumea noastră, plină de compromisuri, lipsită de disciplină financiară și cu mai multe grade de libertate în ceea ce privește deciziile economice.
Mulți dintre politicienii și bancherii români au conturile pline de euro. Mulți dintre ei au în portofele măcar 100 de euro. La nivel individual, mulți români au intrat în zona euro. Țara este, însă, tot mai departe.
