Cum a cunoscut Michelle Obama bărbatul care a făcut-o primă doamnă

Așa cum anunță titlul, cartea lui Michelle Obama este o poveste, și nu una oarecare, ci una spusă cu sinceritate și talent. E o plăcere să o descoperi pe această fostă primă-doamnă a Americii prin intermediul cuvintelor sale frumos meșteșugite.

 Acest articol a apărut în numărul 57 (21 ianuarie – 3 februarie 2019) al revistei NewMoney

Dacă ești cumva tentat să nu o incluzi în lista cu cărți de citit (poate din teama de a fi neinteresantă), află că „Povestea mea“, de Michelle Obama, este una dintre cele mai autentice autobiografii publicate în ultima vreme la noi (Editura Litera). Și asta nu doar pentru că îți dă șansa să o descoperi în ipos­taze mai mult sau mai puțin obișnuite pe fosta pri­mă-doamnă a Americii, ci pentru că felul în care aceasta scrie despre sine și despre oamenii de lângă ea, despre țara ei și despre viață, este de-a dreptul seducător.

Oricât de cizelat o fi fost scrisul ei de către un editor, simți stilul ei personal și convingător în a des­crie cele mai semnificative momente din viața sa:începând cu anii copilăriei petrecute în cartierul South Side din Chicago, anii de studiu de la Princeton, perioada de sudare a cuplului Obama și până la cei opt ani petrecuți la Casa Albă.

Sunetul strădaniei. „Sunt un om obișnuit care a avut șansa unei călătorii extraordinare“, scrie la un moment dat Michelle Obama, lucru pe care-l înțelegi încă de la primele pagini, în care invocă copilăria petrecută alături de părinții ei iubitori și de fratele său într-un apartament închiriat în casa mă­tușii mai înstărite. „Mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei ascultând sunetul strădaniei“, spu­ne ea făcând referire la copiii care se chinuiau să învețe pianul cu mătușa ei, dar și la felul în care a înțeles care e prețul reușitei.

Erau anii 1970, când selecția rasială și economică separa vieți, când universități ca Princeton erau „extrem de albe și foarte masculine“, iar oamenii de culoare trăiau „senzații tăcute, crude de a nu aparține unui loc“. Iubirea și educația primite acasă aveau să-i sădească însă o forță interioară ce avea s-o ajute să judece singură lucrurile și să se facă auzită.

„Îmi stabileam obiectivele, îmi analizam realiză­rile, îmi număram victoriile. Dacă era o provocare de înfruntat, o înfruntam“, mărturisește ea, invo­când momentele de glorie din tinerețe, când a absolvit cu brio universitatea și a devenit angajata unuia dintre cele mai respectate birouri de avocatură din Chicago.

Îndrumătoarea lui Barack. Dacă nu cunoști date din biografia ei sau din cea a lui Barack Obama, nu ai putea bănui că aceștia s-au întâlnit pentru prima dată la locul de muncă al lui Michelle și că aceasta i-a fost îndrumătoare băiatului cu zâmbet cuceritor, voce sexy și minte sclipitoare care încă era student la Harvard.

Nu a fost dragoste la prima vedere, Michelle ne­fiind deloc impresionată la început de el, chiar dacă i-a remarcat „siguranța de sine“, „purtarea sinceră, deschisă“, pasiunea pentru cărți de filozofie politică, preocuparea pentru problemele mari ale omenirii.

Flacăra s-a aprins însă, iar ea i-a devenit curând soție, învățând în fiecare zi cum să coabiteze cu con­vingerea lui că putea schimba lumea, cu optimismul lui exacerbat. Firi diferite (ea vulcanică, el calm), cei doi trec prin încercările unui cuplu obiș­nuit, cu certuri banale în care ea țipă, el tace, cu confuzii și vul­nerabilități, cu sacrificii impuse de viața politică, de-pășind însă toate încercările grație nevoii de a se înțelege, de a se sprijini, de a-și dărui iubire.

La Casa Albă. „Pentru mine să învăț era ceva magic“, mărturisește Michelle, iar această dorință constantă, răbdarea și responsabilitatea au ajutat-o să facă față anilor grei în care Barack Obama a fost senator, iar apoi președinte.

La Casa Albă, ea refuză de la bun început să fie „un ornament frumos îmbrăcat care apărea la dine­uri și la tăieri de panglici“, implicându-se în tot felul de proiecte ecologice și de susținere a educației tine­rilor, redecorând în stil modern interiorul, introdu­când prima lucrare realizată de o femeie de culoare (Alma Thomas) în colecția de artă a Casei Albe.

Provocările cărora a trebuit să le facă față aici nu au fost deloc puține: trebuia să plătească din banii familiei anumite cheltuieli, era nevoie să pună în mișcare o armată de oameni pentru o simplă ieșire în oraș, fiecare partidă de joacă a fetelor se desfă­șura sub protecția Serviciului Secret.

„Povestea mea“ nu are nimic din basmele cu fete sărace devenite prințese, ci mai degrabă din biogra­fiile marilor campioni sportivi care au muncit din greu pentru a-și atinge țelurile și au făcut sacrificii pentru a-și menține statutul.

Dincolo de povestea seducătoare pe care ți-o oferă, cartea îți dă convingerea că Michelle Obama ar fi fost astăzi o simplă femeie din South Side dacă nu ar fi înțeles „sunetul strădaniei“ și nu ar fi încercat să-și facă auzită vocea.

Din viața ei

Michelle Obama a absolvit două fa­cultăți de elită (Princeton și Har­vard), a fost avocată, vicepreședinta unui spital, directoarea unei organizații nonprofit, prima- doamnă a Americii.

PRIMA. La Princeton, a fost singurul student afro-american dintr-o sală de curs, iar la Casa Albă a avut privilegiul de a fi Prima Doamnă de culoare din istoria Americii.

Pentru tineri. Printre proiectele sale se numără filiala din Chicago a orga­nizației Public Allies, specializată în ins­truirea tinerilor care vor o carieră în domeniul public.

Fără politică. Pentru toți aceia care încă speculează că ea ar putea candida pentru vreo funcție politică, Michelle spune răspicat în carte că asta nu se va întâmpla niciodată.

FOTO: Guliver / Getty Images