Culisele unui război: Navalnîi contra Putin

Mimi Noel 24/04/2017 | 15:00 Global
Culisele unui război: Navalnîi contra Putin

Până acum, rivalii puterii de la Kremlin s-au re­­gă­­sit doar în elitele intelectuale izolate de la Mos­­co­­va și St. Petersburg (de altfel, scena unui atentat cu cel puțin 11 victime). Acum pare a fi momentul în care focare puternice de opoziție se nasc în afara acestui cerc, iar exponentul lor este Alexei Navalnîi, omul care a condus proteste ge­ne­ra­­li­zate (în 82 de orașe rusești) la adresa pu­ternicului lider de la Kremlin, Vladimir Putin.

În ziua în care Alexei Navalnîi a ajuns în înghețatul oraș siberian Tomsk, Kseniya Fadeieva (25 de ani), coordonatorul local al campaniei pe care acesta a pornit-o împotriva președintelui Vladimir Putin, ră­­mă­­sese blocată în casă. Prietenii au descoperit că fusese blocată din afară cu spumă izolatoare. Ma­­și­­na îi fusese mânjită cu vopsea maro, anvelopele spar­­te, iar țeava de eșapament umplută, la fel, cu spu­­mă. Colega ei de campanie, Aliona Khlestunova (21 de ani), a pățit ceva similar – a fost blocată în casă și a găsit un metal ascuțit înfipt în cauciucuri.

Navalnîi, care anunța în decembrie că îl va înfrunta pe Putin la alegerile din martie 2018, este zilele acestea cel mai vocal critic al actualului lider de la Kremlin. Cruciada lui împotriva corupției oligarhilor ruși a atins un punct dramatic la sfârșitul lui martie: protestele din 82 de orașe ru­sești or­ga­ni­zate de acesta, la care au participat peste 60.000 de oameni, au ținut capul de afiș al mass-media inter­naționale, după cum a raportat postul independent de radio de la Moscova Ekho Moskvi. Peste o mie de persoane au fost arestate doar în capitala rusă, printre ei și Navalnîi, potrivit OVD-Info, o sursă citată masiv în legătură cu arestările politice (poliția rusă a dat cifra de 600 de persoane). Pe 27 martie, Navalnîi (41 de ani) a fost condamnat la 15 zile de închisoare de un tribunal moscovit.

PERICOL 2024? Efortul îndelungat al lui Navalnîi de a-l îndepărta pe Putin de la putere are toate ca­­rac­­teristicile unei campanii electorale – de la hăr­­țuirea echipei de campanie până la ieșirea în stradă a simpatizanților. Începând cu 17 martie, Navalnîi a început un turneu electoral în regiunile Siberiei și Volgăi. În teren, opozantul lui Putin este deschis și provocator. În Tomsk, un hub tehnologic cunoscut pentru arhitectura de lemn dantelată și politica liberală, s-a întâlnit cu voluntari înrolați în campania sa. „Tomsk ar fi trebuit să devină un Berkeley al Rusiei, populat de startup-uri și hipsteri“, le-a spus Navalnîi acestora, majoritatea dintre ei având până în 25 de ani.

De data aceasta, ceea ce iese în evidență este faptul că protestele s-au generalizat în mai multe regiuni din Rusia. Navalnîi are ocazia de a sparge acest tipar al opoziției, până de curând restrânse (în Moscova și St. Petersburg), iar protestele din 25-26 martie sugerează o dorință colectivă de a se opune puterii de la Kremlin, chiar și în cele mai în­depărtate regiuni ale Federației. Mesajul său central: pilonul actualului regim politic este corupția.

„Nu mă simt confortabil să stau în bula mea libe­­rală. Este motivul pentru care călătoresc în toate regiunile Rusiei. De fapt, am mult mai multe să le spun acestor oameni din Rusia îndepărtată, decât audienței mele tradiționale din Moscova“, mărtu­­ri­­sea Navalnîi într-un interviu.

Campania lui Navalnîi ar putea părea idealistă, din moment ce are la activ o condamnare care-l îm­­­­piedică să candideze la alegerile prezidențiale. Cel puțin, aceasta este părerea președintelui Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), Viaceslav Volodin. Opinie întărită și de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Reamintim că, în luna februarie, Navalnîi a primit o condamnare de cinci ani cu suspendare pentru fraudă, după ce Curtea Supremă anulase condamnarea an­­te­­rioară, dat fiind că CEDO o declarase abuzivă. Drept urmare, decizia privind posibilitatea unei can­­didaturi va depinde în cele din urmă de inter­pretarea pe care o vor da Constituției și legii electorale Comisia Centrală Electorală a Rusiei și tribunalul. Este însă limpede că aceste instituții sunt strâns controlate de actuala putere de la Kremlin.

Dacă totuși Navalnîi va putea can­­dida, nu va face decât să creas­­­­că prezența generală la vot, și astfel să legitimeze și mai tare victoria lui Putin – mai mult decât sigură, după ce sondajele de opi­­nie de luna tre­­cu­­tă indicau o rată de susținere a actualului preșe­­din­­te de 84%, potrivit Levada Cen­­ter, o casă indepen­­den­­tă de cercetare și sondare a opiniei publice.

Nu s-a luat încă nicio decizie în privința sa, potrivit unor oficiali actuali și foști de la Kremlin care urmăresc îndeaproape renașterea lui Navalnîi, dar majoritatea sus­­țin că, cel mai probabil, candidatura sa va fi blocată pe ultima su­­tă de metri. Motivul? Ar trans­­mite un mesaj periculos elitei politice și de business, anume că lipsa de loialitate este tolerată, ba chiar recompensa­­tă, susțin respectivii. Mai mult, dacă i s-ar permite un culoar acum, și-ar putea crește șan­sele pentru alegerile din 2024, moment la care Putin, aflat la putere din 1999, nu ar mai avea dreptul legal de a candida, în forma actuală a Constituției.

Peskov a etichetat protestele drept „o provocare și o minciună“ și spu­­ne că organizatorii i-au păcălit pe participanți să se implice într-o „acțiune ilegală“. Kremlinul „res­­pec­­tă luările de poziție civice ale po­porului, acesta are dreptul să se exprime, dar numai într-o formă care nu încalcă legea“, a subli­ni­at Peskov.

REȚEAUA ANTISISTEM. Chiar dacă va fi blocat și nu va candida anul viitor, rețeaua de birouri de campanie pe care le-a stabilit în toată Federația este deja un atu important în sine. Nemulțumirea es­­ca­­la­­dea­­ză la nivel național, într-un moment în care economia dă semne că-și revine din recesiune. Unde te uiți în jur, în Tomsk, priveliștea e depri­­mantă, cu străzi pline de gropi și de noroi amestecat cu gheață. Navalnîi caută să răscolească sentimentele an­­tisistem și face o comparație între starea străzilor din Tomsk și miliardele de ruble care sunt direc­­țio­­nate privilegiat spre capitala rusă.

„Știți care este bugetul anual al orașului Tomsk?“, a întrebat el oamenii adunați să-l audă într-o clădire din localitate. 13 miliarde de ruble, a venit un răs­puns. „Știți oare câți bani au fost cheltuiți pentru un tronson din centura Moscovei? 12 miliarde de ruble“, a atras atenția Navalnîi, referindu-se la lu­crările de modernizare ce au loc acum în capitala rusă.

La doar 15 minute după începerea întâlnirii, au sosit forțele de poliție care au anun­­­­țat că există o alertă cu bom­­bă, iar clădirea trebuie eva­­cuată. Navalnîi a continuat cu sesiunea de întrebări și răspunsuri, iar un ofițer l-a acuzat că încalcă delibe­rat ordinele au­­torităților.

Navalnîi este o figură potrivită cu impact pentru internauți, nu și pentru cei care se informează de la televizor, crede Artiom Dankov, analist politic. Practic, îi este blo­cat accesul la televiziunile națio­nale, astfel că 47% dintre ruși nici măcar nu știu cine e, iar mulți îl privesc cu suspiciune, în­­tă­­reș­­te și Levada Center. Auto­ritățile ru­­se sunt atât de atente să nu-i creas­­că prea mult popularitatea, în­­cât cei care au luări publice de po­­zi­­ție din partea puterii centrale nici nu îi pro­nunță numele când fac comentarii legate de el. Poli­ti­cienii din opo­­zi­­ție glu­­mesc și-l numesc un fel de Lord Vol­­demort (Lordul „Cap-de-Mort“, personaj fictiv care apare în seria „Harry Potter“, n.r.). „Bu­­ni­­cu­­țe­­le și televiziunile sunt cele care câștigă mereu în Rusia“, spune Dan­­kov.

După experiența protestelor din Piața Bolotnaia, după ale­­ge­­rile din 2011, Kremlinul a devenit ob­­se­dat de chestiunea legiti­­mi­­tății, crede politologul Abbas Galliamov.

Legitimitatea este foarte impor­­tan­­tă pentru regi­murile autoritare, mai importantă chiar și decât pentru regimurile democratice, deoarece știu bine că, la proteste, dacă participă doar 3% din popu­lație, este de obicei suficient ca instituțiile de forță ale sta­tului să treacă de partea străzii“, spu­­ne Galli­a­­mov, vorbind despre un prag la care se face refe­ri­re în anumite studii.

Navalnîi a fost principalul lider din Bolotnaia, po­­pu­­laritatea sa a explodat în urma unor proteste și a unor anchete fără precedent despre averile de mi­­li­­ar­­de de dolari ale unor oficiali ruși. Protestele au fost însă deturnate de invadarea Crimeei, care a catalizat practic sprijin pentru Putin în detrimentul celor din  opoziție, calificați drept trădători și agenți stră­­ini. Kremlinul a promovat și o serie de legi draconice menite să limiteze protestele publice și să impună amenzi dure și zile de închisoare pentru cei care le încalcă.

Acum, când triumful populist începe să pălească pe fondul sancțiunilor pe care Occidentul le-a impus Rusiei, iar economia se resimte puternic, Kremlinul se vede obligat să găsească o agendă alter­­nativă convingătoare pentru a-și consolida bazinul electoral, ceea ce îi oferă opoziției oportunitatea de a avea un impact mai puternic, crede Galliamov.

Opiniile lui Navalnîi sunt influențate de un cerc de politologi și jurnaliști care se inspiră din liberta­rienii americani. În timpul actualei campanii, a avut un discurs de stânga, vorbind despre triplarea sala­riu­­lui minim lunar până la 25.000 de ruble (440 de do­­lari) și de alocarea mai multor bani educației și să­­nă­­tății. Și-a temperat retorica antiimigraționistă care a îndepărtat o mare parte din elita intelectua­­lă. Dar cel mai important, spune Navalnîi, este că rușii reacționează pasional la problema corupției.

„Sunt ca spectatorii unui concert care îi cer artistului să cânte cel mai tare hit al său“, observă Navalnîi, în opinia căruia politicianul care știe cum să lupte cu corupția poate câștiga alegerile. Este motivul pentru care și-a deschis campania cu rularea unui reportaj video de 50 de minute în care era scoasă la lumină averea de miliarde de dolari a premierului Dmitri Medvedev. Filmulețul a avut într-un interval scurt 12,4 milioane de vizualizări pe YouTube. Cabinetul premierului a negat acuzațiile.

În ceea ce privește Kremlinul, echipa de campa­­nie a președintelui Putin, în contextul alegerilor din 2018, va fi condusă de Serghei Kiriienko, fost liberal și aliat al lui Boris Nemțov. Ca mulți alți liberali, Kiriienko a îngroșat rândurile celor care au aderat la noua ortodoxie a lui Putin. Nemțov, cunoscut pentru opoziția făcută Kremlinului, a fost împușcat undeva pe străzile Moscovei în 2015.

Eliberând trei prizonieri politici și permițându-i lui Navalnîi să-și continue campania în țară și să-și stabilească o rețea de birouri de campanie, unii comentatori înclină să creadă că urmează un dezgheț după episodul Crimeea. Navalnîi a luat în râs ideea, în cadrul unui interviu. Mulți dintre membrii echipei sale de campanie sunt urmăriți penal și au res­tricții de circulație în țară, a amintit acesta.

Navalnîi joacă rolul unui virus, care ține în stare de alertă organismul de stat, crede Konstantin Beliakov, membru al consiliului local din Tomsk din partea Partidului Rusia Unită a lui Putin.

„Un virus util, atât timp cât este sub control. Altfel, ar putea destabiliza întregul sistem, transformându-l într-o tumoare“, crede Beliakov, fost dezvoltator de echipamente medicale înainte să de­vină politician. În opinia lui, baza de susținători ai lui Navalnîi sunt rușii prea tineri să știe ceva de anii ’90, marcați de nesiguranță, sărăcie extremă, ab­sența oricărui stat de drept, aspecte pe care Krem­­linul le exagerează azi. Cei adunați la protestele din martie sunt într-adevăr foarte tineri – liceeni și studenți.

„Cred că visul lui de a fi președinte nu poate deveni realitate în condițiile de față. Ar fi mai bine să-și canalizeze energia către un proiect de stabilizare“, a continuat Beliakov. De altfel, stabilitate și stabilizare sunt cuvintele-cheie ale retoricii Kremlinului și pilonul sistemului de valori al lui Putin.

„Trebuie să creăm o mașină de propagandă care să înfrângă televiziunea“, spune Volkov, șeful de cam­­panie al lui Navalnîi.

Popularitatea pe internet a lui Navalnîi este cea care scoate acum oamenii în stradă. Pavel Budnikov conduce biroul de campanie din Kemerovo, orașul-capitală al regiunii miniere Kuzbass. Este fost membru al Partidului Liberal Democrat (LDPR), condus de ultranaționalistul Vladimir Jirinovski, un alt aliat puternic al lui Putin și cu o consistentă ade­­ren­­ță în bazinele electorale din Siberia și estul în­­de­­­părtat al Rusiei.

În timpul protestelor din Piața Bolotnaia, Navalnîi și Volkov au colaborat pentru a coagula o alianță antiguvernamentală mai largă care să includă libe­rali, naționaliști și politicieni de stân­­ga. Navalnîi a participat chiar la Marșul Rusesc al forțelor de ex­tremă dreaptă, ceea ce i-a atras cri­tici puternice din partea suporterilor săi cu orien­­tări liberale și a observatorilor occidentali. De no­­tat că o coaliție simi­lară antiguvernamentală a dus la îndepărtarea de la putere a președintelui ucra­­i­nean Viktor Ianukovici, la începutul lui 2014.

FĂRĂ AGENDĂ EXTERNĂ. Politica externă lipsește complet din retorica lui Navalnîi, chiar dacă a fost prima întrebare pe care a primit-o la una dintre întâlniri. „Prima noastră sarcină de politică externă este să construim un pod nou peste râu sau să cură­­­țăm străzile de zăpadă“, a răspuns el cu sub­­în­­țe­­les. A continuat, spunând că o țară săracă nu poate du­­ce o politică externă solidă, de aceea principalul ei obiectiv ar trebui să fie creșterea eco­­no­­mi­­că și a ve­­niturilor cetățenilor săi.

„Când ai 20 de milioane de oameni care trăiesc sub limita sărăciei, despre ce măreție am putea vor­­bi?!“, a întrebat retoric într-un interviu. Singu­­rele remarci au fost că vede în mod clar Rusia de partea Occidentului și consideră niște prostii ideologii precum eurasianismul sau „a Treia Cale“.

După ce a vizitat Kemerovo, Navalnîi a ajuns în două mici orășele din sudul munților Altai. În Barnaul, un tânăr care a lăsat impresia că vrea să dea mâna cu el, i-a pulverizat însă pe față un antiseptic de culoare verde și greu de spălat. Cu fața înver­zită, Navalnîi a întors incidentul în favoarea lui – a făcut un scurt filmuleț în care s-a comparat cu Shrek sau cu personajul interpretat de Jim Carrey în filmul „Masca“. Înregistrarea și fotografiile s-au viralizat rapid.

Revenind la incidentul pățit în Tomsk de coordonatorii campaniei lui Navalnîi, voluntarii au muncit două zile să scoată toată spuma de pe uși și să repare mașinile. „Vecinilor nici nu le venea să creadă că așa ceva poate fi făcut din motive politice“, po­­ves­­tește Fadeieva.

  • SISTEMUL„. Cu o rată de susținere de 84%, Putin este favoritul alegerilor prezidențiale din 2018.
  • GHIMPELE. Necunoscut de 47% dintre ruși, dar cu o campanie antisistem dusă în afara Moscovei și a St. Petersburgului, Navalnîi a reușit să scoată în stradă peste 60.000 de oameni din 82 de orașe rusești care au participat la proteste.
  • ANUL-CUMPĂNĂ. La alegerile din 2024, Vladimir Putin, aflat la putere din 1999, nu ar mai avea dreptul legal de a candida, în forma actuală a Constituției. Navalnîi ar putea fi pe val la acel moment. Pentru 2018, candidatura lui este cu semnul întrebării din cauza condamnării pe care o are.
  • LEGITIMITATE. Cuvintele-cheie ale retoricii Kremlinului repetate insistent de toți oficialii ruși sunt stabilitate și stabilizare.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Leonid Ragozin / adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.