Cine este Adina Vălean, noua propunere de comisar european din partea României

Elena Marinescu 06/11/2019 | 18:50 Ştiri
Cine este Adina Vălean, noua propunere de comisar european din partea României

Adina Vălean, europarlamentar PNL, a fost acceptată de președinta Comisiei Europene pentru funcția de comisar european pe Transporturi, după o discuţie cu Ursula von der Leyen a discutat și cu Vălean.

„România a transmis astăzi două nume de candidați pentru postul de comisar. Ambii candidați au avut interviuri cu președintele ales și s-au descurcat bine. Președintele ales a decis ca Adina Vălean să preia portofoliul Transporturilor. Vălean este un europarlamentar experimentat, care a fost deja președintele comisiei ENVI și este în prezent președintele ITRE. În cariera sa a acumulat experiență pe subiectele asociate portofoliului Transporturilor.

Cine este Adina Vălean

A fost raportor al mecanismului „Conectarea Europei” (Connecting Europe Facility – n.r.), prin care este susținută infrastructura în domeniul transporturilor, energiei și serviciilor digitale. Prin acest proiect a lucrat la sisteme de conectare a vehiculelor și de reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a transmis purtătorul de cuvânt al echipei de tranziție a Comisiei Europene.

Născută pe 16 februarie 1968, în localitatea prahoveană Ţintea, Adina Vălean este matematician de formație, cu studii postuniversitare în Conducerea Securității și Apărării Naționale și un master de Studii de integrare europeană și securitate. Până în 1997 a fost profesor de matematică. În 1997 a devenit director pentru relația cu Direcțiile Județene pentru Tineret și Sport și ONG de tineret în Ministerul Tineretului și Sportului.

Din 1999 până în 2001 a lucrat în organizații non-guvernamentale, ca director de programe al Asociației Române pentru Libertate și Dezvoltare și ca director general al Fundației “Institutul pentru Liberă Inițiativă”.

A intrat în PNL în 1999. Între 2000 și 2002 a fost secretar general al Tineretului Naționl Liberal. În 2002 a devenit membru al Biroului Permanent al PNL (sector 1) și secretar al Comisiei PNL pentru mediul de afaceri, privatizare și politici concurențiale. În 2006 a fost aleasă vicepreședinte al PNL Prahova.

De asemenea, în 2000 a fost director executiv adjunct al campaniei electorale pentru alegerile generale, iar în 2004 a fost implicată în programe de sprijin în campania pentru alegerile locale. Între 2004-2006 a fost deputat în Parlamentul României, circumscripția Călărași.

Aleasă în Parlamentul European în iunie 2007 pe lista PNL, Adina Vălean a fost membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, Comisia temporară pentru schimbările climatice, Delegația pentru relațiile cu țările din Europa de Sud-Est și membru supleant în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Adina Ioana Vălean a fost vicepreședinte al Alianței Liberalilor si Democraților pentru Europa (ALDE – grupul liberal).

Soţia fostului lider liberal Crin Antonescu, a fost vicepreședinte al Parlamentului European, și a fost raportor pentru reducerea tarifelor de roaming în interiorul UE. Adina Vălean a fost și raportor al Directivei nr. 38/2004 privind dreptul la liberă circulație, raport care monitorizează implicit cazurile de discriminare care apar în unele țări UE ca urmare a unei legislații naționale neconforme cu cea europeană. Europarlamentarul liberal a luat poziție în toate dosarele care vizau direct interesele României (moțiunea cu privire la reluarea adopțiilor internaționale, raportul cu privire la centrele de detenție CIA), potrivit digi24.ro.

Parlamentul European va verifica potențiale conflicte de interese ale candidaților României, Franței și Ungariei.


FOTO: Mediafax