Ce valabilitate are cazierul judiciar

Andrei Dumitru 05/10/2020 | 11:16 Fapt Divers
Ce valabilitate are cazierul judiciar

Cazierul judiciar reflectă situația judiciară a unei persoane. Cazierul poate fi obținut la cerere, care poate fi depusă fie personal, fie prin reprezentant legal.

Ce conține caziarul judiciar

a) pedepsele, măsurile de siguranță și educative, pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive;

b) începerea, întreruperea și încetarea executării pedepsei închisorii, a măsurilor de siguranță și educative, liberarea condiționată și revocarea acesteia, achitarea amenzii penale; 

c) amnistia, grațierea, prescripția executării pedepsei, reabilitarea; 

d) pedepsele și măsurile pronunțate prin hotărâri penale definitive de instanțele judecătorești din străinătate, precum și măsurile luate prin actele efectuate de organele judiciare penale din străinătate, dacă aceste hotărâri au fost recunoscute de organele române competente;

e) hotărârile definitive care impun modificări în cazierul judiciar;

f) extrădarea.

Ce valabilitate are cazierul judiciar

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

Cum se obține cazierul judiciar

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar însoţită de:

  • actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate);

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:

  • în ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public;
  • în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.

În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legi.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive și şi date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Lista subunităţilor de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar, precum şi programul ghişeelor de lucru cu publicul, se găsesc afişate pe paginile de internet ale Inspectoratelor de Poliţie Judeţene, respectiv, Poliţia Capitalei.