Cât câştigă pe lună un curier Glovo

Elena Marinescu 07/02/2020 | 19:38 Fapt Divers
Cât câştigă pe lună un curier Glovo

Serviciul de livrare rapidă Glovo, care operează în 12 oraşe din ţară, lucrează în prezent cu peste 10.000 de curieri şi este în continuă căutare de noi colaboratori. Potrivit companiei un astfel de curier poate avea un venit mai mare decât un salariu mediu pe economie, cu același număr de ore lucrate. Ce trebuie să facă cei care vor să devină curieri Glovo.

Glovo operează în prezent în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad și Ploiești și s-a extins recent în Brăila și Galați. Un exemplu de calcul simplu pentru 8 ore de lucru pe zi și un câștig de 25 de lei pe oră, în medie în aplicație, un curier Glovo va avea un venit de 4.000 de lei pe lună, arată reprezentanţii Glovo. Dar, atenţie! este vorba de un venit brut (fără taxele datorate la stat), scrie startupcafe.ro.

Fiecare curier îşi stabilește săptămânal în avans orele pe care vrea să le lucreze, nu are un superior direct căruia să îi raporteze activitatea, fiind propriul decident al timpului și veniturlor sale, subliniază reprezentanţii companiei. Colaboratorii Glovo beneficiază 24/7 de asistență prin chat, unde pot primi sprijin pentru orice tip de întrebare sau nevoie care poate apărea în timpul livrării.

Glovo este o aplicație de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande, să trimită și să primească orice produs, din și în orașul în care se află. Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018, serviciile fiind disponibile, în prezent, în 10 orașe din România, respectiv București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad și Ploiești. Firma operează în toate marile capitale din Europa și EMEA, precum Roma, Madrid, Paris, Kiev, Nairobi, dar și în 9 țări din America de Sud precum Peru, Argentina, Ecuador și Panama, fiind prezent în peste 257 de orașe din 33 de state.