Capcanele internetului: Cum au devenit rețelele sociale instrumente de manipulare

Autor: Romulus Deac

Social-media ar fi trebuit să inaugureze o epocă a democrației digitale. Numai că, între timp, au fost deturnate în ins­trumente subtile de manipulare.  

Acest articol a apărut în numărul 52 (5 – 18 noiembrie) al revistei NewMoney

Din momentul în care tinerii votanți ame­ri­cani au descoperit că se pot împrieteni cu Barack Obama pe Facebook – se întâmpla prin 2008 –, social media a devenit o componentă vitală a modului în care ne ra­portăm la discursul politic. Politicienii și tech-evangheliștii au început chiar să vadă în rețelele sociale cheia către un nou tip de politică, al cărui rezultat inevitabil, spun cei mai optimiști dintre observatori, ar fi o democrație digitală, definită de o relație mai coerentă și mai apropiată între alegători și aleși. Însă, asemenea oricărui alt instrument, social-media pot fi la fel de bine folosite și pentru erodarea bunelor practici democratice.

Lobby vs lobby. În 2010, cu doar câ­teva ore înainte de alegerile speciale din Massachusetts pentru un loc rămas vacant în Senat, conservatorii din American Future Fund (AFF) au declanșat pe Twitter o campanie de gherilă împotriva candidatului democrat, procurorul general Martha Coackley. AFF a deschis nouă conturi anonime pe Twitter, de pe care a început să trimită sute de mesaje prin care Coackley era acuzată că ar fi primit bani de la lobby-iștii din serviciile de sănătate. Mai mult, mesajele incriminate includeau și linkuri spre câteva site-uri anonime cu detalii suplimentare. Twitter a realizat că este vorba despre un spam masiv și a închis conturile în cauză după aproximativ două ore, numai că mesajele ajunseseră deja la peste 60.000 de oameni. Iar bul­gă­rele abia începea să se rostogolească.

Unda de șoc creată de atacul asupra lui Coackley s-a transmis apoi în Google, care a fost asaltat cu atât de multe căutări după numele procurorului general încât motorul de căutare a avut unele probleme de funcționare. Alegerile au fost câști­gate în cele din urmă de republicanul Scott Brown, iar Eni Mustafaraj și Panagio­tis Metaxes, specialiști în Informatică și autori ai lucrării „Social Media și alegerile“, au văzut în acest incident o ilustrare a modului în care „un mic grup de interese poate deturna credibilitatea unui motor de căutare pentru a-și transmite mesajul către o masă uriașă de oameni, gratuit, fără efort și fără a lăsa urme“. Atacul împotriva lui Coackley făcea referire la o campanie de strângere de fonduri pe care aceasta a organizat-o la Washington, găz­duită într-adevăr de lobby-iști cu clienți din industria sănătății, dar rămâne un exemplu de manual despre cum pot fi răs­pân­dite și denaturate informațiile despre un (contra)candidat oarecare.

Îngropat și discreditat. Tot în Ame­ri­ca tuturor posibilităților, un grup de activiști de dreapta, cunoscuți acum sub numele de Digg Patriots, au fost acuzați de cenzurarea și manipularea unor articole de pe agregatorul de știri Digg.com, un portal pe care utilizatorii pot descoperi, promova și recomanda conținut digital. Un membru al comunității poate, de exemplu, să posteze un articol oare­care, iar ceilalți utilizatori îl pot „dezgropa“ – a se citi promova – prin voturi pozitive, sau îngropa, prin voturi negative.  Rezultatul e o listă amplă, actualizată permanent, a lucrurilor populare/de calitate din internet, agreate și certificate ca atare de rețeaua socială în ansamblul ei. Un sistem simplu de care Digg Patriots au abuzat pentru a „îngropa“ și discredita toate articolele cu un conținut pe care ei îl consi­derau prea liberal, promovând în schimb mesaje cu tentă conservatoare. La un moment dat au devenit atât de operativi încât reușeau să îngroape în mai puțin de trei-patru ore peste 90% din articolele pe care nu le agreau. Chiar dacă identitatea multora dintre ei a fost făcută pu­blică, legăturile lor cu vreuna dintre orga­niza­țiile politice ale momentului au rămas doar la nivel speculativ.

Numai că în toată această poveste a existat și o altfel de victimă a manipulării informației. Credibilitatea portalului a fost direct afectată, iar popularitatea sa, și odată cu ea și traficul au început să sca­dă. Și au făcut-o atât de mult încât brandul Digg, împreună cu website-ul și tehnologia din spate au fost vândute cu doar 500.000 de dolari. O poveste care l-a făcut pe ana­lis­tul Michael Hirschorn să se întrebe dacă nu cumva am început să ne apro­piem de un timp și o lume în care „adevărul va deveni doar un alt produs care urmează să fie vândut/cumpărat pe piețele social-media“.

Crede și nu cerceta.  Înțelepciunea convențională a începutului Erei Social-Media spunea că sfârșitul dominației ma­rilor trusturi asupra informației va aduce o democratizare a adevărului și că moguli de talia lui Arthur Sulzberger sau Rupert Murdoch nu vor mai deține monopolul asupra faptelor. Iar metafora unui internet ca un motor al adevărului a fost cristali­zată de Larry Page și Sergey Brin prin pre­zentarea algoritmului PageRank al Google: „PageRank capitalizează caracteristicile democratice ale Rețelei folosind ca ins­tru­ment de organizare vasta sa structură de link-uri“. Cu alte cuvinte, informația im­por­tantă și utilă va urca în fruntea pagi­nilor cu rezultatele căutărilor printr-un proces de selecție naturală. Doar că lucrurile s-au mai nuanțat între timp.

Filippo Menczer, profesor de Infor­ma­tică la Universitatea Indiana, este și inves­tigatorul-șef al Truthy, un proiect de „cartografiere“ a meme-lor (idee sau tipar com­portamental care se răspândește prin imitație în cadrul unui grup social) din online. Echipa Truthy folosește un algo­ritm bazat pe cuvinte-cheie electorale și di­feriți indicatori de dispoziție (stare) pentru a urmări campaniile politice de dezinformare de pe Twitter. Ținta predilectă au fost mesajele false de susținere, dar apa­rent legitime. „Avem o rată de succes de 90% în depistarea comportamentelor anor­male din rețelele sociale. Oamenii sunt manipulați fără ca măcar să reali­zeze, pentru că meme-le pot căpăta imediat o popularitate globală prin motoarele de căutare, perpetuând astfel o minciună“, explica Menczer într-un interviu pentru The Atlantic.

„Dacă stai să te gândești cât costă pu­bli­citatea tv, e mult mai ieftin să plătești o armată de oameni să posteze informații false și să le răspândească prin rețele sociale. Este o formă de poluare a informa­ției. Spamul pe rețelele sociale are costuri reduse și un potențial semnificativ de a in­fluența mase mari de oameni. Din punctul de vedere al unui candidat, ar fi o nebunie să NU o facă“, mai sublinia Menczer.

FOTO: Guliver / Getty Images