Aeroportul Henri Coandă, în top 5 cele mai mari creșteri de trafic din Europa

Gabriel Bucur 08/12/2017 | 13:21 Ştiri
Aeroportul Henri Coandă, în top 5 cele mai mari creșteri de trafic din Europa

Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti a fost clasat pe locul cinci în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primele zece luni din 2017, clasament realizat de Airports Council International – Europe.

La categoria aeroporturilor cu 10-25 de milioane de pasageri pe an, Henri Coandă a avut o creștere de 16,7% a traficului aerian.

„Aeroportul Internațional Henri Coandă București s-a înscris pe un trend de creștere consistentă, surclasând aeroporturi precum: Lisabona, Berlin, Bruxelles, Atena, Milano, Praga sau Budapesta”, a precizat directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Bogdan Mîndrescu.

Conducerea companiei a dispus, în acest an, o serie de măsuri care au redus timpul de așteptare al pasagerilor la controlul documentelor.

În acest an, Compania Națională Aeroporturi București a realizat lucrări de întreținere și reparații la structura rutieră a pistei cu numărul 1 a aeroportului Henri Coandă și la căile de rulare a aeronavelor. Lucrările au acoperit o suprafață de 67.228 de metri pătrați, din care 39.483 de metri pătrați la pista numărul 1 și alți 27.745 de metri pătrați la platforme și la căile de rulare a avioanelor.

Totodată, „capacitatea de procesare a pasagerilor Aeroportului Henri Coandă la ghișeele de control a crescut cu aproape 50% pe ambele fluxuri, de intrare și de ieșire din țară,  iar timpul de aşteptare la controlul documentelor a scăzut de peste zece ori (în prezent fiind de 2-5 minute)”, au precizat reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.